Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2112/2003

HOTĂRÂRE
08.04.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2112/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 mai 2000, reclamanta Societatea Agricolă A.I.C. Lumina, județul Constanța, a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL Lumina, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului nr. 26 din 14 aprilie 1997, încheiat de părți, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 3225 din 22 decembrie 2000, Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 574 din 5 iunie 2001, a respins apelul reclamantei. Împotriva acestor soluții, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, rejudecarea cauzei în fond și efectuarea unei expertize, cauza fiind soluționată în apel, unilateral, fără cercetarea tuturor susținerilor sale.

Recursul reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în temeiul contractului nr. 26 din 14 aprilie 1997, denumit contract de închiriere, privind spații fermă, grajd, abator porci și hală păsări, precum și prestări servicii de furnizare apă și energie electrică. Așa cum corect au reținut și instanțele, părțile nu au prevăzut în contract, o clauză de reziliere a contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, ci, pentru această situație, au stabilit că părțile datorează despăgubiri. Cum pârâta și-a îndeplinit obligațiile de plată a chiriei, corect s-a reținut, prin hotărârea ce se atacă, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1021 C. civ., reclamanta având deschisă calea unei acțiuni în desdăunare pentru prejudiciile aduse de pârâtă spațiilor închiriate sau schimbării destinației acestora fără acordul său.

În ceea ce privește neregularitățile contractului de închiriere, dintre care unele se referă chiar la propria culpă a reclamantei recurente, acestea pot fi rezolvate pe calea unei acțiuni privind nulitatea contractului respectiv. Astfel că, nefiind întrunite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Agricolă A.I.C. Lumina, împotriva deciziei nr. 574 din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 880/2005
cerere privind rezilierea contractului de închiriere și ca o consecință, instanța va respinge acțiunea ca nefondată. În contra acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susți
ÎCCJ 2003-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2784/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 684, pronunțată la data de 23 martie 2001, în dosarul nr. 1738/ COM /2000, secția comercială a Tribunalului Constanța a admis cer
ÎCCJ 2006-02-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 430/2006
G. nr. 63/1998 a fost respinsă prin Legea nr. 318/2003, așa încât aceasta nu a produs efecte. Legea aplicabilă potrivit analizei Curții de Apel, este cea indicată de instanța de fond, respectiv art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 care
ÎCCJ 2000-11-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2048/2003
tă, la 18 mai 2000, în dosarul nr. 2391/2000, a luat act că reclamanții C.E., C.Ș., T.M. și D.V. au renunțat la judecată. Acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.P., în sensul că obiectul cererii îl constituie rezilierea contractul
ÎCCJ 2003-06-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3143/2003
-a stipulat că se consideră contractul reziliat de drept [ art. 7 alin. (3)]. Pârâta a susținut constant, iar depozițiile martorilor audiați în cauză, precum și adresa nr. 52/2001 au confirmat, împrejurarea că aceasta nu a mai folosit rampa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă