ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de B.A. împotriva sentinței civile

nr.74/CA/2002-P din 25 februarie 2002 a  Curții de Apel Oradea.

La

apelul nominal  au lipsit recurentul reclamant B.A., precum și intimata

pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor.

Procedura

completă.

S-a

referit că, recurentul reclamant   în temeiul dispozițiilor art.242 Cod

procedură civilă, a solicitat judecarea în lipsă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe data de 31 octombrie 2001 la Curtea de Apel

Oradea reclamantul B.A. a solicitat anularea Hotărârii nr.1038 a Casei

județene de pensii Bihor – Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000,  cu

care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de

beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, aprobată cu Legea nr.189/2000

și a prevederilor Legii nr.367/2001.

Instanța

investită a respins acțiunea cu motivarea că în cauză nu se

face dovada că reclamantul ar fi fost supus vreunei persecuții

etnice.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamantul susținând că a fost

obligat să plece din Oradea, aflată în teritoriul vremelnic cedat al

Ardealului de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena și să se

refugieze în orașul Beiuș plecând după tatăl său care

fusese arestat anterior de autoritățile maghiare pentru pretinse

motive politice, în realitate motive etnice, și trecuse în  România.

Recursul

este nefondat.

Din

materialul probator aflat la dosarul la dosarul cauzei rezultă că

recurentul după ce a urmat cursurile Liceului  „E.Gojda” din Oradea

până în anul 1942 și apoi la Școala superioară

maghiară Baross Gavril din același oraș, și-a încheiat

studiile, prin promovarea examenului de bacalaureat, la Școala medie din Debrecen

(Debrețin) în septembrie 1943. Ulterior, a revenit la Oradea, de unde a

plecat în orașul Beiuș.

Motivul

refugiului său a fost – astfel  cum  precizează prin chiar

petiția de recurs – dorința de a-și urma tatăl care fusese

nevoit să se refugieze în același oraș din motive de

persecuție etnică.

Din

probele dosarului nu rezultă, nici chiar în mod indirect, că asupra

recurentului s-ar fi exercitat presiuni de ordin etnic.

La

data când reclamantul a plecat din Oradea avea peste 20 de ani, în

primăvara anului următor fiind încorporat în armata română.

Chiar

dacă opțiunea sa poate fi înțeleasă, ca un act de

solidaritate cu tatăl său, nu este de natură să-i confere

lui însuși calitatea de persecutat etnic, neexistând de altfel nici o

altă circumstanță revelatoare, în acest sens, la dosarul cauzei.

În

consecință, recursul declarat se vădește nefondat și

urmează a fi respins, cu menținerea soluției pronunțate de

prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de B.A. împotriva sentinței civile nr.74/CA/2002-P din

25 februarie 2002 a  Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.