AFFAIRE MEHMET FEHMİ IȘIK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.02.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MEHMET FEHMİ IȘIK c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET FEHM.IȘIK c. TURCIA (solicitarea nr. 62226/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 Februarie 2006 DEFINIF 21/05/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Mehmet Fehmi Ișik c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din domnii Casadevall președinte, Türmen Pellonp 62226/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mehmet Fehmi Iș La data de 1 iunie 2004, Curtea (secțiunea) a decis să comunice guvernului pârâtului din lipsa de notificare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și să declare cererea inadmisibilă pentru surplus. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită secțiunii a patra, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 5 ianuarie 1999, reclamantul a fost arestat și reținut de polițiști atașați secției de combatere a terorismului din Istanbul. Ulterior, a fost transferat la secțiunea de combatere a terorismului în apropierea direcției de securitate a lui Izzmir. La 7 ianuarie 1999 a fost întocmit un proces-verbal de interogare de către polițiști atașați acestei din urmă secțiuni. La 8 ianuarie 1999, reclamantul a fost audiat de judecătorul care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului Izmir. La încheierea acestei audieri s-a întocmit un proces-verbal care a conchis că reclamantul confirmă declarațiile făcute în cursul interogatoriului său în fața poliției și a procurorului Republicii. El a explicat în detaliu activitățile sale în cadrul PKK, începând cu 1991, și a dat informații despre armele care i-au fost predate, precum și despre crima pe care a comis-o. El a adăugat că nu a suferit nici o presiune în timpul custodiei și că nu regreta ceea ce făcuse. La 13 ianuarie 1999, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant pentru că a fost predat unor activități armate cu caracter separatist, intenționând să transfere o parte din teritoriul național sub suveranitatea unui alt stat. El și-a revendicat condamnarea în temeiul articolelor 125 și 36 din Codul Penal. La 18 iunie 1999, Marea Cameră Națională a Turciei a modificat art. 143 din Constituție și exclude magistrații militari (de sediu sau de Parchet) din compoziția cursurilor de securitate ale statului. Ca urmare a modificărilor aduse în același sens la 22 iunie 1999 legii Curții de Securitate a statului, judecătorul militar care se află în cadrul Curții de Securitate a Uniunii a fost înlocuit cu un magistrat nemilitar înainte de examinarea cauzei. 10. În apărarea pe care a prezentat-o în fața instanței de securitate a statului, reclamantul a negat parțial declarațiile sale anterioare, recunoscând în același timp participarea sa la activitățile incriminate și la omucidere. El și avocatul său au declarat că nu au solicitat o anchetă suplimentară. 11. La 12 august 1999, Curtea de Securitate de la Õ , compusă din trei judecători civili, l-a condamnat pe reclamant la o condamnare pe viață pentru activități separatiste, în temeiul articolului 125 din Codul penal. În vederea stabilirii vinovăției reclamantului, instanța ia în considerare declarațiile sale colectate în diferite etape ale procedurii, procesele-d ui arestare și de percheziție, procesele-verbale de refacere a locurilor și procesele-de identificare cu alte persoane. 12. La 17 august 1999, reclamantul s-a ocupat de casare. 13. La 13 decembrie 1999, Curtea de Casație l-a decăzut din recurs și a confirmat hotărârea în primă instanță. 14. La 10 aprilie 2000, în lipsa unor noi mijloace, procurorul Republicii lângă Curtea de Casație a respins recursul în reformulare formulat de reclamant. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 15. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în cauza Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, § 34, CEDH 2002 V). ÎN CONFORMITATEA CU VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA PRIVIND admisibilitatea 16. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 17. Reclamantul susține că procedura în fața Curții de Casație a încălcat principiul contradicției și al egalității armelor, deoarece nu a putut răspunde în niciun moment la avizul procurorului general care nu i-a fost notificat. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 18. Curtea amintește că a examinat un litigiu identic cu cel prezentat de reclamant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și a landului pentru un justițiabil din acest motiv să răspundă în scris (a se vedea Göç, citată anterior, punctul 55, și Abdullah Aydćn c. Turcia (n, n 63739/00, § 30, 10 noiembrie 2005). 19. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că nu există niciun fapt sau argument care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. 20. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din Convenție a fost încălcat în speță. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24 Potrivit jurisprudenței sale constante în cauzele similare, Curtea consideră că prejudiciul moral este remediat suficient prin constatarea încălcării Convenției la care ajunge (a se vedea Reinhar dt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 668, punctul 3 din dispozitiv). Reclamantul solicită 2 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. El nu furnizează nicio justificare. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere diligențele îndeplinite de avocatul reclamantului și deși acesta din urmă nu furnizează o notă de plată, Curtea, hotărând în mod echitabil în conformitate cu art. 41, acordă reclamantului 1 000 EUR în acest sens. Interese moratorii 28. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (ii). de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 februarie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.