ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6450/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163

din 13 noiembrie 2003, Tribunalul Olt a condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit.

a) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pe inculpata C.S. la 8 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) C.

pen., a condamnat pe inculpată la 2 ani închisoare și în baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a constatat grațiată pedeapsa.

În baza art. 65 din Legea nr.

56/1992 a condamnat pe aceeași inculpată, la un an închisoare și în baza art. 1

din Legea nr. 543/2000 a constatat grațiată pedeapsa.

În baza art. 10 lit. g),

raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pornit împotriva inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen.,

întrucât a intervenit prescripția prevăzută de art. 122 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., a dispus confiscarea de la inculpată a 20 inele bărbătești confecționate

din alamă și a unui inel de aur de damă rupt în 3 bucăți.

A obligat pe inculpată la

5.500 coroane slovace, despăgubiri civile, către partea civilă L.L.

În baza art. 10 lit. g),

raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pornit împotriva inculpatului N.M.A., întrucât a intervenit prescripția

prevăzută de art. 122 lit. d) și art. 124 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 293 C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C.

pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500.000 lei.

În baza art. 445 și urm. C.

proc. pen., a dispus anularea pașaportului din 20 martie 1995 emis de I.P.J.

Olt pe numele T.F. și a actelor ce compun dosarul întocmit la I.P.J. Olt pentru

obținerea pașaportului.

A obligat pe inculpată, la

8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi achitată din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, sesizată cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Olt, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.S. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., art. 65 din

Legea nr. 56/1992 și art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a

reținut în fapt, următoarele:

În perioada martie-aprilie

1998, inculpata C.S., folosind un pașaport falsificat, conținând datele de

stare civilă ale numitei F.F., devenită prin căsătorie T.F., cu ajutorul

inculpatului N.M.A., a ieșit din România, prin punctul de frontieră Nădlag,

însoțită de M.B., fostul său șot și M.E., în prezent decedată.

Intenția deplasării era de a

comercializa inele din alamă, bijuterii despre care susțineau că sunt

confecționate din aur.

În ziua de 9 aprilie 1998,

inculpata, împreună cu alte 3 femei rămase neidentificate, a pătruns fără drept

în locuința părții vătămate L.L., din localitatea Sliac, jud. Zvolen, Republica

Slovacă și i-a oferit spre vânzare 2 inele din alamă, susținând că sunt din

aur, pretinzând ca preț suma de 3.000 coroane slovace.

În timp ce partea vătămată a

revenit cu suma de 3.000 coroane, inculpata și celelalte femei ce o însoțeau,

au agresat-o smulgându-i de la deget un inel, de la gât un lănțișor, o pereche

de cercei, banii ce-i avea în mână și un radiocasetofon.

Partea vătămată a sesizat

organele de poliție din localitate, iar în ziua de 10 aprilie 1998, aceștia au

identificat autoturismul, pe raza orașului Zvolen, mașină în care se aflau

inculpata, soțul acesteia C.B. (după despărțire devenită M.) și M.E.

La percheziție, organele de

poliție au identificat bunurile sustrase cu numai o zi anterior de către

inculpată, iar partea vătămată le-a recunoscut ca fiind ale sale.

Faptele descrise au fost

recunoscute de inculpată, fiind confirmate și de partea vătămată prin

declarațiile făcute, cum și de procesul-verbal de percheziție întocmit de

organele de poliție, la data identificării acesteia ca autoare a

infracțiunilor.

Împotriva sentinței

inculpata a declarat apel la 7 iulie 2004, peste termenul legal, cu precizarea

că a fost arestată la 4 iulie 2004, dată la care a luat act de conținutul

hotărârii.

În calea de atac exercitată

s-a invocat nelegalitatea hotărârii, constând în aceea că dosarul a fost

soluționat de instanța de fond fără a se proceda la citarea legală a sa și s-a

solicitat desființarea sentinței, trimiterea spre rejudecare a cauzei, anularea

mandatului de executare și punerea sa în libertate de îndată.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 435 din 4 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

peste termen declarat de inculpata C.S. și a obligat-o să plătească statului,

suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare.

A menținut starea de arest

și a dedus detenția preventivă, de la 4 iulie 2004, la zi.

Instanța de apel a reținut

că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 365 C. proc. pen., ce

reglementează apelul peste termen.

Critica referitoare la

procedura de citare a fost respinsă ca nefondată, motivându-se în esență că, la

urmărirea penală, prin petiția din 9 decembrie 1999, adresată primului procuror

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, inculpata a solicitat ca toate actele

de procedură în dosarul nr. 216/P/1999, să-i fie trimise la adresa din comuna

Bunești, jud. Vâlcea.

Pentru termenul de 5

noiembrie 2003 la instanța de fond, procedura de citare s-a îndeplinit la

această adresă, citația fiind primită de M.I., rudă cu destinatara, care a

semnat de primire.

La acest termen s-a dispus

amânarea judecării, în continuare, la 13 noiembrie 2003, când cauza s-a judecat

în fond.

În concluzie, s-a arătat că

judecarea în fond a inculpatei s-a făcut cu procedura de citare legal

îndeplinită.

Instanța de apel a examinat

și din oficiu cauza și a constatat că prima instanță a reținut corect situația

de fapt și vinovăția inculpatei, încadrarea juridică dată faptelor este, de

asemenea, corectă, iar pedepsele sunt bine individualizate.

Împotriva deciziei instanței

de apel, inculpata C.S. a declarat recurs, iar apărătorul acesteia a invocat

motivul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.,

susținând, în esență, că judecarea în primă instanță a avut loc în lipsa

inculpatei, fără citarea legală a acesteia, iar ca urmare, nu a avut cunoștință

de termenul de judecată și din această cauză nu s-a prezentat la judecată,

fiind privată astfel de dreptul la apărare.

Critica este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 177

alin. (2) și (3) C. proc. pen., dacă printr-o declarație dată în cursul

procesului penal, inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este

citat la locul indicat.

În caz de schimbare a

adresei arătată în declarația inculpatului, acesta este citat la noua adresă,

numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penale, ori instanța de judecată

de schimbarea intervenită sau dacă organul judiciar, apreciază pe baza datelor

obținute că s-a produs o schimbare de adresă.

În cauză, la 9 decembrie

1999, printr-o petiție adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă

Tribunalul Olt, inculpata a solicitat ca toate actele de procedură să-i fie

trimise la adresa din comuna Bunești, jud. Vâlcea.

Ulterior, inculpata nu a

cerut ca actele de procedură, în cauza respectivă să-i fie comunicate la o altă

adresă, iar organul judiciar nu a avut datele necesare să constate că s-a

produs o schimbare de adresă.

Pentru aceste considerente,

citarea inculpatei la adresa indicată în petiția sa este corectă.

Totodată, se constată că înmânarea

citației unei rude a inculpatei, este legală conform art. 179 alin. (1) din C.

proc. pen.

Inculpata, personal, a fost

de acord cu motivul invocat de apărător și a mai susținut că greșit s-a reținut

în sarcina sa infracțiunea de tâlhărie, căci nu a săvârșit această faptă și că,

oricum, pedeapsa aplicată pentru această infracțiune este prea mare, solicitând

să fie redusă.

Și aceste critici sunt

nefondate.

Infracțiunea de tâlhărie a

fost reținută corect pe baza recunoașterii de către partea vătămată a inculpatei,

ca fiind autoarea tâlhăriei, coroborată cu găsirea în autoturismul în care

călătorea inculpata a bijuteriilor sustrase prin violență de la partea

vătămată.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatei pentru infracțiunea de tâlhărie, se constată că este

orientată spre minimul special, astfel că nu poate fi considerată prea mare,

injust individualizată.

Dimpotrivă, se constată că pedeapsa

este corespunzătoare, reflectând gravitatea faptei și pericolul social ridicat

al persoanei inculpatei.

Pentru aceste considerente

și întrucât nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu,

recursul inculpatei C.S. este nefondat și urmează a se respinge ca atare, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a obliga pe

recurentă la plata cheltuielilor judiciare, către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata C.S., împotriva deciziei penale nr. 435 din 4

octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenta inculpată

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 decembrie 2004.