ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5731/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 152 din 21

ianuarie 2000, Judecătoria sectorului 1 București l-a condamnat pe inculpatul

C.M. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) și art. 75 lit. c) C. pen.

Totodată, în baza art. 61 C. pen.,

instanța a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 259 zile

de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1137 din 14 mai 1997 a Judecătoriei

Ploiești și l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca acesta să

execute 4 ani închisoare.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că la data de 13 noiembrie 1998, inculpatul C.M. împreună

cu minorul R.I., cu privire la care s-a disjuns cauza, a sustras din

autoturismul proprietatea părții vătămate T.N., un telefon mobil în valoare de

7.000.000 lei.

Prin decizia penală nr. 856 din 5

iunie 2000, Tribunalul București a admis apelurile declarate de procuror și de

inculpat împotriva sentinței primei instanțe, a casat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Prin sentința penală nr. 77 din 23

ianuarie 2002, Judecătoria sectorului 1 București, rejudecând cauza, a dispus

achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., reținând că din probele administrate în cauză nu rezultă

săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată.

Prin decizia penală nr. 2059 din 20

decembrie 2002, Tribunalul București a respins, ca nefondat, apelul declarat de

procuror împotriva sentinței instanței de apel, iar prin decizia penală nr. 796

din 24 aprilie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul

declarat de procuror împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva hotărârilor pronunțate

după rejudecarea cauzei a declarat recurs în anulare procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a susținut că

achitarea inculpatului a rezultat din aprecierea greșită a probelor

administrate în cauză, din care rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului

și a solicitat, în consecință, casarea hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei

și condamnarea inculpatului pentru furtul comis la 13 noiembrie 1998 în dauna

părții vătămate T.N.

Recursul în anulare nu este fondat.

Inculpatul C.M. nu a recunoscut

participarea sa la comiterea furtului și a susținut în toate declarațiile date

în cursul urmăririi penale și al judecății că a primit un telefon mobil de la

minorul R.I. care îi datora o sumă de bani, fără să cunoască proveniența

bunului, și că aflându-se cu minorul în momentul intervenției organelor de

poliție, a fugit și a abandonat telefonul mobil fără să poată să explice

comportamentul său altfel, decât prin teama de polițiști.

Condamnarea inculpatului prin

sentința penală nr. 152 din 21 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 1

București, pentru infracțiunea de furt calificat mai sus-menționată, s-a

întemeiat pe procesul-verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele

de poliție la data de 13 noiembrie 1998 și pe declarațiile părții vătămate T.N.

și ale martorului T.N. care au arătat la urmărirea penală că l-au văzut pe

inculpat sustrăgând telefonul mobil din cabina autovehiculului proprietatea

părții vătămate.

În cursul procesului la instanțele

judecătorești atât partea vătămată, cât și martorul menționat au revenit asupra

primelor declarații și au arătat că acestea le-au fost sugerate de inspectorii

de poliție P.V. și M.R. care au încheiat procesul-verbal de constatare din 13

noiembrie 1998.

Pe de altă parte, minorul R.I. a

declarat că el este autorul faptei, la săvârșirea căreia inculpatul C.M. nu a

avut nici o contribuție.

Analizând declarațiile părții

vătămate și ale martorului T.N., precum și procesul-verbal de constatare

întocmit de organele de poliție, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

nepotriviri esențiale care fac îndoielnice declarațiile date de partea vătămată

și de martorul T.N. la urmărirea penală.

Astfel, contrar precizărilor din

procesul-verbal de constatare, în sensul că partea vătămată și martorul

menționat l-au văzut pe inculpat și pe minorul R.I. furând telefonul mobil din

autovehicul, din conținutul declarațiilor date de martor și de partea vătămată

rezultă că aceștia se găseau într-un loc de unde nu se putea vedea comiterea

furtului.

De altfel, nici partea vătămată și

nici martorul nu i-au urmărit pe făptuitori, cum era firesc, îndată după

comiterea furtului, minorul și inculpatul fiind urmăriți și prinși de către cei

doi inspectori de poliție, după ce, potrivit celor consemnate în

procesul-verbal de constatare aflându-se în zona în care s-a comis

infracțiunea, i-au văzut pe aceștia în apropierea autovehicului proprietatea

părții vătămate.

În aceste condiții, Curtea constată

că revenirea părții vătămate T.N. și a martorului T.N. asupra primelor

declarații este justificată, Curtea constată, de asemenea, stăruința depusă de

instanțe pentru aflarea adevărului și faptul că nu s-a făcut dovada

participării inculpatului la comiterea faptei.

În consecință, neexistând dovezi

concludente cu privire la comiterea de către inculpatul C.M. a furtului, iar

procesul-verbal întocmit de cei doi inspectori de poliție fiind, de asemenea,

neconcludent datorită gravelor carențe în relatarea corectă a constatărilor

făcute de aceștia, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 77 din 23 ianuarie 2002 a

Judecătoriei sectorului 1 București, deciziei penale nr. 2059/ A din 20

decembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și deciziei penale nr.

796 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe intimatul inculpat C.M.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

noiembrie 2004.