ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1961/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 256 din 19 februarie 2002, Judecătoria sectorului 1 București a condamnat pe inculpații: - V.E.R. și V.R. la: - câte 3.000.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen. Prin aceeași sentință, inculpații au fost obligați să restituie părții vătămate R.M. autoturismul sau contravaloarea acestuia, respectiv suma de 9.000 mărci germane. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în luna decembrie 2000, partea vătămată R.M. a încredințat inculpaților V.E.R. și V.R. un autoturism, în scopul de a aduce din Germania un altul, care să poată fi înmatriculat în țară.

Întrucât inculpații nu au dat curs înțelegerii stabilite cu partea vătămată, la cererea acesteia au refuzat, nejustificat să-i restituie autoturismul. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul și V.R., care a fost respins, ca tardiv, de către Tribunalul București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1727/ R din 21 octombrie 2002. Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 5 1 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind contrare legii. În motivarea recursului în anulare se arată că din actele de la dosar rezultă că inculpatul V.R., persoană cu dublă cetățenie cu ocazia declarațiilor date la organul de urmărire penală, când și-a indicat atât reședința din România cât și domiciliul din Germania a precizat că este administrator la SC M.D.R.T.

SRL cu sediul în București. Cu toate acestea și fără nici o justificare, ambii inculpați au fost citați la o altă adresă, adresă la care nu locuiește nici unul dintre ei, situație rezultată din procesul-verbal întocmit de organele de poliție. În același sens, se susține că nici procedura de citare cu inculpatul V.R. nu a fost legal îndeplinită, întrucât în mod greșit în citație s-a trecut la nr. imobilului în care locuiește nr. 4, în loc de 3. Întrucât citarea celor doi inculpați s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură, în sensul că nu au fost încunoștințați despre judecată la adresele indicate, se solicită a se constata că hotărârea pronunțată de prima instanță este lovită de nulitate absolută, deoarece pe de o parte aceștia au fost lipsiți de posibilitatea de a lua cunoștință de plângerea părții vătămate iar, pe de altă parte, nu au avut posibilitatea legală de a-și face apărările necesare.

Întrucât, procedându-se în acest fel, inculpaților li s-a produs o încălcare ce nu poate fi remediată, decât prin rejudecarea cauzei, s-a solicitat casarea hotărârilor atacate, și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, cu respectarea normelor de procedură încălcate. S-a mai solicitat prin recursul în anulare, ca odată cu rejudecarea cauzei, să se verifice dacă plângerea adresată de partea vătămată instanței de judecată a fost ori nu introdusă în termenul prevăzut de lege, întrucât din actele de la dosar ar rezulta că este tardiv. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele de la dosar rezultă cu certitudine faptul că judecata la instanța de fond a avut loc, fără ca procedura de citare cu inculpații să fie legal îndeplinită și că această greșeală nu a putut fi remediată de instanța de control judiciar.

Cu toate acestea, având în vedere că la termenul fixat pentru judecata recursului în anulare, partea vătămată R.M., prezentă în instanță, a solicitat a se lua act de faptul că înțelege să-și retragă plângerea îndreptată împotriva inculpaților, având în vedere și dispozițiile legale ce-i conferă acest drept, urmează a se lua act de această cerere și a se dispune în consecință. Potrivit art. 213 alin. (2) C. pen., acțiunea penală pentru această infracțiune (abuzul de încredere) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar conform art. 131 alin. (2) din același cod, retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.

Având în vedere că în cauză, sunt îndeplinite cele două cerințe și anume, că este vorba de o faptă, a cărei judecată se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate cât și faptul că partea vătămată are posibilitatea legală să-și retragă această plângere, lucru făcut în mod expres cu ocazia judecării prezentului recurs în anulare, urmează a se lua act de această cerere și în consecință a se admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate și a se înceta procesul penal, pornit împotriva inculpaților V.E.R. și V.R., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., ca urmare a retragerii plângerii de către partea vătămată R.M. Întrucât partea vătămată R.M. se află în culpă procesuală, urmează ca aceasta să fie obligată, în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum se va stabili prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 256 din 19 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București și deciziei penale nr. 1727/ R din 21 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, privind pe inculpații V.E.R. și V.R. Casează hotărârile atacate și în baza art. 11 alin. (2) lit. b), raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 131 alin. (2) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților V.E.R. și V.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., prin retragerea plângerii părții vătămate R.M. Obligă pe partea vătămată R.M.

să plătească statului suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2004.