ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2596/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1297 din 28

iunie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, a fost achitat

inculpatul A.R.D., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C.

pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 14 și art.

346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 999 C. civ., a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de părțile civile O.V. și O.I.

pentru obligarea inculpatului A.R.D. la despăgubiri civile.

Prin aceiași sentință a fost achitat

și inculpatul H.R. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206

C. pen.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut în esență, următoarea situație de fapt:

La datele de 8 august 1997, 10

august 1997 și 24 octombrie 1997, în cadrul emisiunii de știri O., difuzată pe

postul de televiziune A. 1, s-au făcut referiri, de către prezentatorul

emisiunii, inculpatul H.R. și de către alte persoane ale căror declarații au

fost redate pe parcursul emisiunii, la unele acțiuni ale părților vătămate.

Astfel, în emisiunea difuzată la 10

august 1997, comentatorul H.R. a afirmat despre partea vătămată O.I. că „are o

situație financiară mai mult decât prosperă, din venitul său salariu de cadru

militar reușind să-și construiască o vilă în Eforie Sud, două palate imense în

Piatra Neamț, cumpărând și un bloc întreg în aceeași localitate”. Se afirma în

continuare că partea vătămată O.I. „nu  s-a mulțumit cu această imensă zestre

imobiliară, ci a cumpărat cel mai nou complex comercial din Piatra Neamț, cu o

suprafață de 4.000 mp, cu numai 42 milioane de lei” și că mulți dintre ofițerii

aflați în subordinea părții vătămate O.I. spun că „este conducătorul din umbră

al mafiei locale”.

Referitor la emisiunea difuzată la

data de 24 octombrie 1997, s-a reținut că inculpatul H.R. a afirmat că „ilegalitățile

șefului U.M. 0215 Neamț, lt. col. O.I. se produc sub aripa ocrotitoare a

autorităților de la București, acesta fiind protagonistul unui scandal în care

se întâlnesc de toate: hărțuire sexuală, fraudă, șantaj și trafic de

influență”.

Instanța de fond a reținut că toate

celelalte comentarii și declarații cuprinse în emisiunile O. aparțin altor

persoane decât cei doi inculpați și, de asemenea, că în nici una din

respectivele emisiuni nu se face vreo referire la activitatea părții vătămate O.V.

Analizând fapta imputată

inculpatului A.R.D. (redactorul emisiunilor respective), instanța de fond a

constatat că fapta reținută în sarcina acestuia nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de calomnie.

Sub aspectul atitudinii subiective a

inculpatului A.R.D., prima instanță a constatat că acesta nu a avut intenția de

a calomnia părțile vătămate, ci de a informa opinia publică cu privire la

aspectele importante și grave ale societății românești, în speță învinuirile de

corupție, șantaj, fraudă, aduse unei persoane cu o funcție importantă într-o

unitate a Serviciului de Informații al Ministerului de Interne.

De asemenea, instanța de fond a

reținut că în aprecierea elementelor constitutive ale infracțiunii de calomnie,

trebuie să se facă și o analiză a conținutului libertății de exprimare prin

presă.

Sub acest aspect, instanța de fond a

evidențiat că libertatea de exprimare ca drept fundamental acoperă nu numai

informațiile sau ideile primite favorabil sau cele care sunt considerate

inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează, iar,

între informațiile de interes public la care cetățenii au dreptul, sunt și cele

care privesc activitatea și comportarea unor persoane cu importante funcții în

organele de stat. Aceste informații, se arată în motivarea sentinței, trebuie

să aibă un suport faptic real, iar specificul activității de presă impune a fi

admisă și recurgerea la o anumită doză de exagerare în prezentarea mesajului

informațional, motiv pentru care s-a concluzionat că, astfel manifestată,

libertatea de exprimare prin presă nu poate fi de natură a atrage răspunderea

penală reglementată de art. 206 C. pen. și că sub raport subiectiv inculpatul A.R.D.

nu a acționat cu intenția de a aduce atingere demnității părții vătămate.

Tribunalul București, secția I, prin

decizia penală nr. 1988/ R din 20 noiembrie 2001 (cu opinia separată), a admis

recursurile formulate de părțile vătămate O.I. și O.V., a casat în parte

sentința atacată și în baza art. 206 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.R.D.

la o pedeapsă de 10.000.000 lei amendă penală și l-a obligat în solidar cu

partea responsabilă civilmente Postul TV A. 1 la plata sumei de câte 10.000.000

lei daune civile pentru fiecare parte vătămată.

Totodată, conform art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul H.R., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C.

pen., la pedeapsa părților civilmente (înlăturându-se dispozițiile art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.).

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut că materialul incriminat a fost realizat de

inculpatul A.R.D. (inculpatul H.R. și-a îndeplinit doar obligația de

prezentare), având ca sursă de informații un interviu al expertului D.U.,

expert care în Monitorul de Neamț, a acuzat postul de televiziune de

dezinformare și căruia nu i s-a transmis dezmințirea necesară.

S-a mai reținut că inculpatul, ziarist,

avea obligația să verifice din mai multe surse, informațiile ce aveau să fie

date pe post, de a lua legătura și cu persoanele vizate în material în scopul

prezentării unor informații corecte.

Aceste obligații nu au fost

respectate de inculpat, informațiile prezentate opiniei publice nu numai că nu

au fost verificate de ziarist (cel puțin prin 3 surse), dar s-a omis să fie

analizat raportul Corpului de Control al Ministerului de Interne.

S-a mai reținut că prin modalitatea

de prelucrare a materialului s-a urmărit producerea de efecte, cercetare,

verificări, iar prin modalitatea de prezentare, afirmațiile au avut un caracter

calomniator.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a

declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct.

8 C. proc. pen., învederând că instanța de recurs a comis o gravă eroare de

fapt atunci când, printr-o greșită interpretare a probelor administrate în

cauză, a decis condamnarea inculpatului A.R.D., solicitând menținerea sentinței

primei instanțe.

Recursul în anulare este fondat

pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 206 alin. (1) C. pen.,

afirmarea ori interpretarea în public a unei fapte determinate privitoare la o

persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune

penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, constituie

infracțiunea de calomnie.

Pentru existența infracțiunii de

calomnie este necesar ca activitatea care formează elementul material al

infracțiunii să fi fost săvârșită cu vinovăție, respectiv cu intenție directă

sau intenție indirectă.

Se cere deci pentru realizarea

laturii subiective a infracțiunii ca făptuitorul să fi voit să facă în public

afirmarea sau imputarea unei fapte determinate privitoare la părțile vătămate,

să-și fi dat seama că acțiunea sa este de natură să producă acele consecințe

enumerate din art. 206 C. pen.

Nu poate fi vorba de intenție atunci

când informațiile făcute la adresa persoanelor vătămate sunt numai o

reproducere a unor afirmații aparținând altor persoane.

În cauza de față, rezultă că

materialul întocmit de inculpat, și prezentat pe postul TV A. 1, reprezintă o

prelucrare ziaristică a unor afirmații, în mare parte identice, aparținând

expertului D.U.

Pe de altă parte, este de precizat

că inculpatul A.R.D. a fost acreditat de către postul de televiziune A. 1,

Departamentul de Știri, în scopul participării la ședințele Comisiei de Apărare

din cadrul Senatului României, când a întocmit materialul incriminat, iar după

finalizarea textului propus spre difuzare l-a prezentat conform atribuțiilor

sale, în prealabil, șefilor ierarhici în vederea verificării acurateții materialului.

Din cele prezentate rezultă că

inculpatul, subordonat al editorului, condamnat, prin întocmirea reportajului

difuzat în cadrul emisiunilor de știri, nu a avut în vedere atingerea

demnității părților vătămate, ci și-a exercitat dreptul de a informa opinia

publică despre unele probleme de interes general, aflate și în atenția

organelor de stat abilitate.

Față de această situație, faptei

imputate inculpatului îi lipsește unul din elementele constitutive și anume

vinovăția, lipsei relei credințe a inculpatului este demonstrată și de faptul

că nu inculpatului îi aparțin mijloacele și care s-ar fi materializat

infracțiunea de calomnie, ci persoanelor ce apar în reportajul realizat de

acesta.

În raport de considerentele expuse,

Curtea constată că decizia formulată de Tribunalul București, secția I penală,

prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu amendă penală, este

nelegală, ea contravenind jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

(a se vedea cazul L. contra Austriei. Condamnarea penală a unui jurnalist

pentru defăimarea Cancelarului federal), motiv pentru care recursul în anulare

va fi admis și se va casa decizia penală atacată cu privire la condamnarea

inculpatului A.R.D., pentru infracțiunea de calomnie în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei,

Curtea constată că daunele morale acordate sunt justificate, inculpatul fiind

responsabil, alături de partea responsabilă civilmente, pentru prejudiciul

moral încercat de părțile vătămate.

Faptul că inculpatul nu a verificat

din mai multe surse de informații aspectele care au fost date pe post și nu a

contactat părțile vătămate pentru a afla și punctul lor de vedere asupra

aspectelor incriminate o încălcare a deontologiei profesionale și constituie o

atingere a demnității omului, în sensul art. 54 din Constituție și art. 10 alin.

(1) pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății lor

fundamentale, motiv pentru care daunele morale acordate prin decizia penală

recurată, chiar simbolice, așa cum au fost stabilite, vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei penale nr. 1989/ R din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția

I penală.

Casează decizia penală atacată numai

cu privire la condamnarea inculpatului A.R.D.

Conform art. 11 pct. 2 lit. a),

combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul A.R.D.,

pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei penale atacate, inclusiv cele referitoare la obligația inculpatului A.R.D.,

în solidar cu partea responsabilă civilmente Postul TV A. 1, la plata daunelor

morale către părțile vătămate O.V. și O.I.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 mai 2003.