ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3336/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3336/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin încheierea din 30 iunie 2003,
pronunțată în dosarul penal nr. 3194/2003, Curtea de Apel Suceava a dispus
respingerea, ca nefondată, a cererii de punere în libertate a inculpaților
C.I., M.R. și H.A.E. și menținerea stării de arest a acestora până la data de
15 iulie 2003.
S-a reținut că, prin încheierea de
ședință din 10 aprilie 2003 (dosar penal nr. 1367/2003), Curtea de Apel Iași,
anterior strămutării cauzei, a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 149
C. proc. pen., coroborate cu cele ale articolului 4 din Constituția României, articolului
5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții
Constituționale, menținerea stării de arest preventiv a celor trei inculpați
până la soluționarea apelului.
Hotărârea judecătorească nu a fost
atacată de inculpați, rămânând definitivă.
Inculpații au fost condamnați prin
sentința penală nr. 226 din 11 martie 2003 a Tribunalului Iași, la următoarele
pedepse:
C.I. la pedeapsa de 10 ani
închisoare și 4 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor,
prevăzute de art. 64 lit. a), b și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii
de introducere în țară de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea 143/2000.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut și s-a prelungit starea de arest a inculpatului pentru 30 zile, de la
15 martie 2003, până la 14 aprilie 2003.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus
din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu 22 noiembrie 2001,
la zi.
M.R. la pedeapsa de 15 ani și 5 ani
interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru
săvârșirea infracțiunii de deținere, cumpărare și vânzare de droguri de risc și
droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000
și la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute
de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de
proxenetism, prevăzută de art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art.
13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34
lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15
ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut și s-a prelungit starea de arest a inculpatului pentru 30 zile de la
15 martie 2003, până la 14 aprilie 2003.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus
din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu 22 noiembrie 2001,
la zi.
H.A.E. la pedeapsa de 10 ani
închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și
b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de transport și vânzare de droguri
de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000; la pedeapsa de 6 ani
închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și
b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art.
329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; la pedeapsa de un
an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încercare de a determina
mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34
lit. b) și art. 35 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 10
ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut și s-a prelungit starea de arest a inculpatei pentru 30 zile de la 15
martie 2003, până la 14 aprilie 2003.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus
din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu 24
ianuarie 2002, la zi.
Instanța de fond a reținut că în
perioada 1999 – 2001, inculpatul C.I. a introdus în țară, inculpații M.R. și
H.A.E. au comercializat diferite cantități de canabis, hașiș, efedrină și
comprimate MDMA, obținând sume importante de bani.
În cursul anului 2001, inculpații
M.R. și H.A.E. au racolat, îndemnat și înlesnit practicarea prostituției a
patru tinere, obținând profituri materiale din această activitate ilegală.
La data de 23 ianuarie 2002,
inculpata H.A.E. a oferit martorei S.A. suma de 500.000 lei, pentru a-și
retracta declarațiile făcute în fața organelor de urmărire penală.
Împotriva încheierii din 30 iunie
2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul penal nr. 3194/2003, au
declarat recurs inculpații, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârii
atacate și punerea lor de îndată în libertate.
În subsidiar, s-a solicitat
înlocuirea măsurii arestării preventive, cu cea a obligării de a nu părăsi
localitatea.
Examinând recursurile, Curtea a
constatat că acestea sunt neîntemeiate.
Motivele care au stat la luarea
măsurii arestării preventive a celor trei inculpați sunt legale și temeinice și
ele justifică menținerea măsurii dispuse.
Condițiile cumulative cerute prin
art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., sunt îndeplinite,
deoarece faptele imputate inculpaților constituie infracțiuni, pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar modalitatea de
comitere a faptelor, întinderea lor în timp și spațiu, numărul mare de persoane
atrase în sfera infracțională și afectate de activitatea ilegală a celor trei
autori conduc la concluzia că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol,
pentru ordinea publică și ar genera, implicit, o stare de neîncredere și
insecuritate în rândul celor care respectă ordinea de drept și valorile
sociale.
Așa fiind, se constată că, criticile
aduse încheierii, prin motivele de casare formulate, nu sunt fondate, soluția
de respingere a cererii de punere în libertate și menținerea stării de arest a
inculpaților fiind justificată.
Recursurile urmează a fi respinse,
inculpații fiind obligați la plata cheltuielilor judiciare.
Văzând și dispozițiile art. 385
15
alin. (1) lit. b) C. proc. pen., și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații C.I., M.R. și H.A.E., împotriva încheierii din 30 iunie
2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.
Obligă inculpații la câte 700.000
lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
10 iulie 2003.