"MAC-STRO" S.R.L. v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 35779/03

depusă de MAC-STRO S.R.L.

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 28 februarie 2006, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

J.

Šikuta,

judecători

,

și dna

F.

Elens-Passos

,

Grefier adjunct al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 10 septembrie 2003,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, „Mac-Stro” S.R.L., este o companie de naționalitate din Republica Moldova.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.

La 4 iulie 2002, reclamantul a cumpărat de la o companie ucraineană bunuri care au fost evaluate la 180,921 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 13,352.1 euro (EUR) la acea dată).

La 8 iulie 2002, marfa reclamantului a trecut hotarul Republicii Moldova. La 12 iulie 2002, reclamantul a înregistrat o declarație vamală la Vama Chișinău.

La 2 august 2002, Departamentul Vamal a amendat reclamantul pentru nedeclararea mărfii importate în termenul legal de 72 de ore de la trecerea hotarului. Această amendă a fost aplicată în conformitate cu prevederile Codului vamal (a se vedea „Dreptul intern pertinent” de mai jos) și a reprezentat patruzeci de procente din valoarea totală a mărfii, ceea ce constituia suma de MDL 72,368.4 (echivalentul a EUR 5,461.64 la acea dată).

Reprezentantul reclamantului a fost, de asemenea, amendat pentru neprezentarea în același termen legal a documentelor relevante pentru marfa importată. Amenda a fost impusă în conformitate cu prevederile Codului cu privire la contravențiile administrative și a constituit suma de MDL 180 (echivalentul a EUR 13.58 în acea perioadă).

La 16 septembrie 2002, reclamantul a intentat o acțiune împotriva Departamentului Vamal, cerând anularea deciziei cu privire la amendarea sa.

La 22 noiembrie 2002, Tribunalul Chișinău a hotărât în favoarea reclamantului și a anulat decizia Departamentului Vamal cu privire la reclamant. Departamentul Vamal a depus recurs la această hotărâre.

La 3 iunie 2003, Curtea de Apel a admis recursul Departamentului Vamal și a respins acțiunea reclamantului. În timpul procedurilor, reprezentantul reclamantului a recunoscut nerespectarea termenului legal pentru depunerea declarației vamale și a prezentat motive pentru întârziere, însă Curtea de Apel a considerat acele motive ca fiind irelevante.

B. Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale Codului vamal al Republicii Moldova din 20 iulie 2000 sunt următoarele:

Articolul 176. Termenul de depunere a declarației vamale

„(1) Declarația vamală este depusă în termen de 72 de ore din momentul trecerii frontierei vamale.

...”

Articolul 231. Tipurile de contravenții vamale cu răspundere materială

„Sînt considerate încălcare a reglementărilor vamale pasibilă de răspundere materială următoarele contravenții vamale:

...

3) nedeclararea conform procedurii stabilite a mărfurilor care trec frontiera vamală sau declararea neautentică, în lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de contrabandă sau ale altor infracțiuni;

...”

Articolul 232. Sancționarea materială a contravențiilor vamale

„Persoanele juridice, persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător fără a se constitui persoană juridică, pentru comiterea contravențiilor vamale prevăzute la:

a) art.231 pct.1)-4), sînt sancționate cu amendă de la 40% la 100% din valoarea mărfurilor care au constituit obiectul contravenției, cu sau fără retragerea licenței;”

PRETENȚIA

Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, că, prin respingerea acțiunii sale împotriva Departamentului Vamal, el a fost lipsit de dreptul său de acces la o instanță. De asemenea, el s-a plâns de durata excesivă a procedurilor naționale.

ÎN DREPT

Articolul 6 § 1 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... și într-un termen rezonabil a cauzei sale ... de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. ...”

În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 în partea ce ține de aspectul său penal, Curtea consideră că procedurile cu privire la amenda impusă de Departamentul Vamal reclamantului implică stabilirea temeiniciei unei „acuzații în materie penală” în sensul articolului 6 al Convenției (

Janosevic v. Sweden

, nr. 34619/97, § 71, ECHR 2002-VII).

În ceea ce privește respectarea articolului 6 § 1, Curtea notează că reclamantul a putut contesta decizia Departamentului Vamal la o autoritate judiciară cu o competență deplină, inclusiv cu competența de a anula decizia contestată atât pe motive de fapt, cât și pe motive de drept. Prin urmare, el a avut acces la o instanță (a se vedea,

mutatis mutandis,

Bendenoun v. France

,

hotărâre din 24 februarie 1994, Seria A nr. 284, pp. 19-20, § 46, și

Umlauft v. Austria

, hotărâre din 23 octombrie 1995, Seria A nr. 328

‑

B, pp.

39-40, §§ 37-39).

Curtea reamintește că ține în primul rând de competența autorităților naționale, mai ales a instanțelor judecătorești, de a soluționa problemele de interpretare a legislației naționale (a se vedea,

inter alia, Brualla Gómez de la Torre v. Spain,

hotărâre din 19

decembrie 1997,

Reports

1997-VIII, p. 2955, § 31, și

Edificaciones

March Gallego S.A. v. Spain,

hotărâre din 19 februarie 1998,

Reports

1998-I, p. 290, § 33). Dat fiind faptul că reprezentantul reclamantului a fost prezent în timpul procedurilor în fața Curții de Apel și a recunoscut nerespectarea termenului legal pentru depunerea declarației vamale, se notează că nimic în această cauză nu relevă vreo aparență de arbitrar în aprecierea de către instanțele judecătorești a motivelor reclamantului pentru omiterea termenului-limită de depunere a declarației vamale. Prin urmare, Curtea ajunge la concluzia că nu există nimic în această cauză care să sugereze că procedurile au fost inechitabile în sensul articolului 6 § 1 al Convenției.

În ceea ce privește pretenția reclamantului cu privire la durata excesivă a procedurilor, se notează că procedurile, inclusiv procedurile administrative preliminare, au durat zece luni, perioadă în care cauza a fost examinată de către două instanțe judecătorești și nu au fost găsite circumstanțe speciale care ar fi cerut o promptitudine specială (a se vedea,

inter

alia

,

Kroenitz v. Poland

,

nr. 77746/01, §

22, 25 februarie 2003).

Prin urmare, această pretenție este vădit nefondată și urmează a fi respinsă așa cum prevede articolul 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi,

Declară

cererea inadmisibilă.

Françoise

Elens-Passos

N

icolas

Bratza

Grefier adjunct

Președinte