ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 836/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 155 din 8 iulie 2002 a

Tribunalului Suceava, inculpatul S.F. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani

închisoare în baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și la interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 17 ianuarie 2002

la zi.

In temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a

dispus confiscarea de la inculpat a unui ciocan cu mâner din lemn, depus la

biroul de corpuri delicte al Tribunalului Suceava.

S-a luat act că părțile civile B.S., B.G. și Spitalul

Municipal Fălticeni nu s-au constituit părți civile în cauză.

Conform prevederilor art. 188 din Legea nr. 3/1978.

inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului “Sf. Ioan cel Nou” Suceava

suma de 1.196.346 lei, cu titlu de despăgubiri civile cu dobânda legală de la

rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma

de 3.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 16 ianuarie 2002, fiind sub

influența băuturilor alcoolice, inculpatul S.F. l-a lovit în cap cu un ciocan

pe B.B., care a decedat pe data de 17 ianuarie 2002.

Din raportul de autopsie nr. 6/c din 18 ianuarie 2002

întocmit de Serviciul de medicină legală Suceava, rezultă că moartea victimei a

fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral soldat cu fractură

frontală deschisă cominutivă, fractură occipitală, dilacerare și hemoragie

meningo-cerebrală, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu un corp

contondent în zona frontală, urmată de proiectare de cădere posterioară cu

lovirea capului, occipital, de un plan dur, în condițiile stabilite pe cale de

anchetă.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost

reținute pe baza materialului probator administrat în cauză, procesul verbal de

cercetare la fața locului, planșe fotografice, acte medico-legale, declarațiile

martorilor și declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 368

din 28 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen

legal inculpatul S.F. care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor

pronunțate și schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina

sa în art. 183 C. pen. În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea

pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acestuia.

Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie

dispozițiile art. 17 și art. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Instanța de judecată a dat o corectă încadrare

juridică faptei comise de inculpatul S.F., reținând săvârșirea de către acesta

a infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen.

Inculpatul a acționat asupra unei zone vitale,

lovindu-l pe inculpat în cap cu un ciocan, instrument apt de a produce moartea,

iar intensitatea loviturii aplicate a fost deosebită.

Toate aceste aspecte, demonstrează că inculpatul a

avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și chiar dacă nu le-a urmărit, a

acceptat posibilitatea producerii lor. Or, în cazul infracțiunii de loviri

cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., moartea victimei constituie

un rezultat neprevăzut și neacceptat de făptuitor, care depășește intenția

acestuia, ceea ce nu se poate susține în cazul inculpatului S.F. Intensitatea

loviturii aplicate care a provocat o fractură frontală deschisă cu dilacerare

și contuzie cerebrală la nivelul ambilor lobi frontali, dovedește că inculpatul

și-a reprezentat rezultatul letal pe care îl putea produce.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este

întemeiat.

Pedeapsa aplicată inculpatului S.F. este just

individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de judecată a avut în vedere gradul concret

de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care s-a comis fapta,

lipa oricărei reacții de provocare sau motivare a acțiunii inculpatului venită

din partea victimei. De asemenea, instanța de judecată a avut în vedere și

persoana inculpatului, faptul că acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii

reținute în sarcina sa, precum și împrejurarea că suferă de un handicap

locomotor, ceea ce a determinat orientarea pedepsei spre minimul special

prevăzut de lege.

Curtea constată că, prin cuantumul și modalitatea de

executare, pedeapsa aplicată inculpatului este de natură să asigure scopul

punitiv-preventiv al sancțiunii penale prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca

nefondat recursul declarat de inculpatul S.F. și să dispună obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind

suportat din fondul Ministerului Justiției.

Timpul arestului preventiv se va deduce din perioada

pedepsei aplicate începând cu 17 ianuarie 2002, la zi.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

S.F. împotriva deciziei penale nr. 368 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel

Suceava.

Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a

inculpatului de la 17 ianuarie 2002 la 19 februarie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2003.