ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2873/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin sentința

penală nr. 229 din 9 octombrie 2002, a condamnat pe inculpatul H.I. la 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i), cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 85 C. pen., instanța a

dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2490 din 27 septembrie 2001 a

Judecătoriei Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută

de art. 208 raportat la art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., pedeapsă pe care a

contopit-o, conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., cu

pedeapsa pronunțată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a menținut starea de arest

a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 2 martie

2002 la zi, a constatat că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă,

a dispus confiscarea de la inculpat a unui par (de esență salcâm), l-a obligat

la plata sumei de 819.000 lei, părții civile Spitalul județean Vaslui,

5.261.524 lei, părții civile Spitalul clinic nr. 3 Iași și 5.500.000 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în fapt, că, părțile locuiesc în satul Albești, comuna Delești,

județul Vaslui, între familiile lor existând o stare conflictuală de la o

suprafață de teren.

În ziua de 25 mai 2001, în jurul

orei 20,00 inculpatul H.I. se afla împreună cu martorul S.G. și alți săteni, în

curtea magazinului sătesc din Albești.

La un moment dat, a venit în curte, S.M.,

fiul cel mic al părții vătămate S.I., căruia S.G. i-a luat fesul de pe cap, pe

care i l-a aruncat pe jos, iar pe el l-a lovit cu piciorul în spate.

După aproximativ 10 – 15 minute de

la plecarea lui S.M. din curtea magazinului, aici a venit partea vătămată S.I.,

având în mână o sapă, însoțită de fiii săi: S.I.I., care avea un ciocan, S.M.,

avea o secure cu coadă din lemn și S.M., care avea o coadă de bici.

În curtea magazinului au avut loc

unele discuții contradictorii, între partea vătămată și S.G., care au fost

urmate de lovirea sa de către S.I. și fiii săi, în apărare, sărindu-i inculpatul

împreună cu alți oameni.

După părăsirea curții de către S.I.,

inculpatul H.I. a luat un par din salcâm dintr-o stivă de lemne și a plecat

după acesta, iar când l-a ajuns, după o scurtă altercație l-a lovit odată,

scurt, în zona dreaptă a capului, acesta căzând imediat în drum.

Potrivit concluziilor certificatului

medico-legal nr. 371/2001, întocmit de Serviciul de medicină legală județul

Vaslui, S.I. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii cominutive

evulsive parietal dreapta cu hematom extradural cu hidroma de însoțire a

luxației posterioare de cristalin post traumatică, a paraliziei (pareză)

facială dreaptă, a plăgii, hematomului și tumefacției. Leziunile s-au putut

produce prin loviri active cu obiecte și mijloace contondente.

Pentru fractura cominutivă evulsivă

parietală dreaptă cu hematom extradural a fost necesară intervenția operatorie.

Necesită 45 - 50 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

În conformitate cu criteriologia

medico-legală de apreciere, leziunile au pus în primejdie viața victimei

(hematomul extradural). Urmare traumatismului, sus-numitul rămâne cu

infirmitate fizică permanentă (lipsa de substanță osoasă craniană de ¾

cm).

Împotriva sentinței a declarat apel,

în termen legal inculpatul, iar criticile au vizat netemeinicia hotărârii sub

aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, deoarece nu el este autorul

loviturii aplicate părții vătămate, solicitând ca, prin admiterea apelului și

desființarea acesteia, să se dispună, în principal, achitarea sa în baza art. 11

pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în

subsidiar, reducerea pedepsei, considerată prea severă.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr.

86/2003, a respins apelul ca nefondat, apreciind că, din probele dosarului,

respectiv, declarațiile martorilor S.M., S.G., S.M. și S.M., rezultă că

inculpatul, după ce a luat un par din salcâm dintr-o stivă cu lemne,a plecat

după partea vătămată și după ce a ajuns-o, în urma unei altercații cu aceasta,

i-a aplicat o singură lovitură, cu parul în zona dreaptă a capului, iar aceasta

a căzut în drumul public.

Totodată, la stabilirea sancțiunilor

penale, prima instanță a evaluat în mod corespunzător criteriile generale de

individualizare, iar pedeapsa de 5 ani închisoare este de natură a realiza

dublul scop înscris în dispozițiile art. 52 C. pen.

În termen legal, împotriva deciziei

a declarat recurs inculpatul prin care o consideră netemeinică, cu reiterarea

acelorași motive, care au făcut și obiectul instanței de apel și nelegală, cu

referire la încadrarea juridică a faptei, care corespunde dispozițiilor art. 181

C. pen.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18,

pct. 17 și pct. 14 teza I C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și

a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

„când s-a comis o eroare gravă de fapt” ( art. 385

9

alin. (1) pct. 18)

în cazul în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanța a

cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat una dintre soluțiile

pronunțate de prima instanță (prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.) în

temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit.

Pot fi însă erori grave de fapt, în

sensul dispoziției în discuție, și acele greșeli în stabilirea situației de

fapt care au avut drept consecință nereținerea unor împrejurări sau urmări ce

caracterizează conținutul juridic al altei infracțiuni decât cel reținut de

către instanțe.

Totodată, când o infracțiune, cum

este omorul, poate fi comisă cu intenție atât directă, cât și indirectă,

tentativa, la rândul ei, se poate săvârși în ambele modalități ale intenției,

deci și a intenției indirecte, și anume făptuitorul a prevăzut rezultatul letal

și l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente

de voința autorului nu are nici o influență asupra vinovăției și nu poate

determina încadrarea faptei în art. 181 C. pen., care incriminează fapta de

vătămare corporală.

din analiza probatoriului dispus și administrat că, față de modul cum a

acționat și de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în zona

capului, și anume fractura cominutivă evulsivă parietală dreaptă cu hematom

extradural, care a necesitat intervenție operatorie, se impune constatarea că

inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea duce la moartea victimei,

rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a

săvârșit fapta cu intenția de a ucide.

Așa fiind, fapta și împrejurările

săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 și art. 21

raportate la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., rezultă fără nici un dubiu

din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au

comis nici o eroare gravă e fapt în stabilirea realității și încadrării corecte

a faptei.

recurs referitor la aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport de

dispozițiile art. 72 C. pen., deoarece la stabilirea și menținerea pedepsei de

5 ani închisoare, instanțele au luat în considerare atât gradul de pericol

social concret al faptei, cât și al inculpatului, care nu este pentru prima

dată în conflict cu legea penală.

Cu toate acestea, instanțele au

reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante judiciare prevăzute în art. 74 lit.

a) și c) C. pen., cărora le-a dat eficiența corespunzătoare în raport cu

prevederile art. 76 lit. b) din același cod.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de

recurs invocate, nici a celor care se iau în considerare din oficiu, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul

declarat de către inculpatul H.I., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată

timpul arestării preventive de la 2 martie 2002 la 17 iunie 2003 și îl va

obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr. 86 din 11 martie 2003

a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 martie 2002, la 17 iunie

2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.