ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1945/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 6 martie 2003, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus arestarea preventivă a

învinuitului U.G., pe o durată de 5 zile, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 6

martie 2003, învinuitul a fost depistat de organele de urmărire penală că

deținea fără drept, cantitatea de 6 kg mercur alb.

Măsura a fost prelungită pentru încă

25 de zile prin ordonanța din 10 martie 2003, a aceluiași parchet.

La 28 martie 2003, Curtea de Apel

Constanța a fost sesizată cu cererea parchetului privind prelungirea măsurii

arestării preventive dispusă în cauză, pentru încă 30 de zile.

Pe rolul Curții de Apel Constanța,

s-a format astfel dosarul cu nr. 370/P/2003 având ca obiect soluționarea

cererii mai sus menționată.

Prin încheierea nr. 15/ P din 4

aprilie 2003, Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 159 alin.

(6) C. proc. pen., a admis cererea formulată și în baza art. 149 alin. (1) C.

proc. pen., a prelungit arestarea preventivă dispusă în cauză față de inculpatul

U.G., pentru încă 15 zile, respectiv de la 4 aprilie 2003, până la 18 aprilie

2003.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul său ales a

solicitat în esență, casarea încheierii atacate, respingerea cererii de

prelungire a măsurii arestării preventive formulată de parchet și punerea sa de

îndată în libertate.

Recursul declarat urmează a fi

respins pentru următoarele considerente:

Prin ordonanțele din 6 și respectiv

10 martie 2003, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului U.G. pe o

perioadă de 5 și respectiv 25 de zile, în dosarul nr. 37/5/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.

Ca temei al arestării au fost reținute

dispozițiile art. 148 lit. b) și h) C. proc. pen.

Potrivit acestor texte de lege,

măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute în art. 143 din același cod, respectiv dacă sunt probe sau indicii

temeinice că s-a săvârșit o faptă penală, și numai dacă, infracțiunea este

flagrantă, iar pedeapsa închisorii este mai mare de 3 luni, în primul caz, iar

în cel de-al doilea caz, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar

prezenta pericol pentru ordinea publică.

Verificând probele administrate în

cauză de organul de urmărire penală, se constată că, există indicii temeinice

sub aspectul săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală, de către inculpat

și aceasta cu atât mai mult, cu cât fapta a fost depistată în momentul

săvârșirii, respectiv în flagrant, ceea ce a și constituit unul din cazurile ce

au dus la luarea acestei măsuri

[

(art.

148 lit. b) C. proc. pen.)].

Referitor la pericolul pentru

ordinea publică, pe care l-ar prezenta inculpatul prin lăsarea sa în libertate,

se constată că, față de împrejurarea că, acesta a fost comisar în cadrul

Poliției de Frontieră, fiind cercetat în cauză pentru o infracțiune ce prezintă

un grad sporit de periculozitate socială, respectiv traficul de stupefiante,

pentru care există indicii temeinice sub aspectul săvârșirii, lăsarea sa în

libertate ar crea în rândul membrilor colectivității un sentiment de

insecuritate socială cu consecința pierderii încrederii în sistemul judiciar,

slăbind autoritatea legii în sensul respectului față de aceasta pe de o parte,

și al fermității aplicării ei, pe de altă parte.

În fine, cercetarea în stare de

libertate, pentru astfel de fapte grave, a unor astfel de persoane, care

dimpotrivă trebuiau să vegheze la menținerea ordinii de drept și respectarea

legii, poate constitui o încurajare și pentru alte persoane tentate să

săvârșească astfel de fapte.

Sintetizând, se constată că au fost

îndeplinite condițiile și cazurile prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. b)

și h) și respectiv art. 143 C. proc. pen.

De asemenea, pentru a se asigura

buna desfășurare a procesului penal, măsura arestării preventive a inculpatului

este justificată, fiind îndeplinite și sub acest aspect dispozițiile art. 136

C. proc. pen.

În concluzie se va respinge recursul

declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul U.G., împotriva încheierii nr. 15/ P din 4 aprilie 2003,

pronunțată în dosarul nr. 370/P/2003 al Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2003.