ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2469/2003

Asupra contestației în anulare de

față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin decizia nr. 3914 din 20 septembrie 2001, Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 1057 din 2 iulie 1998 a Judecătoriei Rădăuți,

deciziei penale nr. 1119 din 9 decembrie 1998 a Tribunalului Suceava și

deciziei penale nr. 574 din 4 octombrie 1999 a Curții de Apel Suceava privind

pe inculpatul O.P.C. și a casat aceste hotărâri cu privire la încadrarea

juridică a faptei comise de inculpat și la cuantumul pedepsei aplicate.

Rejudecând cauza, în baza art. 334

C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. și s-a dispus

condamnarea inculpatului O.P.C. la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul O.C.P. a formulat contestație în anulare, susținând că nu a fost

citat legal pentru termenele din 17 mai 2001, 20 septembrie 2001, când s-a

judecat recursul în anulare, întrucât a fost citat la adresa din județul

Suceava, deși el locuiește încă din anul 1997 la adresa din aceeași comună.

Examinând actele dosarului Curții Supreme de Justiție, în care s-a pronunțat

decizia atacată, Curtea constată că susținerile contestatorului sunt contrare

realității.

Astfel, contestatorul a susținut că

nu a fost legal citat la adresa unde locuiește, nu a avut cunoștință de

termene, nu s-a putut prezenta și, deci, nu și-a putut face apărarea.

Or, din examinarea cererii

inculpatului O.C.P., rezultă că acesta a avut cunoștință de termenul din 17 mai

2001, fixat pentru soluționarea recursului în anulare. În cuprinsul acestei

cereri, inculpatul O.C.P. nu a indicat o altă adresă unde ar trebui citat, și a

solicitat respingerea recursului extraordinar, susținând că încadrarea juridică

dată faptei sale de lovire este corectă, nefiind întrunite elementele infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 182 C. pen.

Pentru termenul din 20 septembrie

2001, dată la care s-a judecat cauza, inculpatul a fost citat la aceeași adresă

(unde primise și citația pentru termenul din 17 mai 2001), iar dovada de

îndeplinire a procedurii a fost semnată de mama inculpatului.

Absența de la acest termen a

inculpatului, nu reprezintă o neîndeplinire a procedurii de citare în sensul

cerut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., deoarece, potrivit art.

177 alin. (3) C. proc. pen., în caz de schimbare a adresei arătată în

declarația inculpatului, acesta este citat la noua adresă, numai dacă a

încunoștințat instanța de judecată de schimbarea intervenită.

Or, în speță, inculpatul nu numai că

nu a încunoștiințat instanța de pretinsa schimbare a adresei sale, dar, fiind

citat la adresa greșită a trimis și un memoriu, arătând astfel, că știe de

existența procesului, obiectul recursului în anulare și, evident, cunoaște

termenul de judecată.

În consecință, Curtea va respinge

contestația în anulare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorul O.P.C., împotriva deciziei penale nr. 3914 din 20

septembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă pe contestator

să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 mai 2003.