ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7059/2004

HOTĂRÂRE
22.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7059/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Z.S., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Harghita, a solicitat anularea hotărârii nr. 3317 din 3

februarie 2003 și obligarea pârâtei, la emiterea unei noi hotărâri, prin care

să i se recunoască calitatea de beneficiar a dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

309/2002, pentru perioada 1 iunie 1953 – 31 decembrie 1955, cât a satisfăcut

stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 503 din 3

noiembrie 2003, a admis acțiunea.

Considerând hotărârea, nelegală,

pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în

fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu și-a satisfăcut stagiul

militar într-o unitate de muncă.

Recursul este nefondat.

Prin Legea nr. 309/2002, s-au

recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor, care au efectuat stagiul

militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 –

1961.

Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002,

beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a

efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor

urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București,

la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. nr. 02405 Pitești.

Din livretul militar rezultă

executarea serviciului militar, de către pârât, în perioada 1 iunie 1953 – 31

decembrie 1955, la U.M. 04992 Chitila, în funcția de „lucrător C.F.”, fapt ce

se încadrează în cerințele art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Față de probele administrate, în mod

justificat instanța a admis acțiunea; astfel, recursul se privește nefondat și

în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 503 din 3 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-13
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7557/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.B., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Harghita, a solicitat anularea hotărârii nr. 1505 din 16 ianuarie 2003 și obligarea pârâtei, la emiter
ÎCCJ 2004-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7266/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 5721 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acestei
ÎCCJ 2004-06-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1823 din 19 decembrie 2002 și obligarea pârâtei, la emiterea
ÎCCJ 2004-09-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7063/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: K.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 4681 din 12 iunie 2003 și obligarea pârâtei, la emiterea une
ÎCCJ 2004-09-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7065/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 6897 din 10 iulie 2003 și obligarea pârâtei, la emiterea une
Sursă