ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3338/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 3 iulie 2003,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 3651/2003, în baza art. 300

1

C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive luată față de

inculpații S.M. și B.M. prin ordonanțele de arestare preventivă emise de P.N.A.

la 10 aprilie 2003 (pentru inculpatul S.M.) și la 16 aprilie 2003 (pentru

inculpatul B.M.).

Instanța de judecată a prelungit

arestarea preventivă a inculpaților până la 8 iulie 2003 inclusiv.

Instanța a reținut că inculpații au

fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv (prin Rechizitoriul din 26

iunie 2003 întocmit de P.N.A.) pentru următoarele infracțiuni:

prevăzute de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din

Legea nr. 78/2000; art. 255 C. pen., cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7

din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art.

1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000; art. 256 C. pen., cu referire la

art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000; art. 289 C. pen. și art. 264 C.

pen.; art. 264 C. pen. (pct. 6), toate cu aplicarea prevederilor art. 33 lit.

a) și art. 34 C. pen.

prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., art. 26, raportat la art. 255 C. pen.,

cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cum inculpații au fost trimiși în

judecată în stare de arest preventiv, instanța a verificat din oficiu, conform

art. 300

1

C. proc. pen., regularitatea luării măsurii și constatând

că temeiul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., se menține, a prelungit

arestarea până la 30 iulie 2003 inclusiv.

Împotriva încheierii din 3 iulie

2003 a Curții de Apel Suceava, inculpații au declarat recurs, susținând, atât

personal, cât și prin apărători, că este nelegală întrucât, fiind o prelungire

a arestării în cursul judecății, erau aplicabile prevederile art. 160

c

C. proc. pen., potrivit cărora instanța putea dispune prelungirea privării de

libertate numai în cazul în care ar fi apărut „elemente noi”. Ori, de vreme ce

urmărirea penală a fost finalizată și au fost trimiși în judecată, nu mai pot

zădărnici aflarea adevărului și nici nu mai prezintă vreun pericol, pentru

ordinea publică, în raport și de starea de sănătate.

S-a mai susținut că nici nu s-a

dovedit pericolul pentru ordinea publică, astfel că și prelungirile anterioare

sunt date cu încălcarea dispozițiilor procedurale.

Recursurile declarate de inculpați

sunt nefondate.

Din examinarea încheierii recurate

și a lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a aplicat corespunzător

noile prevederi legale referitoare la verificarea regularității arestării

inculpaților la primirea dosarului, înainte de prima zi de înfățișare, conform

art. 300

1

C. proc. pen. și constatând că se mențin temeiurile

prevăzute de art. 148 lit. h) din același cod, a prelungit arestarea, până la

prima zi de înfățișare.

Susținerea că s-au încălcat

prevederile art. 160

c

C. proc. pen., în sensul că, neinvocându-se la

instanță elemente noi față de cele existente în faza de urmărire penală, nu se

mai putea prelungi arestarea preventivă, nu este întemeiată.

Sub acest aspect, temeiurile de

arestare, în speță art. 148 lit. h) C. proc. pen., trebuie corelate și cu alte

prevederi legale care reglementează desfășurarea procesului penal, și anume, cele

care vizează scopul acestuia și al măsurilor preventive.

În acest sens, potrivit art. 1 C.

pen., legea penală apără împotriva infracțiunilor, printre alte valori supreme

și întreaga ordine de drept, iar potrivit art. 136 C. proc. pen., măsurile

preventive asigură buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se

împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de

la judecată ori de la executarea pedepsei.

Potrivit art. 155 C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, arestarea inculpatului

dispusă de instanță, poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de

necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi, care să justifice privarea

de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea inițială impun în

continuare privarea de libertate, iar potrivit art. IX din aceeași lege,

mandatul de arestare preventivă emis de procurori până la intrarea în vigoare a

prezentei legi își produce în continuare efectele și după această dată.

Așa încât, prevederile art. 160

c

C. proc. pen., pentru faza de judecată trebuie interpretate și aplicate, în

corelație cu prevederile legale sus-menționate și care au semnificația că dacă

temeiurile din cursul urmăririi penale se mențin și în faza judecății, ele își

produc efectele deopotrivă.

De altfel, nici nu s-ar putea

susține că scopul măsurilor preventive ar fi altul în faza judecății față de

cel din cursul urmăririi penale, de vreme ce textul art. 136 C. proc. pen., nu

face distincție.

Pe de altă parte, inculpații prezintă

același pericol pentru ordinea publică și în faza judecății, dacă se are în

vedere că inculpatul S.M. este acuzat în calitate de comisar șef - ofițer

superior în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, raportat la

specificul infracțiunilor comise de inculpați.

În consecință, pericolul pentru

ordinea publică apare cu atât mai evident, dacă inculpații ar fi lăsați în

libertate, dată fiind complexitatea și gravitatea normelor de drept încălcate.

Față de aceste considerente, urmează

a se respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.M. și B.M., împotriva încheierii din 3 iulie 2003 a

Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 3651/2003.

Obligă inculpații la câte 500.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iulie 2003.