ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2282/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2282/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 ianuarie 2001, D.Ș. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale pentru a fi obligat să-i plătească impozitul reținut din ajutorul primit la trecerea în rezervă (31 mai 2000), în baza art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999. Totodată, a cerut indexarea sumelor ce-i sunt datorate, prin aplicarea dobânzii legale, precum și restituirea cheltuielilor de judecată. Pârâtul a chemat în garanție pe Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea că sumele reținute au fost operate la bugetul de stat. Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 1498 din 23 ianuarie 2002, a respins ca nefondate acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Tribunalul Iași, secția civilă, prin decizia nr. 3436 din 3 iulie 2002, a admis recursul reclamantului și casând sentința, a admis acțiunea pentru suma de 52.400.000 lei. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătorești, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., arătând că ele sunt esențial nelegale și vădit netemeinice întrucât încalcă prevederile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, în raport de care, ajutoarele prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999 sunt venituri impozabile și nu sunt scutite de impozit. Recursul în anulare este întemeiat. Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999, publicată în M. Of., partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, ajutoarele instituite în favoarea cadrelor militare, la trecerea lor în rezervă, se stabilesc „în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate” [alin. (1) ] . Art. 6 lit. f) din O.G.
nr. 73/1999, publicată în M. Of., partea I, nr. 419 din 31 august 1999, prevede că sunt scutite de impozit pe venit „ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă”. Rezultă că ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară brută nu sunt scutite de impozit pe venit. Cum, în speță, ajutorul cuvenit reclamantului a fost determinat în raport cu solda lunară brută, se constată că în regim de reținere la sursă, cu temei, pârâtul a apreciat că este datorat impozitul pe venit și, în consecință, l-a perceput, prin reținere din ajutorul menționat. Așa fiind, se impune admiterea recursului în anulare și reformarea hotărârilor judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 3436 din 3 iulie 2002 a Tribunalului Iași. Casează decizia și respinge recursul declarat de reclamantul D.Ș. împotriva sentinței nr. 1498 din 23 ianuarie 2002 a Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.