KESEN c. TURQUIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 23441/02 prezentată de Mehmet și Uruye KESEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 2 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Türmen Tsatsa-Nikolovska dnii Zagrebelsky Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 14 mai 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, domnii Mehmet Kesen și Uruye Kesen, sunt resortisanți turci născuți în 1939 și, respectiv, 1943 și care își au reședința în Tarsus.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul T. Ak În ceea ce privește proprietatea asupra terenului în care erau coproprietați reclamanții, o comisie de experți din cadrul administrației a stabilit valoarea terenului și a fost plătită reclamantului la data transferului de proprietate. În dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus la tribunalul de mari instanțe din Tarsus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. Statuind la trimitere, instanța a dat câștig de cauză reclamanților și a condamnat administrația să le plătească o indemnizație suplimentară. Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. În tabelul următor sunt prezentate detalii referitoare la data la care a fost luată decizia de a părăsi data la care a avut loc data la care Curtea de Casație a fost stabilită de instanță.

În tabelul următor sunt prezentate datele de la data la care s-a efectuat plata (TRL) 1828/2 18.2.1999 2.4.2001 505 000 000 15.11.2001 675 850 000 GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta proprietatea din cauza întârzierii administrației în plata de despăgubiri suplimentare pentru expropriere și de insuficiența ratei dobânzilor restante aplicate datoriilor statului. Ei se plâng, de asemenea, de faptul că durata procedurilor judiciare a încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție. La 24 ianuarie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație. Declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 23441/02, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, formulată de Mehmet Kesen și Uruye Kesen, guvernul turc propune să plătească împreună cu acestea, ex gratia, suma de 1 500 EUR.

Această sumă care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit și nici niciunei alte sarcini fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți. Plata acesteia va avea loc în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale.

Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 12 decembrie 2005, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentanții reclamanților, observ că … , în ceea ce privește prejudiciul suferit, cheltuielile și cheltuielile de judecată, inclusiv, în cazul reclamanților, Mehmet Kesen și Uruye Kesen, suma de 1 500 EUR. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor la plată. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.

Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 23441/02 présentée par Mehmet et Uruye KESEN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 2 mars 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , R. Türmen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , MM. V. Zagrebelsky , E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 14 mai 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Mehmet Kesen et Uruye Kesen, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1939 et en 1943 et résidant à Tarsus. Ils sont représentés devant la Cour par M e T. Akıllıoğlu, avocat à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 22 décembre 1998, le ministère de la Culture (« l’administration ») procéda à l’expropriation du terrain dont les requérants étaient copropriétaires. Une commission d’experts de l’administration fixa la valeur du terrain et l’indemnité d’expropriation fut versée aux requérants à la date du transfert de propriété. En désaccord sur le montant payé par l’administration, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Tarsus une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.

Statuant sur renvoi, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna l’administration à leur verser une indemnité complémentaire. La Cour de cassation confirma le jugement de première instance. L’administration paya l’indemnité fixée par les tribunaux. Des détails figurent dans le tableau suivant : PARCELLE

DATE DE DÉPART DU CALCUL DE L’INTÉRÊT MORATOIRE

DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION

MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE

(TRL)

DATE DU PAIEMENT

MONTANT DU PAIEMENT (TRL)

n o 1828/2 18.2.1999 2.4.2001 12 505 000 000 15.11.2001 31 675 850 000 GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leur bien en raison du retard de l’administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation et de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’Etat. Ils se plaignent également du fait que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention. EN DROIT Le 24 janvier 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 23441/02, pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, introduite par Mehmet Kesen et Uruye Kesen, le gouvernement turc offre de verser conjointement à ceux-ci, ex gratia , la somme de 1 500 euros.

Cette somme couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Son versement aura lieu dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. » Le 12 décembre 2005, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par les représentants des requérants : « Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 23441/02 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser conjointement, ex gratia , au titre du dommage subi, frais et dépens compris, aux requérants, Mehmet Kesen et Uruye Kesen, la somme de 1 500 euros. Cette somme couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens sera payée dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président