ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2004

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 11 iunie 2001, Societatea comercială „R.2 L.V.”

SRL solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Galați și Administrația Financiară Galați  să se

dispună  anularea parțială a deciziei nr. 654 din 11 mai 2000 emisă de primul

pârât, a dispoziției nr. 132 din 27 decembrie 2000 emisă de  pârâta secundă,

precum și a procesului-verbal de  control încheiat la 29 septembrie 2000 de un

inspector al celei de a treia pârâte, ca  nelegale.

De

asemenea, a cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului a

sumei totale de 658.889.499 lei, reprezentând impozit pe profit (435.413.299

lei) și majorări de întârziere aferente (223.476.100 lei).

In

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că  a încheiat cu Societatea comercială

„M.” SA   un contract de asociere în participațiune prin care aceasta se obliga

să-i pună la dispoziție spațiul comercial în suprafață de 1811,32 mp,

proprietatea sa, împreună cu toate datoriile existente, în vederea realizării

unei expoziții cu vânzare  angro și  en detail, de bunuri diverse, urmând ca

profitul obținut să fie împărțit în procentele stabilite prin art.14.

A

precizat că în realitate, cheltuiala considerată de organele de  control ca

nedeductibilă fiscal, nu reprezintă o sumă fixă achitată pentru asocierea în

participațiune, ci contravaloarea chiriei plătite pentru spațiul comercial pus

la dispoziția societății de către cealaltă parte  contractantă.

In

drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 4 (4) din O.G. nr. 70/1994

privind impozitul pe profit art. 977 C. civ. și art. 119 din Regulamentul de

aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1992.

Prin

sentința civilă nr. 122/F din 23 septembrie 2002, Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de  contencios administrativ a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată.

Instanța

a reținut în esență, că din interpretarea dispozițiilor contractuale și a

probelor administrate rezultă că suma plătită de reclamantă reprezintă o

cheltuială importantă pentru aceasta, iar în același timp, un venit exclusiv

pentru asociatul său Societatea comercială „M.” SA  nicidecum o cheltuială a

asocierii  în înțelesul art. 4 alin. (6) lit. k) din O.G. nr. 70/1994.

S-a concluzionat

că sumele de bani astfel plătite de reclamantă sunt deductibile fiscal și în

raport de  contractul încheiat, ele nu au caracterul unei cheltuieli cu

asocierea în participațiune.

Impotriva

sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Galați.

Recurenta

a susținut că prima instanță nu și-a motivat soluția, devreme ce în

considerentele hotărârii nu sunt arătate argumentele care  i-au format convingerea

că în speță nu ar fi vorba despre plăți angajate în cadrul unei asocieri în

participațiune.

Curtea

de  apel a ignorat faptul că prin decizia civilă nr. 521/R din 28 mai 2002 ,

rămasă irevocabilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, natura

evidentă a contractului încheiat de societățile comerciale, anume aceea a unei

asocieri în participațiune.

Lipsa

de motivare a sentinței recurate, face imposibilă nu numai critica ci și

exercitarea controlului jurisdicțional de către instanța de judecată

superioară.

Criticile

sunt întemeiate.

Deși a

reținut că între reclamanta Societatea comercială „R.2 L.V.” SRL și Societatea

comercială „M.” SA s-a încheiat un contract de asociere în participațiune în

considerentele finale ale hotărârii, instanța de fond a apreciat că în

realitate, sumele plătite de reclamantă pentru folosirea spațiului comercial

sunt deductibile fiscal, deoarece ele nu au avut  caracterul unei cheltuieli cu

asocierea în participațiune.

Justețea

acestor argumente sumare și contradictorii este însă, infirmată de soluția pronunțată

de aceeași curte de  apel în dosarul comercial nr. 411/2002.

Prin

decizia nr. 521/R din 28 mai 2002, s-a stabilit cu autoritatea lucrului judecat,

că cele două societăți comerciale nu au  încheiat un contract de închiriere,

așa cum a susținut recurenta, Societatea comercială „R.2 L.V.” SRL, ci un

contract de asociere în participațiune.

Instanța

a motivat că intenția comună a părților este exprimată fără echivoc în art.3 al

contractului nr. 2098 din 22 mai 1995, în care se face trimitere expresă la reglementarea

asocierii în  participațiune C. com., iar clauza potrivit căreia asociatul

participă în asociere cu spațiul comercial și reclamanta, ca asociat titular,

administrând activitatea asocierii, ține de însăși esența asocierii în

participațiune.

Interpretând

în alt mod clauzele contractuale și apreciind că natura convenției este

caracteristică unui contract de închiriere, curtea de apel a nesocotit

flagrant autoritatea de lucru judecat ce rezultă dintr-o decizie rămasă

irevocabilă.

Organul

de control financiar și apoi, autoritățile administrative jurisdicționale au

mai reținut, de altfel, împrejurarea că sumele de  bani plătite de reclamantă

conform contractului de  asociere în participațiune nr. 2098/1995, cu titlu de

cotă  din asociere, nu au la bază deconturi justificative de venituri și

cheltuieli determinate de operațiunile asocierii, comunicate asociatului sau în

vederea înregistrării în contabilitatea proprie.

In

consecință, sunt incidente în cauză, prevederile art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 70/1994,

conform cărora, pentru determinarea profitului impozabil,  cheltuielile pentru

care nu se admite deducerea sunt: sumele angajate în favoarea partenerului

contractual, sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit,

altele decât cele rezultate pe baza decontului întocmit la nivelul contractului

de asociere în participațiune.

Se

constată deci că, reținând în mod judicios natura contractului încheiat de

reclamantă cu Societatea comercială „M.” SA, precum și incidența   normelor juridice

precitate, organele financiare au procedat corect atunci când au stabilit în

sarcina agentului economic, obligația de plată a impozitului pe profit, precum

și a majorărilor de întârziere aferente, în sumă totală de     658.889.499 lei.

Față de

considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de  Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Galați, în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 122/F

din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea introdusă de

„R.2 L.V.” SRL

, ca

neîntemeiată.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  17 februarie 2004