ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1588/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 septembrie 2003. sub nr. 3213. la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, reclamanta D.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, recunoașterea în favoarea sa, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii s-a precizat că în mod greșit s-a reținut de către pârâtă că fiind născută în timpul refugiului, nu beneficiază de prevederile actului normativ. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 416 pronunțată la 13 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 6116 din 25 iulie 2003 și a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că părinții acesteia au fost refugiați datorită persecuțiilor etnice, din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena și că aceasta s-a născut în perioada refugiului, având același statut. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând nelegalitatea acesteia. În motivarea recursului s-a arătat că intimata nu beneficiază de acest statut, întrucât nu exista la acea dată, ca persoană cu capacitate juridică. Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică. Rezultă că și minorii născuți în timpul refugiului părinților, dobândesc același statut, sensul legii nefiind acela de a crea un regim discriminatoriu între membri aceleiași familii care au suferit aceleași privațiuni. O abordare contrară ar fi în dezacord și cu dispozițiile art. 100 C. fam. și cu prevederile Decretului - lege nr. 31/1954, referitor la capacitatea juridică a persoanei, intenție pe care legiuitorul nu a avut-o.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 416/CA/2003 – PI din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.