ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4176/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 11486 din 24 septembrie 2002,

Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul C.D. și a obligat pe pârâta R.N.P. la plata sumei de 1.596.400.000

lei despăgubiri, 497.100.000 lei dobândă legală și 217.680.800 lei cheltuieli

de judecată.

În motivarea sentinței, instanța de fond a

reținut că pretențiile reclamantului reprezentând cota de participare a sa în

calitate de administrator la profitul net al regiei pentru perioada 1 ianuarie

– 31 iulie 2000 își au temeiul în contractul de administrare nr. 112997/RT din 20

septembrie 1999 modificat succesiv prin două acte adiționale din septembrie

1999 și respectiv iulie 2000 la care se adaugă dobânda legală pe perioada 1

aprilie 2001 – 15 ianuarie 2002 astfel cum au fost cuantificate prin expertiza

contabilă administrată în cauză.

Împotriva sentinței pârâta a declarat recurs

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocând

interpretarea greșită a contractului de administrare în raport de prevederile

O.U.G. nr. 58/2000 modificată prin O.U.G. nr. 117/2000 și calculul incorect al

dobânzilor.

Curtea de Apel București, secția comercială,

prin decizia nr. 164 din 3 februarie 2003 a respins recursul ca nefondat

menținând sentința datorată sub aspectul soluției și al motivării.

Ambele hotărâri au fost atacate de Procurorul

General cu recurs în anulare conform art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și

ale art. 330 pct. 9 C. proc. civ.

Se invocă ca motiv de încălcare esențială a

legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond aplicarea eronată

a prevederilor art. 43 C. com. deoarece:

- obligația de plată a regiei nu

avea la data introducerii cererii de chemare în judecată caracter lichid,

cuantumul sumei fiind stabilit în fața instanței de către expert;

- în lipsa unui termen pentru plata

obligației de către pârâtă, aceasta nu era exigibilă la data de 1 aprilie 2001,

ci la data punerii în întârziere prin cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinare intimatul C.D. a

solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate arătând că

drepturile bănești cuvenite administratorului sunt asimilate dividendelor

inclusiv sub aspectul determinării scadenței.

Recursul în anulare nu este fondat.

Dobânzile care se acordă în baza

art. 43 C. com. sunt daune interese moratorii și ele curg de drept dacă

obligația debitorului constă în plata unei sume de bani, este lichidă și

exigibilă.

În sensul art. 43 C. com. obligația

trebuie să fie comercială pentru debitor iar în cauză regia pârâtă are o atare

calitate conform art. 1 din Legea nr. 26/1990, republicată privind registrul

comerțului.

Prin urmare, în cauză aplicându-se

art. 43 C. com., nu este necesară punerea în întârziere a debitorului, el fiind

de drept în întârziere, cu data exigibilității creanței.

În speță, drepturile bănești ale

administratorului constând într-o cotă de participare la profitul regiei iar

destinația profitului stabilindu-se la data adoptării bilanțului contabil și a

raportului de gestiune, dreptul de creanță astfel individualizat este scadent

cu această dată.

În ce privește caracterul lichid al

creanței se reține că potrivit art. 379 alin. (4) aceasta există nu numai

atunci când câtimea este determinată prin însuși actul de creanță dar și când

este determinabil cu ajutorul acestuia sau a altor acte opozabile debitorului

chiar dacă prin această determinare a fost necesară în cauză administrarea unei

expertize contabile.

Așa fiind, Curtea va respinge ca

nefondat recursul în anulare menținând hotărârile atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția

judiciară civilă, împotriva deciziei nr. 164 din 3 februarie 2003 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, și sentinței civile nr. 11486 din 24

septembrie 2002 a Tribunalului București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2003.