ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 iunie 2002,
reclamanta C.N.H. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului
Petroșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea
dispoziției nr. 1536 din 22 mai 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a respins
cererea reclamantei de restituire în natură a terenului înscris în cf nr. 1192
Petroșani și să se constate că este îndreptățită la măsuri reparatorii în baza
Legii nr. 10/2001 în calitate de persoană juridică continuatoare a activității S.A.R.
Petroșani și S.C., precum și a se dispune restituirea în natură a imobilului
solicitat, iar dacă nu e posibil, să se acorde măsuri reparatorii prin
echivalent conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentința nr. 1895 din 13
noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă
cererea reclamantei.
În motivarea sentinței, instanța a
reținut că potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la
măsuri reparatorii persoanele juridice, proprietare ale imobilelor preluate
abuziv de stat, cu condiția de a-și fi continuat activitatea până la data
intrării în vigoare a prezentei legi sau activitatea lor să fi fost interzisă
sau întreruptă, iar după 22 decembrie 1989 să-și fi reluat activitatea, dacă
prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu
cea desființată sau interzisă.
Cu înscrisurile depuse, reclamanta
nu a făcut dovada realizării condițiilor pretinse de textul de lege evocat.
Transformarea din societate anonimă,
organizată conform Codului comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut în
sensul încetării personalității juridice a celei dintâi, ca urmare a
naționalizării mijloacelor de producție, deci nu există o continuitate a
activității pentru că nici persoana juridică care s-a succedat celei inițiale
nu este aceeași.
S-a conchis că reclamanta nu a fost
o persoană juridică de tip capitalist particular, nu a avut în proprietate
imobile de care să fi fost deposedată abuziv, așadar nu are vocație la
restituirea imobilului pretins și nici la acordarea măsurilor reparatorii prin
echivalent, fiind legală dispoziția de respingere a cererii ei.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel reclamanta.
Prin decizia nr. 206 din 27
februarie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat
apelul reclamantei, cu motivarea că ea nu a deținut în proprietate imobile de
care să fi fost deposedată abuziv și nu este continuatoarea în drepturi a S.A.R.
În termen legal, reclamanta a
declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel, invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
În esență, reclamanta susține că
decizia criticată cuprinde motive străine de natura cauzei, reținând greșit că
nu ar fi avut în proprietate imobile, de care să fi fost deposedată, măsura
naționalizării, la care Legea nr.10/2001 face referire expresă s-a aplicat
tuturor persoanelor juridice proprietare, deci și antecesorii recurentei.
Se mai susține, ca un al doilea
motiv de recurs, aplicarea greșită a legii, privind rezolvarea capătului de
cerere având ca obiect constatarea calității de continuatoare a S.A.R.,
argumentele aduse de instanță nu sunt convingătoare.
Sub un al treilea aspect, decizia
este criticată pentru nepronunțarea instanței asupra dovezilor administrate de
recurentă, din care rezultă fără echivoc că este continuatoarea antecesoarei
sale, S.A.R. Petroșani.
Recursul declarat de reclamantă este
nefondat.
Decizia pronunțată de instanța de
apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, considerentele de fapt și
de drept se încadrează în cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,
referirea la inexistența în patrimoniul recurentei a imobilelor vizate de
restituire era pertinentă cauzei, motivarea fiind convingătoare.
În argumentarea opiniei lipsei de
continuitate între S.A.R. și recurentă, instanța a analizat condițiile pretinse
de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru a avea vocație la măsurile
reparatorii și a conchis în mod întemeiat prin luarea în considerarea a tuturor
dovezilor depuse de recurentă, că nu este îndreptățită a obține imobilul
pretins, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recursul fiind nefondat, urmează a
se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.H.
S.A. împotriva deciziei civile nr. 206 A din 27 februarie 2003 a Curții de Apel
Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.