ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Contestatorii M.M. și M.M.M. au solicitat desființarea dispoziției nr. 119 din 25 septembrie 2001, prin care, primarul comunei Voineasa, județul Vâlcea le-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 1200 mp, aflat în intravilanul localității, în punctul numit „În poduri”. Prin sentința civilă nr. 241 din 25 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă contestația și a fost admisă cererea de intervenție formulată în interes propriu de intervenienții T.V.N. și D.I. Apelul declarat de contestatori împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 45/A din 20 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs contestatorii, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Recurenții au susținut în esență că, nu au înstrăinat cumpărătorilor D.I. și T.I. decât construcția, iar nu și terenul care a trecut în proprietatea statului, că acest teren, în suprafață de 1200 mp intră sub incidența Legii nr. 10/2001, nefiind teren agricol sau forestier, că, prin ordinul prefectului, cumpărătorii puteau primi în proprietate doar suprafața de 150 mp, iar instanța a omis a se pronunța cu privire la excepția de ilegalitate a acestui ordin și că nu au renunțat la restituirea terenului. Recursul este nefondat. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1108 din 2 aprilie 1981, contestatorii au înstrăinat cumpărătorilor D.I.

și T.I. construcția situată în satul Voineasa, comuna Voineasa, județul Vâlcea, iar terenul aferent, în suprafață de 1200 mp a trecut în proprietatea statului, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. Prin ordinul nr. 11 din 15 iunie 1992 emis de prefectul județului Vâlcea, terenul a fost atribuit în proprietate cumpărătorilor, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 626 din 8 octombrie 1998 și conform certificatului de moștenitor nr. 82 din 21 decembrie 1998, unicul, titular al dreptului de proprietate a devenit T.V.N.

Rezultă deci că, terenul nu a fost preluat abuziv din proprietatea contestatorilor, ci cu acordul acestora, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 aprilie 1981, situație în care, în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Pe de altă parte, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul instanței de fond, contestatoarea, prin cererea nr. 3/1991, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren, cerere la care însă a renunțat la data de 26 martie 1991. Intenția contestatoarei de a înstrăina nu numai construcția dar și terenul în suprafață de 1200 mp rezultă și din cuprinsul autorizației de înstrăinare nr. 222 din 26 februarie 1981, precum și din petiția aflată în copie la dosar.

Cum dreptul de proprietate asupra terenului a ieșit din patrimoniul contestatorilor cu acordul acestora și a intrat în circuitul civil, devenind proprietatea altei persoane fizice, nu sunt incidente în prezenta cauză prevederile Legii nr. 10/2001. În raport de aceste considerente devine inutilă analizarea celorlalte critici formulate de recurenți. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. La cererea intimatului T.V.N., conform art. 274 C. proc. civ., recurenții urmează a fi obligați la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.M.M. și M.M. împotriva deciziei nr. 45 A din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Obligă pe recurenți la plata sumei de 10.000.000 lei către intimatul T.V.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2004.