ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 110/2003

R  O  M    N  I  A

S-a luat în

examinare recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.  împotriva deciziei

penale nr.416 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

S-a prezentat revizuientul condamnat aflat în stare de detenție,

asistat de avocat V.F., apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

condamnatului a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca neîntemeiat.

Condamnatul

a susținut memoriul depus în scris la dosarul cauzei.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr.314 din 23 iulie 2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată,

cererea de revizuire formulată de condamnatul P.V.  împotriva sentinței penale

nr.34 din 24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.34 din

24 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova, inculpatul P.V. a fost condamnat la 15

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art.197

alin.2 lit.b și alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și la 7 ani

închisoare pentru infracțiunea de incest prevăzută de art.203 cu aplicarea

art.41 alin.2 Cod penal. Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.

S-a

reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, prin violențe și

amenințări, în perioada decembrie 1999 – mai 2000, inculpatul a întreținut mai

multe raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 13 ani.

Curtea

de Apel Ploiești prin decizia nr.171 din 11 aprilie 2001 a respins ca nefondate

apelurile declarate de parchet și de inculpat împotriva sentinței primei

instanțe.

Curtea

Supremă de Justiție prin decizia nr.4230 din 9 octombrie 2001 a respins ca

nefondat recursul declarat de inculpat împotriva hotărârilor anterioare.

Instanța

de fond, soluționând cererea de revizuire a constatat că declarația dată de

minoră   în fața consilierului juridic de la Direcția Județeană pentru

Protecția Copilului Prahova, nu confirmă susținerile revizuientului, minora

declarând că a fost obligată de fratele condamnatului și de bunicii paterni să

formuleze o plângere adresată procurorului șef, în care a arătat că tatăl ei

este nevinovat.

Împotriva

sentinței prin care s-a respins cererea de revizuire a declarat apel

condamnatul P.V.  care a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor de viol și incest și că în mod greșit instanțele anterioare nu

au audiat martorii propuși de el.

Prin

decizia penală nr.416 din 18 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins

ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuient P.V. , considerând că,

prima instanță, în mod legal a apreciat că, în speță nu sunt întrunite cerințele

dispozițiilor art.394 Cod procedură penală, text ce prevede limitativ

situațiile pentru care revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută.

Împotriva

acestei decizii, ca și a hotărârii primei instanțe, în termen legal a declarat

recurs condamnatul P.V. care a reiterat în esență criticile formulate și în

fața instanței de apel susținând că este nevinovat, că instanțele în mod

nelegal nu i-au admis audierea martorilor propuși și că nu au luat în

considerare declarația fiicei sale, victima infracțiunilor de viol și incest,

și în care, aceasta nega cele întâmplate.

Recursul

declarat este nefondat.

Examinând

actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile

legale, instanța supremă, constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art.394 lit.a din Codul de procedură penală, revizuirea unei

hotărâri definitive poate fi cerută, atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Așa

fiind, scrisoarea trimisă organelor în drept de fiica condamnatului – victima

infracțiunilor de viol și incest -, prin care retracta cele declarate în fața

instanțelor, în sensul stabilirii nevinovăției acestuia – nu îndeplinește

cerința legală prevăzută de art.394 lit.a din Codul penal, atât timp cât,

scrisoarea a fost scrisă la presiunile exercitate asupra sa de unchiul

condamnatului și bunicii paterni, și în condițiile în care, audiată fiind de

consilierul juridic din cadrul Direcției de ocrotire a copilului, jud.Prahova,

minora a relatat că scrisoarea s-a datorat presiunilor la care a fost supusă de

rudele sale.

Referitor

la celelalte motive invocate, respectiv neaudierea martorilor propuși în

dovedirea nevinovăției, precum și respingerea cererii de suplimentare a

probatoriului, acestea, nu pot forma obiectul cererii de față, neputând fi

examinate în această cale de atac, petiționarul putând uza de dispozițiile

art.409, 410 și urm.din Codul de procedură penală.

Așa

fiind, întrucât motivele invocate nu se încadrează nici în dispozițiile art.385

9

Cod procedură penală și examinându-se și din oficiu cauza, potrivit art.385

9

alin.3 Cod procedură penală, Secția penală a Curții Supreme de Justiție,

constată că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în

baza dispozițiilor art.385

15

alin.1 pct.1, lit.b din Codul de

procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea

condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192

alin.2 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient P.V. împotriva deciziei

penale nr.416 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă

condamnatul la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.