ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 8 mai 2003, reclamantul G.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Alba solicitând anularea hotărârii emise de aceasta cu nr. 2449/ 7 aprilie 2002 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 309/2002 pentru perioada în care a satisfăcut stagiul militar. Prin sentința civilă nr. 200/11 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului beneficiul dispozițiilor art. 1 Legea nr. 309/2002 pentru intervalul 26 iunie 1954 – 1 decembrie 1956 când acesta a efectuat stagiul militar în detașament de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Alba susținând în esență că detașamentul de muncă Deva, înscris în livretul militar al reclamantului, nu figurează în tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și ca atare greșit i s-a recunoscut beneficiul Legii 309/2002. Recursul nu este fondat În conformitate cu prevederile Legii nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor se face pe baza mențiunilor înscrise în livretul militar, a relațiilor comunicate de U.M.
0245 Pitești sau centrelor militare județene. Din livretul militar al reclamantului rezultă că în perioada de la încorporare – 26 iunie 1954 și până în momentul lăsării la vatră – 1 decembrie 1956, a prestat muncă în detașamentul de muncă Deva. Refuzul pârâtei de a-i recunoaște beneficiul dispozițiilor art. 1 Legea nr. 309/2002 pentru acest interval, este nejustificat, lipsa nominalizării Detașamentului Deva din Tabelul de evidență fiind nerelevantă, datorită caracterului consultativ și incomplet al acestuia. Pentru aceste considerente urmează a se aprecia ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Alba și în consecință recunoașterea ca legală și temeinică hotărârea Curții de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Alba împotriva sentinței civile nr. 200 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.