ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

27 iunie 2003, reclamanta R.S. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a județului Cluj, să se anuleze hotărârea nr. 10383 din 28 mai 2003

și să fie obligată pârâta a emite o nouă hotărâre prin care să i se recunoască

și să îi acorde drepturile de persoană strămutată sau refugiată, prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin interpretarea greșită a Legii nr. 189/2000, pârâta a refuzat

să îi acorde aceste drepturi, respingându-i cererea cu nr. 60601 din 21 mai

2003.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 968 din 29 august

2003, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 10383 din 28 mai 2003,

a obligat pârâta să îi recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada

21 octombrie 1941 – 6 martie 1945 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2003.

Instanța de fond a constatat că

reclamanta s-a născut în refugiu la data de 21 octombrie 1941, în localitatea

Aiudul de Sus, județul Alba, localitate în care se stabiliseră și părinții săi

care s-au refugiat din localitatea Dumbrava, Cluj, astfel că are calitatea de

persoană refugiată și drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta, criticând hotărârea ca fiind nelegală, instanța

interpretând și aplicând greșit legea.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din actele normative

ce reglementează drepturile ce se acordă cetățenilor români care în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit din motive etnice, la lit.

c) sunt menționați ca beneficiari, cei care au fost strămutați, au fost

refugiați sau expulzați în alte localități [O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și H.G. nr. 127/2002].

În cauză, nu se contestă de

pârâta-recurentă, statutul de refugiați ai părinților reclamantei, actele de

stare civilă ale reclamantei și părinții săi, precum și certificatul nr.

c/636/2002 eliberat de Arhivele Naționale, demonstrând această situație.

De aceste drepturi compensatorii

acordate ca o reparație pentru suferințele și consecințele negative la care au

fost supuși, urmare a persecuțiilor exercitate asupra lor, beneficiază toți cei

care îndeplinesc condițiile legii, indiferent de vârsta care au avut-o la data

respectivă.

Excluderea de la beneficiul legii, a

copiilor minori, strămutați cu părinții lor sau născuți în perioada de refugiu,

de strămutare sau expulzare, reprezintă o discriminare negativă care nu a fost

avută în vedere de legiuitor, ea nu este în concordanță cu spiritul și scopul

urmărit de această lege cu caracter reparator.

Așa fiind, reclamanta R.S. nu poate

avea decât calitatea părinților săi, de refugiați, urmând să primească

drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată, astfel, că sentința recurată este legală, pe cale de consecință

urmând a se respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 968 din 29 august 2003,

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2004.