ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 iunie 2003, reclamanta R.S. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a județului Cluj, să se anuleze hotărârea nr. 10383 din 28 mai 2003 și să fie obligată pârâta a emite o nouă hotărâre prin care să i se recunoască și să îi acorde drepturile de persoană strămutată sau refugiată, prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin interpretarea greșită a Legii nr. 189/2000, pârâta a refuzat să îi acorde aceste drepturi, respingându-i cererea cu nr. 60601 din 21 mai 2003. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 968 din 29 august 2003, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 10383 din 28 mai 2003, a obligat pârâta să îi recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 21 octombrie 1941 – 6 martie 1945 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2003. Instanța de fond a constatat că reclamanta s-a născut în refugiu la data de 21 octombrie 1941, în localitatea Aiudul de Sus, județul Alba, localitate în care se stabiliseră și părinții săi care s-au refugiat din localitatea Dumbrava, Cluj, astfel că are calitatea de persoană refugiată și drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând hotărârea ca fiind nelegală, instanța interpretând și aplicând greșit legea. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 din actele normative ce reglementează drepturile ce se acordă cetățenilor români care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit din motive etnice, la lit. c) sunt menționați ca beneficiari, cei care au fost strămutați, au fost refugiați sau expulzați în alte localități [O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, Legea nr. 586/2002 și H.G. nr. 127/2002]. În cauză, nu se contestă de pârâta-recurentă, statutul de refugiați ai părinților reclamantei, actele de stare civilă ale reclamantei și părinții săi, precum și certificatul nr. c/636/2002 eliberat de Arhivele Naționale, demonstrând această situație.

De aceste drepturi compensatorii acordate ca o reparație pentru suferințele și consecințele negative la care au fost supuși, urmare a persecuțiilor exercitate asupra lor, beneficiază toți cei care îndeplinesc condițiile legii, indiferent de vârsta care au avut-o la data respectivă. Excluderea de la beneficiul legii, a copiilor minori, strămutați cu părinții lor sau născuți în perioada de refugiu, de strămutare sau expulzare, reprezintă o discriminare negativă care nu a fost avută în vedere de legiuitor, ea nu este în concordanță cu spiritul și scopul urmărit de această lege cu caracter reparator. Așa fiind, reclamanta R.S. nu poate avea decât calitatea părinților săi, de refugiați, urmând să primească drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, astfel, că sentința recurată este legală, pe cale de consecință urmând a se respinge ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 968 din 29 august 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.