ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2509/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr. 414 din 12 august 2003, l-a condamnat pe inculpatul E.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și b 1 ) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și la 5 ani interzicerea drepturilor părintești, prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. De asemenea, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 C. pen. Urmare a aplicării regulilor privind concursul de infracțiuni, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume: - 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestul preventiv din 12 decembrie 2002, la zi și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 43 din 13 februarie 2004, a admis apelul inculpatului, iar hotărârea instanței de fond a fost desființată, în privința modului de soluționare a hotărârii penale. Inculpatul E.M. a fost condamnat prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen, din infracțiunile de viol și rele tratamente aplicate minorului în infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestul preventiv din 12 decembrie 2002, la zi. Instanțele de judecată (de fond și de apel) au reținut integral starea de fapt din actul de sesizare a instanței, însă, au făcut o interpretare diferită a laturii obiective a infracțiunii de viol. Cercetarea penală în cauză a fost declanșată ca urmare a sesizării organelor de poliție de către Direcția Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului, din data de 24 octombrie 2002, existând indicii de abuz sexual asupra minorei E.L.M. Din actele de urmărire penală rezultă că inculpatul E.M. a fost căsătorit cu E.G., iar în timpul căsătoriei (din relațiile extraconjugale ale mamei) s-a născut E.L.M. la data de 4 iulie 1999. Inculpatul E.M.

nu a făcut tăgada paternității, iar în luna mai 2000, soția sa a părăsit domiciliul conjugal, minora fiind încredințată spre creștere și educare tatălui (sentința civilă nr. 145/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca). După arestarea inculpatului, în luna decembrie 2002, minora a fost internată într-un centru de plasament, apoi prin hotărârea judecătorească definitivă încredințată mamei spre creștere și educare (sentința civilă nr. 2434 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca). Instanța de judecată a fost sesizată cu fapta comisă în perioada martie – august 2002, când minora avea vârsta de 3 ani. S-a reținut în baza declarațiilor martorilor L.L., L.L., A.D.C., B.G., că inculpatul E.M. o săruta și mângâia pe fiica sa în mod nefiresc (ca pe o femeie matură), inculpatul dormea cu aceasta, se îmbrăca și dezbrăca în prezența ei, făceau baie împreună, o mângâia pe organele genitale, o determina să-l masturbeze.

Din acest motiv, minora se manifesta erotic și față de alți bărbați, cărora le mângâia penisul. Inculpatul E.M. a procedat la fel și cu minora L.S., în vârstă de 3 ani și 6 luni, inculpatul și fiica sa locuind o perioadă împreună cu L.L. și fiica acesteia. Cu ocazia examinării psihologice a minorei E.L.M. s-a constatat că, aceasta trăiește neplăcerea și teama că „încalcă secretul dintre ea și tatăl său”. Prin păpușile anatomice a arătat cum este dezbrăcată de tatăl său, cum i-a pus mâna la organele genitale, precum și mișcarea de frecare. De asemenea, ea „atinge organul genital masculin cu gesturi firești, ca ceva cunoscut”. Concluzia acestei examinări a fost, în sensul că „minora E.L. a fost abuzată emoțional și sexual”.

Minora E.L. a fost internată la Clinica de psihiatrie Cluj, efectuându-se un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, concluziile fiind aceleași: „Copil abuzat”. Pe parcursul internării și examinării s-a constatat că „Spontan spunea că doarme în pat cu tatăl ei și atunci îi dă jos pantalonii și chiloții”, refuzând să arate sau să povestească ce se întâmplă mai departe. În instanța de judecată s-a efectuat un alt raport de constatare medico-legală, concluziile fiind că minora E.L. nu prezintă tulburări psihice evidente. Minora L.S. a fost supusă acelorași examinări, rezultatul fiind „copil abuzat sexual” și „posibil abuz sexual”. Toate acțiunile și manifestările descrise au fost considerate de procuror și de instanța de fond ca fiind acte sexuale nefirești, prin care se urmărește satisfacererea sexuală a persoanei, indiferent dacă apetitul sexual este sau nu satisfăcut, fiind folosite organele sexuale.

Conform modificărilor aduse textului de lege, art. 197 C. pen., acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 43 din 13 februarie 2004, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de viol și rele tratamente aplicate minorului în infracțiunea de corupție sexuală, deoarece infracțiunea de viol presupune acte sexuale de orice natură, ceea ce înseamnă raportul sexual între bărbat și femeie, precum și acte sexuale nefirești între persoane de același sex. În schimb, infracțiunea de corupție sexuală se realizează prin acte cu caracter obscen, care sugerează aspecte intime ale vieții sexuale, de natura celor comise de inculpat asupra minorelor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul E.M. În recursul său, parchetul a susținut, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 că faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică și pe dispozițiile art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen., că pedeapsa era grațiată, motivând după cum urmează: Violul este una din cele mai grave infracțiuni contra persoanei, fiind cea mai brutală atingere adusă libertății sexuale. În cazul de față, infracțiunile s-au comis profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra, vârsta acestora de 3 ani fiind o stare psiho-fiziologică ce nu permite să-și dea seama ce se petrece cu ele. Cuprinsul art. 197 C. pen., a fost reformat succesiv prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și prin O.G.

nr. 89/2001 pentru modificarea și completarea unor dispoziții C. pen., referitoare la dispozițiile privind viața sexuală. Potrivit acestor modificări, infracțiunea de viol constă în „actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința.” Deoarece legiuitorul a folosit expresia „act sexual de orice natură” înseamnă că, în prezent, strict formal, ar cuprinde acte sexuale firești și nefirești. Aceste modificări exprimă noua concepție despre viol în caracterizarea căruia se folosește noțiunea de act sexual în locul celei de raport sexual pentru a se incrimina și actele la care sunt supuse persoanele, până la săvârșirea actului sexual propriu-zis.

Actele comise de inculpat asupra minorelor au provocat excitația sexuală, precum și satisfacererea instinctelor sexuale prin procedee care ar putea fi denumite artificiale. Pentru aceasta, au fost folosite organele sexuale, fiind astfel acte sexuale, așa cum au fost explicate și în literatura de specialitate. Întrebându-se dacă în conținutul noțiunii de acte sexuale de orice natură intră și actele de corupție sexuală, atunci când sunt comise asupra unui minor, în recurs se afirmă că actele cu caracter obscen care constituie latura obiectivă a infracțiunii de corupție sexuală pot fi acte de dezgolire, palpare, exhibare a organelor sexuale, însă, în cazul de față a fost mai mult decât o simplă atingere sau apropiere a organelor sexuale.

Expresia de acte cu caracter obscen este folosită, în sensul obișnuit al cuvântului, adică a tot ce aduce atingere pudoarei. Infracțiunile de viol și corupție sexuală se deosebesc nu numai prin elementul material, dar și prin intenția (directă în cazul violului, indirectă în cazul corupției sexuale), precum și prin urmare (încălcarea libertății sexuale, în cazul violului, încălcarea eticii în domeniul vieții sexuale, în cazul corupției sexuale). În concepția parchetului însă, cea mai mare diferențiere vine din modalitatea în care se comit cele două infracțiuni. Deși legiuitorul nu prevede expres, din conținutul art. 202 C. pen., rezultă că infracțiunea de corupție sexuală poate avea loc și cu consimțământul minorului, profitând de vârsta sa, consimțământ care juridic nu este valabil.

Dar, obținut în felul acesta, consimțământul echivalează cu lipsa lui (în cazul violului) sau obținut în mod abuziv (în cazul corupției sexuale). Față de cele arătate, în recursul parchetului se apreciază că schimbarea încadrării juridice este greșită, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de viol, pentru care pedeapsa a fost stabilită de Tribunalul Cluj, la minimul special prevăzut de lege. Referitor la infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 C. pen., Curtea de Apel Cluj a apreciat greșit că aceasta se resoarbe în infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. Motivarea instanței este în sensul că, actele cu caracter obscen afectează, în mod grav dezvoltarea morală a minorului.

Această infracțiune face parte din categoria celor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, fiind infracțiuni contra familiei. În schimb, infracțiunea de viol sau corupție sexuală, sunt infracțiuni privitoare la viața sexuală, ceea ce înseamnă ca acestea au obiecte juridice diferite, care sunt ocrotite. În parte, motivarea instanței este adevărată, deoarece prin comportamentul său abuziv, inculpatul a afectat în mod grav dezvoltarea morală a minorei care i-a fost încredințată spre creștere și educare. Dar, aceasta înseamnă tocmai urmarea imediată cerută în cazul infracțiunii prevăzută de art. 306 C. pen. și anume, urmarea unei stări de pericol grav, știut fiind că vindecarea după un abuz sexual este un proces lent și anevoios.

Există dispozițiile art. 33 lit. b) C. pen., privind concursul de infracțiuni când o acțiune săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni. Această infracțiune trebuie reținută în concurs cu cealaltă infracțiune ce este viol sau corupție sexuală. Infracțiunea de viol se consumă în momentul în care este încălcată libertatea ori inviolabilitatea sexuală a persoanei, pe când infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, se consumă în momentul în care se creează o stare de pericol pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Prin recursul parchetului se cere ca în cazul în care se va constata că schimbarea încadrării juridice din viol în corupție sexuală este corectă, să se observe că decizia Curții de Apel Cluj este nelegală în ce privește neaplicarea grațierii condiționate a restului de pedeapsă.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 se grațiază în întregime pedeapsa cu închisoare până la 5 ani, inclusiv, iar infracțiunea de corupție sexuală nu face parte din infracțiunile exceptate, conform art. 4 din aceeași lege. Parchetul a conchis, în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate și prin rejudecare, a menținerii sentinței Tribunalului Cluj. În recursul inculpatului se solicită, în principal, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, constatarea aplicabilității O.U.G. nr. 18/1003 pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.

Recurentul a arătat că, în dosar nu există nici o cerere împotriva sa și că, probatoriul administrat nu confirmă ceea ce i se impută, întregul proces nefiind altceva decât o răzbunare a celor patru martori incriminatori, a căror declarații sunt identice și nefondate. Că, cele patru persoane care le-a făcut sunt certate cu legea și nu prezintă încrederea cerută pentru condamnarea pe baza lor. De altfel, declarațiile lor sunt contrazise de declarațiile altor martori, cum este cea a numitei P.L. În sprijinul ideii că este nevinovat, recurentul a invocat faptul că raportul de constatare medico-legală emis de I.M.L. Cluj a arătat „că minora E.L.

a fost virgină, din punct de vedere anatomic, la data comiterii”, precum și declarația directoarei Grădiniței și ale educatoarelor care au afirmat că „minora se comportă în general normal, doar avea un grad de afectivitate mai ridicat ca și ceilalți copii și nu s-au observat semnele unei agresivități sexuale.” Recurentul a susținut că întregul dosar constituie o răzbunare a martorelor care-l incriminează, pentru faptul că n-a mai dorit să le țină pe ele și copiii lor în casa sa. Examinând recursurile declarate în speță, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, numai cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002, omisiune ce a dus la neconstatarea grațierii integrale și condiționate a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Este ceea ce va face ca această Curte să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 13 februarie 2004 pe care, o va casa numai cu privire la omisiunea menționată. Se va constata grațiată integral și condiționat pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunându-se pe cale de consecință, punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Totodată, Curtea va trebui să constate că inculpatul a executat arestarea preventivă de la 12 decembrie 2002 până la data punerii sale efective în libertate.

Pronunțând această soluție, Curtea consideră că schimbarea încadrării juridice din viol în corupție sexuală este corectă, în speță nefiind vorba de comiterea infracțiunii de viol, ale cărei elemente constitutive nu se regăsesc și nici de infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. Simplele mângâieri, palpări, actele cu caracter obscen și cu iz sexual față de un copil de 3 ani nu poate avea semnificația unui „act sexual, chiar nefiresc” încât, în mod corect instanța de apel a reținut infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. În raport de cele arătate, nefondată apare și cererea recurentului inculpat de a fi achitat, probatoriul administrat confirmând existența faptei.

În atare situație, admiterea celor două recursuri se va face în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în limitele deja arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 13 februarie 2004. Casează decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002. Constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Constată că inculpatul a executat arestarea preventivă de la 12 decembrie 2002 până la data punerii efective în libertate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2004.