ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2509/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2509/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Cluj, prin sentința penală

nr. 414 din 12 august 2003, l-a condamnat pe inculpatul E.M. la pedeapsa de 10

ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2)

lit. b) și b

1

) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și la 5

ani interzicerea drepturilor părintești, prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.

De asemenea, a fost condamnat

inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi,

pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.

306 C. pen.

Urmare a aplicării regulilor privind

concursul de infracțiuni, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, și anume:

- 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea unor drepturi. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestul

preventiv din 12 decembrie 2002, la zi și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 43 din 13 februarie 2004, a admis apelul inculpatului, iar hotărârea

instanței de fond a fost desființată, în privința modului de soluționare a

hotărârii penale.

Inculpatul E.M. a fost condamnat

prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen, din

infracțiunile de viol și rele tratamente aplicate minorului în infracțiunea de

corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

arestul preventiv din 12 decembrie 2002, la zi.

Instanțele de judecată (de fond și

de apel) au reținut integral starea de fapt din actul de sesizare a instanței,

însă, au făcut o interpretare diferită a laturii obiective a infracțiunii de

viol.

Cercetarea penală în cauză a fost

declanșată ca urmare a sesizării organelor de poliție de către Direcția

Generală Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului, din data de 24

octombrie 2002, existând indicii de abuz sexual asupra minorei E.L.M. Din

actele de urmărire penală rezultă că inculpatul E.M. a fost căsătorit cu E.G.,

iar în timpul căsătoriei (din relațiile extraconjugale ale mamei) s-a născut

E.L.M. la data de 4 iulie 1999. Inculpatul E.M. nu a făcut tăgada paternității,

iar în luna mai 2000, soția sa a părăsit domiciliul conjugal, minora fiind

încredințată spre creștere și educare tatălui (sentința civilă nr. 145/2002 a

Judecătoriei Cluj-Napoca).

După arestarea inculpatului, în luna

decembrie 2002, minora a fost internată într-un centru de plasament, apoi prin

hotărârea judecătorească definitivă încredințată mamei spre creștere și educare

(sentința civilă nr. 2434 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca).

Instanța de judecată a fost sesizată

cu fapta comisă în perioada martie – august 2002, când minora avea vârsta de 3

ani. S-a reținut în baza declarațiilor martorilor L.L., L.L., A.D.C., B.G., că

inculpatul E.M. o săruta și mângâia pe fiica sa în mod nefiresc (ca pe o femeie

matură), inculpatul dormea cu aceasta, se îmbrăca și dezbrăca în prezența ei,

făceau baie împreună, o mângâia pe organele genitale, o determina să-l

masturbeze. Din acest motiv, minora se manifesta erotic și față de alți

bărbați, cărora le mângâia penisul.

Inculpatul E.M. a procedat la fel și

cu minora L.S., în vârstă de 3 ani și 6 luni, inculpatul și fiica sa locuind o

perioadă împreună cu L.L. și fiica acesteia.

Cu ocazia examinării psihologice a

minorei E.L.M. s-a constatat că, aceasta trăiește neplăcerea și teama că

„încalcă secretul dintre ea și tatăl său”. Prin păpușile anatomice a arătat cum

este dezbrăcată de tatăl său, cum i-a pus mâna la organele genitale, precum și

mișcarea de frecare. De asemenea, ea „atinge organul genital masculin cu

gesturi firești, ca ceva cunoscut”.

Concluzia acestei examinări a fost,

în sensul că „minora E.L. a fost abuzată emoțional și sexual”.

Minora E.L. a fost internată la Clinica

de psihiatrie Cluj, efectuându-se un raport de expertiză medico-legală

psihiatrică, concluziile fiind aceleași: „Copil abuzat”.

Pe parcursul internării și

examinării s-a constatat că „Spontan spunea că doarme în pat cu tatăl ei și

atunci îi dă jos pantalonii și chiloții”, refuzând să arate sau să povestească

ce se întâmplă mai departe.

În instanța de judecată s-a efectuat

un alt raport de constatare medico-legală, concluziile fiind că minora E.L. nu

prezintă tulburări psihice evidente.

Minora L.S. a fost supusă acelorași

examinări, rezultatul fiind „copil abuzat sexual” și „posibil abuz sexual”.

Toate acțiunile și manifestările

descrise au fost considerate de procuror și de instanța de fond ca fiind acte

sexuale nefirești, prin care se urmărește satisfacererea sexuală a persoanei,

indiferent dacă apetitul sexual este sau nu satisfăcut, fiind folosite organele

sexuale. Conform modificărilor aduse textului de lege, art. 197 C. pen.,

acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 43 din 13 februarie 2004, a dispus schimbarea încadrării juridice

din infracțiunile de viol și rele tratamente aplicate minorului în infracțiunea

de corupție sexuală, deoarece infracțiunea de viol presupune acte sexuale de

orice natură, ceea ce înseamnă raportul sexual între bărbat și femeie, precum

și acte sexuale nefirești între persoane de același sex.

În schimb, infracțiunea de corupție

sexuală se realizează prin acte cu caracter obscen, care sugerează aspecte

intime ale vieții sexuale, de natura celor comise de inculpat asupra minorelor.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și

inculpatul E.M.

În recursul său, parchetul a

susținut, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 că faptelor li

s-a dat o greșită încadrare juridică și pe dispozițiile art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen., că pedeapsa era grațiată, motivând după cum urmează:

Violul este una din cele mai grave

infracțiuni contra persoanei, fiind cea mai brutală atingere adusă libertății

sexuale. În cazul de față, infracțiunile s-au comis profitând de

imposibilitatea victimelor de a se apăra, vârsta acestora de 3 ani fiind o

stare psiho-fiziologică ce nu permite să-și dea seama ce se petrece cu ele.

Cuprinsul art. 197 C. pen., a fost

reformat succesiv prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea și completarea

unor dispoziții din Codul penal și prin O.G. nr. 89/2001 pentru modificarea și

completarea unor dispoziții C. pen., referitoare la dispozițiile privind viața

sexuală. Potrivit acestor modificări, infracțiunea de viol constă în „actul

sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex,

profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința.”

Deoarece legiuitorul a folosit

expresia „act sexual de orice natură” înseamnă că, în prezent, strict formal,

ar cuprinde acte sexuale firești și nefirești.

Aceste modificări exprimă noua

concepție despre viol în caracterizarea căruia se folosește noțiunea de act

sexual în locul celei de raport sexual pentru a se incrimina și actele la care

sunt supuse persoanele, până la săvârșirea actului sexual propriu-zis.

Actele comise de inculpat asupra

minorelor au provocat excitația sexuală, precum și satisfacererea instinctelor

sexuale prin procedee care ar putea fi denumite artificiale. Pentru aceasta, au

fost folosite organele sexuale, fiind astfel acte sexuale, așa cum au fost

explicate și în literatura de specialitate.

Întrebându-se dacă în conținutul

noțiunii de acte sexuale de orice natură intră și actele de corupție sexuală,

atunci când sunt comise asupra unui minor, în recurs se afirmă că actele cu

caracter obscen care constituie latura obiectivă a infracțiunii de corupție

sexuală pot fi acte de dezgolire, palpare, exhibare a organelor sexuale, însă,

în cazul de față a fost mai mult decât o simplă atingere sau apropiere a

organelor sexuale. Expresia de acte cu caracter obscen este folosită, în sensul

obișnuit al cuvântului, adică a tot ce aduce atingere pudoarei.

Infracțiunile de viol și corupție

sexuală se deosebesc nu numai prin elementul material, dar și prin intenția

(directă în cazul violului, indirectă în cazul corupției sexuale), precum și

prin urmare (încălcarea libertății sexuale, în cazul violului, încălcarea

eticii în domeniul vieții sexuale, în cazul corupției sexuale).

În concepția parchetului însă, cea

mai mare diferențiere vine din modalitatea în care se comit cele două

infracțiuni.

Deși legiuitorul nu prevede expres,

din conținutul art. 202 C. pen., rezultă că infracțiunea de corupție sexuală

poate avea loc și cu consimțământul minorului, profitând de vârsta sa,

consimțământ care juridic nu este valabil. Dar, obținut în felul acesta,

consimțământul echivalează cu lipsa lui (în cazul violului) sau obținut în mod

abuziv (în cazul corupției sexuale).

Față de cele arătate, în recursul

parchetului se apreciază că schimbarea încadrării juridice este greșită, fiind

întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de viol, pentru care

pedeapsa a fost stabilită de Tribunalul Cluj, la minimul special prevăzut de

lege.

Referitor la infracțiunea de rele

tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 C. pen., Curtea de Apel

Cluj a apreciat greșit că aceasta se resoarbe în infracțiunea de corupție

sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. Motivarea instanței este în sensul că,

actele cu caracter obscen afectează, în mod grav dezvoltarea morală a

minorului.

Această infracțiune face parte din

categoria celor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială,

fiind infracțiuni contra familiei. În schimb, infracțiunea de viol sau corupție

sexuală, sunt infracțiuni privitoare la viața sexuală, ceea ce înseamnă ca

acestea au obiecte juridice diferite, care sunt ocrotite.

În parte, motivarea instanței este

adevărată, deoarece prin comportamentul său abuziv, inculpatul a afectat în mod

grav dezvoltarea morală a minorei care i-a fost încredințată spre creștere și

educare. Dar, aceasta înseamnă tocmai urmarea imediată cerută în cazul

infracțiunii prevăzută de art. 306 C. pen. și anume, urmarea unei stări de

pericol grav, știut fiind că vindecarea după un abuz sexual este un proces lent

și anevoios.

Există dispozițiile art. 33 lit. b)

C. pen., privind concursul de infracțiuni când o acțiune săvârșită de aceeași

persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a

produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.

Această infracțiune trebuie reținută

în concurs cu cealaltă infracțiune ce este viol sau corupție sexuală.

Infracțiunea de viol se consumă în

momentul în care este încălcată libertatea ori inviolabilitatea sexuală a

persoanei, pe când infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, se

consumă în momentul în care se creează o stare de pericol pentru dezvoltarea

ulterioară a acestuia.

Prin recursul parchetului se cere ca

în cazul în care se va constata că schimbarea încadrării juridice din viol în

corupție sexuală este corectă, să se observe că decizia Curții de Apel Cluj

este nelegală în ce privește neaplicarea grațierii condiționate a restului de

pedeapsă.

Conform art. 1 din Legea nr.

543/2002 se grațiază în întregime pedeapsa cu închisoare până la 5 ani,

inclusiv, iar infracțiunea de corupție sexuală nu face parte din infracțiunile

exceptate, conform art. 4 din aceeași lege.

Parchetul a conchis, în sensul

admiterii recursului, casării deciziei atacate și prin rejudecare, a menținerii

sentinței Tribunalului Cluj.

În recursul inculpatului se

solicită, în principal, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat

cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, constatarea

aplicabilității O.U.G. nr. 18/1003 pentru modificarea art. 8 din Legea nr.

543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și

sancțiuni.

Recurentul a arătat că, în dosar nu există nici o

cerere împotriva sa și că, probatoriul administrat nu confirmă ceea ce i se

impută, întregul proces nefiind altceva decât o răzbunare a celor patru martori

incriminatori, a căror declarații sunt identice și nefondate. Că, cele patru

persoane care le-a făcut sunt certate cu legea și nu prezintă încrederea cerută

pentru condamnarea pe baza lor. De altfel, declarațiile lor sunt contrazise de

declarațiile altor martori, cum este cea a numitei P.L. În sprijinul ideii că

este nevinovat, recurentul a invocat faptul că raportul de constatare

medico-legală emis de I.M.L. Cluj a arătat „că minora E.L. a fost virgină, din

punct de vedere anatomic, la data comiterii”, precum și declarația directoarei

Grădiniței și ale educatoarelor care au afirmat că „minora se comportă în

general normal, doar avea un grad de afectivitate mai ridicat ca și ceilalți

copii și nu s-au observat semnele unei agresivități sexuale.”

Recurentul a susținut că întregul

dosar constituie o răzbunare a martorelor care-l incriminează, pentru faptul că

n-a mai dorit să le țină pe ele și copiii lor în casa sa.

Examinând recursurile declarate în

speță, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, numai cu privire la

omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002, omisiune ce a dus la

neconstatarea grațierii integrale și condiționate a pedepsei de 2 ani și 4 luni

închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Este ceea ce va face ca această

Curte să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj și de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 13 februarie

2004 pe care, o va casa numai cu privire la omisiunea menționată.

Se va constata grațiată integral și

condiționat pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în

baza art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

dispunându-se pe cale de consecință, punerea de îndată în libertate a

inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Totodată, Curtea va trebui să

constate că inculpatul a executat arestarea preventivă de la 12 decembrie 2002

până la data punerii sale efective în libertate.

Pronunțând această soluție, Curtea

consideră că schimbarea încadrării juridice din viol în corupție sexuală este

corectă, în speță nefiind vorba de comiterea infracțiunii de viol, ale cărei

elemente constitutive nu se regăsesc și nici de infracțiunea de rele tratamente

aplicate minorului. Simplele mângâieri, palpări, actele cu caracter obscen și

cu iz sexual față de un copil de 3 ani nu poate avea semnificația unui „act

sexual, chiar nefiresc” încât, în mod corect instanța de apel a reținut

infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen.

În raport de cele arătate, nefondată

apare și cererea recurentului inculpat de a fi achitat, probatoriul administrat

confirmând existența faptei.

În atare situație, admiterea celor

două recursuri se va face în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., în limitele deja arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpatul E.M. împotriva

deciziei penale nr. 43 din 13 februarie 2004.

Casează decizia penală atacată numai

cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Constată grațiată integral și

condiționat pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în

baza art. 202 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Constată că inculpatul a executat

arestarea preventivă de la 12 decembrie 2002 până la data punerii efective în

libertate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2004.