ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2004

Asupra

recursului în anulare de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Cluj, prin sentința penală nr.557 din 7 noiembrie 2002 a condamnat pe

inculpatul H.I.   la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Totodată,

în temeiul art.19 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, (deși nu a schimbat

încadrarea juridică), a obligat pe inculpat să plătească 490.000.000 lei

persoanei vătămate N.P., cu titlu de despăgubiri.

S-a

reținut că, în cursul anului 2001, inculpatul H.I. a pretins și  primit 490.000.000

lei, susținând că are influență asupra unor magistrați de la Curtea Supremă de

Justiție, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe care îi

poate determina să dispună achitarea și, apoi, eliberarea din arest a persoanei

vătămate N.P.

Curtea

de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 27 din 13 februarie 2003 a respins apelul

declarat de inculpat, ca nefondat.

Decizia

a rămas definitivă prin nerecurare.

În baza

art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc.

pen., procurorul  general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri, susținând că ele

sunt contrare legii, dispunând restituirea sumelor primite în scopul traficării

influenței.

În

recursul în anulare, s-a arătat că art.1 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000

enumera expres persoanele față de care se aplică dispozițiile legii și anume,

cele care exercită o funcție publică în cadrul autorităților sau instituțiilor

publice, cele cu atribuții de control, cu funcții de conducere în regii

autonome, companii naționale, societăți comerciale, unități financiar –

bancare, cele care dețin funcții de conducere în partide politice, sindicat,

organizație patrimonială, fundație sau asociație cu scop lucrativ.

Totodată,

în art. 5 alin. (1) din aceeași lege, se face precizarea că sunt infracțiuni de

corupție și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice a

celor prevăzute la art. 254 – 257 C. pen., în funcție de calitatea persoanelor

care săvârșesc sau față de care se săvârșesc faptele, ori în raport cu

sectoarele de activitate unde acestea se comit.

De

asemenea, prin dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 9 din aceeași lege au fost

încriminate modalități agravante ale infracțiunii de trafic de influență care

impun ca subiectul activ să aibă în momentul săvârșirii acesteia, calitatea

specială prevăzută de lege.

Analiza

reglementărilor invocate demonstrează că subiectul activ nemijlocit al unei

infracțiuni de corupție este strict delimitat condiționat de îndeplinirea unei

anumite funcții sau cu atribuții în luarea unor decizii ori pe care le pot

influența.

Așa cum

rezultă din actele dosarului, inculpatul H.I. era asociat unic și administrator

al S.C. „G & N” S.R.L.  al cărei obiect de activitate era fabricarea și

îmbutelierea băuturilor alcoolice.

Ca

atare, în speță, instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a

infracțiunii în art. 257 alin. (1)  cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

întrucât inculpatul nu are calitatea specială prevăzută de legea menționată,

dar în mod nelegal, l-a obligat la despăgubiri în baza art.19 din Legea nr. 78/2000.

Prin

articolul menționat, din legea specială, în vigoare la data judecării, s-a

stabilit că în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție reglementate de

lege, banii, valorile sau alte bunuri care au fost date sau primite, dacă nu

sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la

despăgubirea acestuia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul

este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Pe de

altă parte, potrivit art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C.

pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite care au făcut obiectul

infracțiunii de trafic de influență se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc,

condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Din

economia textului citat din Codul penal rezultă neîndoielnic că valorile ce fac

obiectul infracțiunii de trafic de influență pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată și condamnat în baza art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., nu se restituie celui care a încercat să cumpere serviciile

traficantului de influență, ci se confiscă, deoarece nu poate fi invocată

propria imoralitate în susținerea pretențiilor de restituire și, ca atare, N.P.

nu poate avea calitatea de parte civilă îndreptățită la despăgubire.

În

consecință, instanțele trebuia să dispună confiscarea de la inculpat a sumei de

490.000.000 lei în baza art. 257 alin. (2) C. pen., iar nu restituirea ei

cumpărătorului de influență N.P. care, în cauză, are calitatea procesuală de

martor, cum corect s-a precizat în actul de sesizare a instanței.

Pentru

aceste motive, s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

și rejudecarea cauzei.

Recursul

în anulare este întemeiat.

Într-adevăr,

inculpatul din cauză, a fost condamnat în baza art. 257 alin. (1), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de influență.

Conform

art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile

sau orice alte bunuri primite care au făcut obiectul infracțiunii de trafic de

influență se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat

la plata echivalentului lor în bani.

În

raport cu prevederile legale, recursul în anulare declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

privind   pe   intimatul  inculpat   H.I.,   apare  ca  fondat, impunându-se

casarea  hotărârilor atacate, cu privire la omisiunea confiscării sumei de

490.000.000 lei.

În

temeiul art. 257 alin. (2) C. proc. pen. se va confisca de la acesta suma

respectivă de 490.000.000 lei, obligându-l pe acesta la plata acesteia către

stat.

Totodată,

Curtea va trebui să înlăture obligarea inculpatului de la plata sumei de

490.000.000 lei către partea civilă N.P., acesta neavând această calitate ci pe

aceea de cumpărător de influență.

Văzând

și reglementarea plății onorariului pentru apărarea din oficiu făcută

inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare  declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție  împotriva sentinței penale nr.557 din 7

noiembrie 2002  a Tribunalului Cluj și deciziei penale nr. 27 din 13 februarie

2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe intimatul inculpat H.I.

Casează

hotărârile pronunțate, numai cu privire la omisiunea confiscării sumei de

490.000.000 lei.

Înlătură

obligarea inculpatului de la plata sumei de 490.000.000 lei către partea civilă

N.P.

Conform

art. 257 alin. (2) C. proc. pen. confiscă de la inculpat suma menționată și-l

obligă la plata acesteia către stat.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.