ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 745/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 70 din 20 mai

2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpații:

- C.F.C. la 3 ani

închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de

art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și C. la

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni

închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 257

alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la

inculpat suma de 200 mărci germane sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din

momentul confiscării.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 15 ianuarie 1997, minorul

P.F.A., conducând autoturismul Dacia 1300, în apropierea Casei Științei pentru

Tineret din Oradea, s-a tamponat cu autoturismul B.M.W., înmatriculat în

Austria (neînmatriculat în România și neasigurat), condus de C.F.C., subofițer

la poliția de frontieră.

După producerea accidentului, P.F.A.

a convenit cu C.F.C. să-l despăgubească cu contravaloarea autoturismului,

dându-i 200 mărci germane, ca avans la suma datorată.

La scurt timp, la fața locului, a

venit C.G., care s-a oferit să-i ajute, însoțindu-l pe minor la Spitalul de

Copii din Oradea, locul de muncă al tatălui său, P.G.

În discuțiile purtate C.G. a lăsat

să se înțeleagă că ar cunoaște persoane importante din Poliție și A. și că ar

putea rezolva „situația” minorului.

Cu toții s-au înțeles ca P.G. să

declare la poliție, că el s-a aflat la volanul mașinii proprietate, în momentul

tamponării și nu fiul său minor, pentru a obține despăgubiri de la A. și a nu i

se întâmpla ceva acestuia.

Apoi, C.G., împreună cu P.G. s-au

deplasat la P.C.T.F. Borș pentru a lua legătura cu C.F.C. și a-i comunica

hotărârea luată, după care, cu toții, s-au deplasat la poliție. Aici inculpatul

C.F.C. și P.G. au dat declarații în care au consemnat, așa cum s-au înțeles,

vinovăția asumându-și-o acesta din urmă, pentru că numai el putea obține

despăgubiri de la A.

La poliție, subofițerul M.F.N. a întocmit

procesul-verbal în conformitate cu cele declarate de inculpați, fără a cunoaște

adevărata realitate.

Cu procesul-verbal, astfel întocmit,

inculpații P.G. și C.G. s-au prezentat la A., iar inspectorul B.V., după ce a

constatat avariile mașinilor, pe baza documentelor depuse de sus-numiții, a

întocmit dosarul de daune, stabilindu-se despăgubiri în sumă de 10.050.000 lei,

bani care au fost încasați de inculpatul C.F.C. Din suma de bani încasată

acesta i-a dat inculpatului P.G. 1.000.000 lei pentru a-și repara și el mașina.

Inculpatul C.G. a luat autoturismul

B.M.W., cu acordul proprietarului său C.F.C., fără a se plăti acestuia vreo

sumă de bani, considerându-se o recompensă pentru „ajutorul” dat.

Acest autoturism a fost vândut, de

inculpatul C.G., unei alte persoane, cu suma de 2.000.000 lei, pe care și-a

însușit-o.

Din declarația inculpatului P.G.

rezultă că la solicitarea inculpatului C.G., a cumpărat o sticlă de wisky și un

cartuș de țigări Marlboro, care i-au fost date, odată cu 200 mărci germane, pentru

a le înmâna polițistului, cu care urma să rezolve „problema”.

Din probele administrate nu rezultă,

însă, că acestea au fost înmânate vreunui polițist.

Împotriva sentinței, au declarat

apel inculpații C.F.C. și C.G., care, în principal, au solicitat achitarea,

invocând inexistența faptelor reținute în sarcina lor, sau lipsa unor elemente

constitutive, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor și

aplicarea prevederilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Prin decizia nr. 5 din 28 ianuarie

2003, Curtea Militară de Apel a respins apelurile declarate, din analiza

materialului probator, administrat în cauză, putându-se concluziona că sunt

nefondate.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către inculpații C.F.C. și C.G., apărătorii solicitând, pentru

primul, acordarea de circumstanțe atenuante și aplicarea art. 81 C. pen., iar

pentru secundul, rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului sau

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar reducerea pedepsei și

suspendarea condiționată a executării ei, în condițiile art. 81 C. pen.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că prima instanță și cea de control judiciar au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care

rezultă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au

fost trimiși în judecată.

Ca atare, rejudecarea cauzei, așa

cum pretinde inculpatul C.G., nu își găsește justificare neexistând alte probe

esențiale, necesar a fi administrate.

Susținerea inculpatului C.G.,

potrivit căreia faptele reținute în sarcina sa nu există, este nefondată.

În cauză au fost administrate probe

care dovedesc contrariu.

Astfel, din declarațiile celorlalți

inculpați, confirmate parțial și de inculpatul C.G., rezultă indubitabil, că

acesta s-a implicat în rezolvarea problemelor, fără nici un rost, decât acela

de a profita și a obține avantaje materiale, din rezolvarea situației, potrivit

inițiativei propuse de el, ca inculpatul P.G. să preia răspunderea faptelor

săvârșite de fiul său, minorul P.F.A., urmărindu-se ca acesta să scape de

răspunderea penală, iar inculpatul C.F.C. să fie despăgubit prin A.

Mai mult, materializarea acestor

sugestii a fost realizată de inculpatul C.G., care a însoțit pe P.G. la

poliție, unde s-au întocmit actele, conform propunerilor sale, precum și la A.,

unde el a organizat și fotografierea mașinii, întocmindu-se apoi și dosarul de

daune.

Faptul că C.G. a beneficiat de

„cadourile” și suma de 200 mărci germane date de P.G. pentru pretinsa rezolvare

a „situației”, la poliție, așa cum declară constant inculpatul P.G., se

confirmă și prin declarația recurentului, în care acesta arată că „după

producerea accidentului, în aceeași zi seara, l-am împrumutat pe P.G. cu suma

de 200 mărci germane.”

Pentru ce avea nevoie de aceste 200

mărci și „restituirea” echivalentului acestora, în sumă de 800.000 lei, lui

C.G., este arătat în declarația inculpatului P.G. la prima instanță unde acesta

declară:

„acesta (n.n. C.G.) mi-a cerut suma

de 200 mărci germane banii respectivi erau pentru subofițerul M., așa cum mi-a

zis C. Deplasarea respectivă am făcut-o la domiciliul lui C. pentru ca acesta

să ia cei 200 mărci germane pentru a-i da ofițerului M. în numele meu. Deci

banii reprezentau un împrumut pentru mine. A doua zi după ce C. m-a împrumutat

cu cei 200 mărci germane i-am restituit acestuia. Suma restituită a fost de

800.000 lei”.

Nu numai aceasta a fost „răsplata”

inculpatului C.G. pentru „rezolvarea” situației, fiind cert stabilit că acesta

a primit gratuit și autoturismul, proprietatea inculpatului C.F.C., pe care l-a

și vândut, afirmativ, cu suma de 2.000.000 lei, de care a beneficiat personal.

Toate aceste împrejurări și

declarații, confirmă integral susținerile inculpatului P.G. și ale fiului

acestuia P.F.A., care nu au nici un interes să denatureze adevărul.

Dimpotrivă, declarațiile

recurentului inculpat în mare parte sunt nesincere și interesate.

Prin urmare, existând dovezi

suficiente de vinovăție a recurentului inculpat C.G. pentru faptele puse în

sarcină, motivul de casare invocat de acesta, prin care solicită a se dispune

achitarea, nu poate fi primit.

De asemenea, sunt nefondate și

criticile formulate de recurenții inculpați C.F.C. și C.G., referitoare la

pedepsele aplicate și modalitatea lor de executare.

Atât prima instanță, cât și cea de

control judiciar, au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare

a pedepselor aplicate recurenților inculpați, acordând deopotrivă, semnificația

cuvenită atât pericolului social al faptelor reținute în sarcina acestora, cât

și datele ce caracterizează persoana fiecăruia, inculpatul C.F.C. săvârșind

faptele în calitate de subofițer, care trebuia să apere respectarea legii, iar

inculpatul C.G., cu un moral dubios, căutând să profite de o situație

nefericită, atrăgând și pe ceilalți inculpați la săvârșirea faptelor, având și

o atitudine nesinceră, pe parcursul procesului penal.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere că verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor

motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că

recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.F.C. și C.G. împotriva deciziei nr. 5 din 28 ianuarie

2003 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2004.