ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7017/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 februarie 2004, L.T. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, să se dispună anularea

hotărârii nr. 780 din 23 ianuarie 2004, prin care Comisia constituită pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins

cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată pentru motive etnice.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la data de 17 martie 1944, în condițiile aproprierii frontului

sovietic, a fost nevoit să se refugieze împreună cu alți consăteni, din

localitatea Vasilcău, județul Soroca, în comuna Viștea de Jos, județul Făgăraș,

unde a și absolvit cursurile gimnaziului industrial.

Că, deși a făcut dovada refugiului,

comisia sesizată i-a respins cererea, cu o motivare ce nu-și găsește suport în

înscrisurile probatorii prezentate.

Prin sentința civilă nr. 213 din 6

mai 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.

Instanța a reținut că justețea

afirmațiilor reclamantului rezultă din declarațiile martorilor L.A., C.A. și M.I.,

din certificatul de absolvire a Gimnaziului industrial de băieți din comuna

Viștea de Jos și în fine, din tabelul nominal cu refugiații stabiliți pe raza

acestei comune în anul 1944, pentru motive etnice.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău.

Recurenta a susținut că în mod

greșit prima instanță a admis acțiunea, deoarece din actele depuse de reclamant,

în sprijinul cererii, nu rezultă faptul refugierii sale din Basarabia, datorită

persecuției pentru motive etnice.

Critica este neîntemeiată.

Cu declarațiile autentificate ale

martorilor L.A., C.A. și M.I., s-a stabilit corect că în cursul lunii martie

1944, când forțele sovietice de ocupație se apropiau de satul Vasilcău,

reclamantul L.T., alături de alți locuitori, s-au îmbarcat într-un tren cu

direcția România, stabilindu-se ca persoane refugiate în comuna Viștea de Jos,

fostul județ Făgăraș.

Aceste declarații se coroborează cu

tabelul nominal al persoanelor evacuate din județul Soroca, întocmit de Legiunea

Jandarmi, precum și cu mențiunile înscrise în certificatul de absolvire al Gimnaziului

industrial de băieți din localitatea Viștea de Jos, eliberat sub nr. 105/1947.

Din probele administrate a mai

reieșit că după absolvirea gimnaziului, reclamantul nu s-a reîntors în

localitatea de domiciliu, iar din anul 1963, el s-a stabilit în municipiul

Onești, județul Bacău.

Se constată, deci, că existau

temeiuri suficiente pentru a se aprecia că cerințele prevăzute de art. 1 lit.

a) din Legea nr. 189/2000, sunt îndeplinite în speță.

Hotărând în sens contrar, pârâta a

adoptat o soluție nelegală și netemeinică, care îl prejudiciază pe reclamant.

Ca atare, în mod judicios, curtea de

apel a admis acțiunea și a anulat actul administrativ supus controlului

judiciar, cu consecința obligării pârâtei să plătească lui L.T., drepturile

bănești cuvenite, începând cu data de 30 iunie 2003.

Ținând seama de considerentele

expuse și de inexistența unor motive de casare, de ordine publică, urmează a se

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 213 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2004.