ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2004

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

reclamantă SC L.D. SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună

anularea deciziei nr. 1463/2000, prin care a fost respinsă contestația

formulată de societate, împotriva dispoziției nr. 54/2000 și a

procesului-verbal nr. 22/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că urmare a cererii de rambursare a T.V.A., nr. 6699 din 24.03.2000,

organele de control au efectuat o verificare a modului de determinare,

evidențiere și virare a T.V.A., aferent lunii februarie 2000, în urma căruia a

fost încheiat procesul-verbal nr. 22/2000, prin care s-a constatat că nu are

drept de deducere la T.V.A., deoarece importul de bunuri, ca aport la majorarea

capitalului social, era scutit de plata T.V.A.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 1090/2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut în esență că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. a) din

O.G. nr. 3/1992, art. 17 din aceeași lege și H.G. nr. 512/1998, în raport cu

care nu poate fi dedusă T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la bunuri și

servicii destinate realizării de operațiuni scutite de T.V.A. și că reclamanta

nu a făcut dovada preluării prin act de predare-primire, a bunurilor importate

și înregistrarea acestora în patrimoniul societății. S-a reținut, de asemenea,

că societatea reclamantă, persoană juridică, nu a făcut dovada că este

proprietară a bunurilor, nefiind îndeplinite astfel. condițiile prevăzute în art.

18 din O.G. nr. 3/1992.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal, reclamanta SC L.D. SRL.

În motivarea recursului,

recurenta-reclamantă a susținut că:

- hotărârea nu este motivată în fapt

și în drept;

- în cauză nu s-a invocat scutirea

de T.V.A., ci deducerea acesteia;

- s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum și a prevederilor

O.G. nr. 3/1992, cu privire la îndeplinirea condițiilor de rambursare a T.V.A.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 - 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal nr. 22 din 19

aprilie 2000, organele de control ale Direcției Controlului Financiar Fiscal

Argeș nu au admis la deducere, suma de 422.371.598 lei reprezentând T.V.A.

aferentă importului de bunuri pentru majorarea capitalului social.

Această sumă a fost achitată în luna

februarie 2000, cu titlul de T.V.A. aferentă bunurilor importate, reprezentând

aportul asociatului unic pentru majorarea capitalului social al societății.

Potrivit dispozițiilor art. 18 lit.

a) din O.G. nr. 3/1992, „plătitorii de T.V.A. au dreptul la deducerea taxei

aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării de: a)

operațiuni supuse T.V.A., conform art. 17 din prezenta ordonanță…”.

H.G. nr. 512/1998, cu privire la

aprobarea Normelor pentru aplicarea O.G. nr. 3/1992, stabilește la pct. 10.5.,

că „nu poate fi dedusă potrivit legii, T.V.A. aferentă intrărilor referitoare

la bunuri și servicii, destinate realizării de operațiuni scutite de T.V.A.,

pentru care legea nu prevede exercitarea dreptului de deducere”.

Or, în cauza dedusă judecății,

importul bunurilor respective este o operațiune anterioară celei în care

acestea devin aport în natură și ca atare, nu beneficiază de scutire de T.V.A.,

în condițiile art. 6 din O.G. nr. 3/1992, situație în care devin incidente

dispozițiile art. 18 lit. a) din aceeași ordonanță, mai sus citată.

Sub acest aspect, instanța de fond

nu a făcut nici o confuzie între scutirea de T.V.A. și rambursarea de T.V.A.,

ci a analizat pe larg motivele pentru care recurenta nu beneficiază de

deducerea de T.V.A.

Astfel, în mod corect s-a reținut că

recurenta-societate nu a făcut dovada că este proprietară a bunurilor importate

și nici dovada preluării prin act de predare-primire, a bunurilor importate și

a înregistrării acestora în patrimoniul societății, ca aport în natură la

capitalul social.

Nefăcându-se aceste dovezi,

recurenta intră sub incidența dispozițiilor pct. 10.8 din H.G. nr. 512/1998,

privind aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 3/1992, care prevăd în mod

expres că: „documentele aferente intrărilor de bunuri și servicii care nu sunt

legate direct și exclusiv, de activitatea agentului economic, vor fi înscrise

în jurnalul pentru cumpărări, iar T.V.A. aferentă nu este deductibilă”.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC L.D.

SRL Pitești împotriva sentinței civile nr. 1090 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.