Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2004

HOTĂRÂRE
07.05.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Spitalul municipiului Băilești, județul Dolj, a formulat plângere împotriva procesului-verbal seria F nr. 000082 din 14 octombrie 2003, prin care Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus sancționarea sa cu amendă în sumă de 77.000.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 33 din Legea nr. 10/1995. Prin sentința civilă nr. 1.451 din 8 decembrie 2003, Judecătoria Băilești a respins plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Spitalul municipiului Băilești și recursul a fost trimis spre soluționare, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că a fost greșit învestită și că, pentru judecarea recursului declarat în prezenta cauză, competența aparține Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 299 C. proc. civ., astfel cum a fost completat și modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, recursul se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție, dacă prin lege nu se prevede altfel. În materia răspunderii contravenționale, căile de atac împotriva actului de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, sunt prevăzute în O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002. În art. 34 alin. (2) din acest act normativ s-a prevăzut expres că hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea, poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ a tribunalului.

Față de norma de competență materială cuprinsă în legea specială, privind regimul juridic al contravențiilor, normă care se aplică în cauză, prin derogare de la dreptul comun reglementat în Codul de procedură civilă, Curtea va trimite prezentul recurs, spre competentă soluționare, la Tribunalul Dolj.

D E C I D E Trimite cauza la Tribunalul Dolj, pentru competentă soluționare a recursului declarat de Spitalul municipal Băilești împotriva sentinței civile nr. 1451 din 8 decembrie 2003 a Judecătoriei Băilești, județul Dolj. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3412/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data 4 martie 2003, Spitalul Orășenesc Filiași a formulat contestație împotriva notei de constatare nr. 535 din 12 martie 2003, încheiată de C.A.S. Dol
ÎCCJ 2003-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2003
D E C I Z I A NR.2013 DOSAR NR.1984/2003 S-a luat în examinare, în camera de consiliu conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova privind soluționarea recursului declarat de revizuienta P.E.împotriv
ÎCCJ 2005-02-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 137, pronunțată la data de 12 martie 2004, în dosarul nr. 92/A/2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ,
ÎCCJ 2018-04-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1179 din 8 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Băilești, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență Craiova împotriva pârâtului A. Tri
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2347/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1474/26.09.2017, pronunțată de Judecătoria Băilești, a fost respinsă acțiunea civilă în pretenții formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva pârât
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă