ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3724/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Hunedoara, reclamanta A.N.C.M.U. București a chemat în judecată

Primăria Municipiului Petroșani, solicitând instanței să dispună anularea

dispoziției nr. 2 din 9 ianuarie 2002 privind respingerea cererii de restituire

a imobilului Cooperativa P. Petroșani și obligarea pârâtei la restituirea în

natură a imobilului sus-menționat.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că imobilul solicitat, reprezentând secțiile sobari, tâmplari, mecanică

auto, secția finisaj, reparații mașini de scris, fierărie, tapițerie, a fost

preluat de Statul român în mod abuziv și cu toate că a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra imobilului cerut, pârâta nu a respectat prevederile Legii

nr. 10/2001 și a emis dispoziția de respingere a cererii de restituire.

Prin sentința civilă nr. 1315 din 19

septembrie 2002, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins ca nefondată

acțiunea reclamantei.

În considerentele sentinței s-au

invocat în sprijinul soluției faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului

său de proprietate asupra imobilului solicitat, deși i s-a pus în vedere

această obligație și pe de altă parte, că nu se poate reține preluarea abuzivă

a Cooperativei P., deoarece prin HCM nr. 1594 din 4 noiembrie 1959, ținând

seama de cererile membrilor cooperatori, s-a dispus transformarea unor

cooperative meșteșugărești în întreprinderi de stat, printre care și unitatea

în cauză.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 147/A

din 13 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Instanța de apel a respins criticile

reclamantei, reținând că ea nu a dovedit dreptul de proprietate asupra

imobilului pretins, fapt recunoscut chiar în motivarea apelului, nu a prezentat

dovezi privind preluarea abuzivă, înscrisurile depuse dovedind că preluarea s-a

făcut la cererea membrilor cooperatori.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui și în fond

obligarea pârâtei la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului

pretins.

Preluarea în mod abuziv a imobilului

rezultă din actele normative, respectiv HCM nr. 1594/1959, care poartă

mențiunea „secret” și se încadrează în categoria actelor normative prevăzute în

art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

Odată cu preluarea imobilului au

fost preluate de la recurentă și bunurile cooperativei meșteșugărești precum și

fondurile proprii ale acesteia, pentru care art. 6 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 prevede acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, asupra cărora intimata

nu s-a pronunțat, respingând doar cererea de restituire în natură a imobilului.

Critica adusă de instanțe

recurentei, relativ la nedepunerea actelor de proprietate, este nefondată.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 aceste înscrisuri se puteau depune

într-un termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, termen

care a fost prelungit până la 14 mai 2003, iar primăria a emis dispoziția

contestată la 9 ianuarie 2002, cu 7 luni înainte de expirarea termenului

inițial, timp în care recurenta ar fi avut posibilitatea să anexeze actele pe

care le deține.

În drept se invocă motivele de

recurs prevăzute în art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul reclamantei este nefondat.

Susținerea recurentei că preluarea

imobilului s-a făcut abuziv, întemeiată doar pe prevederile art. 2 lit. e) din

Legea nr. 10/2001, care enunță preluarea de stat în baza unor acte normative

nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial,

este insuficientă în a forma convingerea instanței în sensul dorit de

recurentă.

În primul rând, mențiunea „secret”

pe un exemplar al HCM nr. 895 din 7 iulie 2959 nu permite concluzia că actul

normativ nu a fost publicat, în absența dovezilor în acest sens.

Apoi, actul normativ nu a

reglementat o „preluare” de bunuri ci a operat o transformare a unor persoane

juridice, cooperative meșteșugărești, titulare ale unei proprietăți de grup, în

persoane juridice cu același profil de activitate, având în administrare bunuri

din proprietatea de stat, iar preambulul actului normativ explica măsura luată

în scopul creșterii producției și productivității muncii și că în elaborarea

acestei hotărâri s-a ținut seama de cererile exprimate în adunările generale

ale cooperatorilor dintr-un număr de cooperative meșteșugărești, având

aprobarea forurilor superioare ale cooperației meșteșugărești.

Recurenta nu a izbutit să

dovedească, pe lângă dreptul inițial de proprietate asupra imobilului, cerință

pretinsă expres de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nici faptul că imobilul s-a

regăsit în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării,

1959, fapt care ar fi constituit o prezumție de preluare abuzivă, deci fără

titlu.

Sarcina probei proprietății și a

deținerii legale a imobilului la data deposedării revine persoanei care se

pretinde a fi îndreptățită, în cauză această obligație îi revenea

recurentei-reclamante, conform art. 22 din lege, dar și art. 1169 C. civ.

Recurenta nu a depus dovezi privind

calitatea de proprietară a imobilului a cărei restituire în natură o cere, deși

dacă avea această calitate, putea obține copia cărții funciare, imobilul fiind

situat în acea parte a țării în care funcționa sistemul de publicitate prin

cărți funciare reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938.

Critica privind termenul limită de

depunere a actelor doveditoare de proprietate – 14 mai 2003 raportat la data

emiterii dispoziției atacate – 9 ianuarie 2002, nu poate fi primită, recurenta

nu a depus nici după expirarea termenului, nici chiar în instanță probe

referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului și nu poate invoca în

favoarea ei prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru că

textul se referă la ipoteza în care „persoana îndreptățită nu cunoaște

deținătorul bunului imobil solicitat”, iar nu la situația în care nu își poate

dovedi dreptul de proprietate, mai mult nu a reușit nici să identifice imobilul

pretins prin indicarea locului în care el a fost situat anterior pretinsei

demolări, nedovedită nici ea.

Ultima critică a recurentei vizează

bunurile mobile și fondurile proprii ale cooperativei meșteșugărești, referitor

la care intimata-pârâtă era datoare să se pronunțe, în sensul acordării

măsurilor reparatorii prin echivalent.

Recurenta nu a formulat o atare

cerere, ea nu este menționată în notificare și nici în cuprinsul contestației

formulate, așadar critica apare nefondată.

Recursul fiind neîntemeiat, urmează

a se respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta A.N.C.M.U. împotriva deciziei nr.

147/A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.