Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
26 martie 2003

Decizia nr. 1545/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 426/2002 a Tribunalului Cluj

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 426 din 3 septembrie 2002, Tribunalul Cluj a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul C.G.L. având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 389 din 27 iunie 2000 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 951/2001 a Curții Supreme de Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 389/2000, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe C.G.L. la 25 de ani închisoare, pentru infracțiunile de omor și furt calificat. Prin decizia penală nr. 293 din 26 septembrie 2000, Curtea de Apel Cluj a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor, în omor deosebit de grav și l-a condamnat la detențiune pe viață pe inculpat.

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul inculpatului. În cauză, instanța care a rezolvat cererea de revizuire, a apreciat că motivele invocate de revizuient legate de vinovăția lui, de starea de provocare nu se regăsesc între cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 342/2002, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondat, apelul condamnatului, cu aceeași motivare a instanței de fond. Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul care, în declarația de recurs, recunoaște comiterea faptelor, dar contestă încadrarea juridică dată faptelor. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 393 și art. 394 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii.

Revizuirea poate fi cerută în cauză expres și limitativ prevăzută de lege. Între aceste cazuri de revizuire nu se regăsește motivul invocat de condamnat în susținerea cererii. Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.G.L. împotriva deciziei penale nr. 342/ A din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.