ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.242 din 5 decembrie 2002, Tribunalul Caraș-Severin a condamnat pe inculpatul C.C. la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de evadare prevăzută de art. 20 raportat la art. 269 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208, 209 alin. (1) lit. g) cu aplicarea art. 41 alin. (2 ) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. A dispus interzicerea față de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 16 martie 2002 și până la zi. În baza art.14 și 346 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească către următoarele părți civile, suma de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat: la S.C. „P.M.” – 1.653.000 lei; la S.C. „N” și „N.O.” S.R.L. – 1.487.500 lei; la S.C. „.A” S.R.L. – 1.800.000 lei; la S.C. „R” S.R.L. – 1.865.000 lei; la S.C. „S” S.R.L. – 1.500.000 lei; la S.C. „C” S.R.L. – 1.440.000 lei; la S.C. „I.S.” S.R.L. – 1.836.000 lei; la S.C. „A.D. și F” S.R.L. – 2.000.000 lei; la S.C. „A.I.” S.R.L. – 844.000 lei. În baza art.191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului 25.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că: Inculpatul a fost reținut prin ordonanța Inspectoratului de Poliție al județului Caraș-Severin din 16 martie 2002, față de acesta dispunându-se arestarea preventivă prin ordonanța și mandatul nr.16 din 17 martie 2002 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, pe un interval de timp de 5 zile ce s-a socotit împlinit la 21 martie 2002, măsură prin care starea de reținere a inculpatului s-a transformat într-o stare de deținere în accepțiunea art. 269 C. pen. La 21 martie 2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C.C.

sub aspectul infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., măsura privativă de libertate fiind prelungită până la 14 aprilie 2002. În dimineața zilei de 19 martie 2002, inculpatul a fost condus la sediul unei unități medicale din municipiul Reșița în vederea efectuării unui examen radiologic împreună cu alți deținuții. Paza acestora a fost realizată de un număr de trei subofițeri de poliție, respectiv . După efectuarea examenului medical, cei patru bărbați au fost încătușați și conduși în șir spre vehiculul de transport, parcat parțial pe trotuar, la câțiva metri de ieșirea din imobilul respectiv. Șirul deținuților a început cu C.I.l, urmat de P.S.G.

și B.M.M., încătușați împreună, a continuat cu inculpatul C.C. încătușat cu mâinile la spate și a fost încheiat de B.M. După ieșirea din imobil și cu puțin timp înainte de urcarea în vehicul, inculpatul a încetinit ritmul de deplasare, rămânând ultimul, s-a smucit cu putere forțând sistemul de prindere al cătușelor, care a cedat într-o parte, permițându-i eliberarea mâinilor, iar apoi, întrucât pe una dintre laturi accesul a fost împiedicat de câteva mașini parcate, precum și de gardul Spitalului de boli contagioase, a încercat să fugă spre Piața Reșița Sud. Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, s-a reținut: „Cătușele în litigiu au prezentat în zona brațului drept o deformare produsă prin torsionare, care a afectat bolțul de fixare a brațului mobil, acesta putând fi detașat de partea fixă.

Din punct de vedere traseologic, deformarea a fost produsă printr-o mișcare de torsionare. În condițiile în care cătușele au fost fixate pe membrele superioare ale unei persoane, această torsionare a putut fi făcută prin forța fizică a brațelor. În urma examinărilor, în zona afectată nu au fost constatate urme de forțare aparținând unor instrumente sau alte dispozitive, torsionarea sistemului de fixare a brațului mobil putând fi făcută prin forța fizică”. Revenind la descrierea celor petrecute, s-a reținut că după câțiva pași, traseul inculpatului s-a intersectat cu acela al subofițerului D.N., care i-a blocat trecerea și pe care, în realizarea scopului ce îl anima, de a înlocui starea de deținere cu aceea de libertate, l-a agresat fizic.

Activitatea inculpatului a provocat vătămarea integrității corporale a acestui lucrător de poliție, vătămare ce a reclamat spre vindecare îngrijiri medicale pe un interval de timp de 3-4 zile. Încercarea de fugă a inculpatului a fost zădărnicită de intervenția subofițerului D.N. și a colegilor săi din escortă, care l-au imobilizat și introdus pe acesta în vehicul împotriva voinței sale. Apare astfel drept evidentă împrejurarea că activitatea inculpatului se circumscrie elementului material al laturii obiective ce intră în componența infracțiunii de tentativă de evadare, existând legătură de cauzalitate dintre această acțiune și urmarea imediată, rezultatul periculos al faptei. Activitatea infracțională a inculpatului vizează și exercitarea unor violențe, unor acte de lovire asociate tentativei de fugă; lucrătorul de poliție D.N.

a fost agresat, întrucât, conform certificatului medical aflat la dosar, a necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale. Activitatea inculpatului îmbracă în acest mod forma agravantă prevăzută de alin. (2) al art. 269 C. pen. Activitatea agresivă a inculpatului se circumscrie termenului de violență, prevăzută de alin. (2) al art. 269 C. pen., suferințele fizice fiind prezumate o dată cu constatarea vătămărilor și eliberarea actului medico-legal. Privitor la latura subiectivă a infracțiunii săvârșite, s-a reținut că forma vinovăției inculpatului este intenția în modalitatea ei directă. Acestea sunt considerentele pentru care instanța a apreciat că activitatea inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de evadare, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 269 alin. (2) C. pen. Luând în examinare cea de-a doua infracțiune a inculpatului, aceea de furt calificat în formă continuată, s-a reținut că în perioada octombrie 2001 – februarie 2002, organele de poliție de pe raza județului Caraș-Severin au fost sesizate în legătură cu practica unei persoane de sex masculin, care alimenta un autoturism cu diferite cantități de benzină, solicitând uneori și umplerea unor recipiente cu același carburant, cerând apoi vânzătorilor să îi remită diferite bunuri, în special ulei auto, după care demara în viteză, fără a achita contravaloarea benzinei. Martorii audiați, care au discutat cu persoana amintită, au descris-o pe aceasta în același mod și au realizat aceeași descriere a autoturismului inculpatului, evidențiind împrejurarea că acesta nu avea montate numerele de înmatriculare în partea din spate.

În modul descris anterior, persoana amintită a prejudiciat mai multe părți civile cu sumele mai sus-arătate. Tot prin același procedeu a fost prejudiciată și S.C. „A.I.” S.R.L. cu suma de 844.000 lei la 6 februarie 2002, ora 03,00, obiectul material al infracțiunii constituindu-l de această dată bunurile alimentare consumate la Hanul „P.S.”, amplasat în apropierea acestei localități. Societățile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal, prejudiciul ridicându-se la 16.925.000 lei. În ziua de 26 februarie 2002, cu prilejul realizării unei verificări a traficului rutier, Poliția municipiului Caransebeș a identificat autoturismul marca AUDI 80 descris de martori, prilej cu care s-a constatat că acesta era înmatriculat sub nr. SC-02-YML și că este condus de inculpatul C.C., care a prezentat lucrătorilor de poliție o diplomă de absolvire a cursurilor Școlii militare de subofițeri de poliție Câmpina.

Întrucât imediat după aceea inculpatul a părăsit fără acordul lucrătorilor de poliție locul în care fusese oprit, autoturismul și persoana conducătorului auto au fost date în urmărire generală. Inculpatul și-a motivat gestul arătând că organele de poliție i-au cerut să accepte testarea alcoolscop și întrucât consumase alcool mai devreme, a preferat să nu realizeze acest test. La 16 martie 2002, inculpatul, care s-a sustras urmăririi penale a fost prins de I.P.J.F. Mehedinți și predat I.P.J. Caraș-Severin. Probatoriul administrat a stabilit că autoturismul condus de inculpat, aparține unei biserici din județul Caraș-Severin, care a încheiat la 27 septembrie 1999 cu acesta un contract de comodat, în temeiul căruia inculpatul folosea acest bun.

Acest aspect a fost întărit și de reprezentantul bisericii respective. Martorii ce își desfășurau activitatea în cadrul stațiilor de benzină sau hanului „P.S.”, au recunoscut acest autoturism ca fiind acela pe care l-au alimentat la datele amintite anterior, menționând totodată că persoana ce a solicitat serviciul și a plecat apoi fără să plătească este inculpatul. Acesta a fost recunoscut după fotografii. Probatoriul administrat a demonstrat că activitățile descrise anterior au fost realizate de inculpat. Prima instanță a reținut că fapta inculpatului, descrisă mai sus, realizată în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., scopul pedepsei definit de art. 52 C. pen., modalitatea de săvârșire a faptelor, gravitatea socială concretă, dar și persoana inculpatului, care este un tânăr instruit, care își folosește calitățile intelectuale în scopul obținerii de diverse avantaje ca urmare a săvârșirii de fapte penale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și inculpatul. În motivarea apelului, procurorul a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul că atât în considerente cât și în dispozitiv, s-a omis partea civilă S.C.

„C.O.” S.R.L, iar suma reală cu care S.C. „N. și N.O.” S.R.L. s-au constituit părți civile este 1.500.000 lei și nu 1.487.000 lei. În apelul său, inculpatul a solicitat achitarea, susținând că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 136/A din 3 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de procuror și de inculpat, cu motivarea că probele administrate în cauză dovedesc că acesta este autorul faptelor, pedepsele au fost corect individualizate, iar latura civilă a cauzei a fost corect soluționată față de constituirile de parte civilă formulate și sumele cu care acestea au solicitat a fi despăgubite.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs inculpatul pe care o critica pentru aceleași motive invocate și la instanța de apel, respectiv că materialul probator de la dosar nu este în măsură să dovedească că el este autorul faptelor, motiv pentru care a solicitat, în principal a se dispune achitarea, iar în subsidiar dacă se va reține vinovăția sa, reducerea pedepselor. Recursul este nefondat. Analizând materialul probator de la dosar în raport cu criticile formulate de inculpat, se constată că acestea nu sunt întemeiate. Atât organul de urmărire penală cât și instanța de fond au dispus administrare de probe din conținutul cărora rezultă că autorul furturilor este inculpatul.

În acest sens sunt relevante declarațiile date de martorii care își desfășurau activitatea în cadrul stațiilor de benzină, care cu ocazia audierii de către organul de urmărire penală, dar și cu ocazia audierii în instanță, au declarat, constant, faptul că inculpatul este persoana care alimenta un autoturism marca AUDI 80 cu diferite cantități de benzină solicitând uneori și umplerea unor recipiente cu același carburant, cerând apoi acestora să îi remită diferite bunuri, în special ulei auto, după care demara în viteză fără a achita contravaloarea benzinei. În legătură cu acest aspect martorii au relatat că autoturismul condus de inculpat nu avea montate numerele de înmatriculare în partea din spate.

Legat de faptele imputate inculpatului nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că autoturismul condus de inculpat aparține unei biserici din comuna Vermeș, care a încheiat la 27 septembrie 1999 cu acesta un contract de comodat în temeiul căruia inculpatul folosea acest bun, aspect confirmat și de reprezentantul acestei biserici. Tot astfel, condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de evadare este temeinică și legală, față de faptul că probele administrate în cauză sprijină concluzia de vinovăție a lui, martorii arătând că inculpatul, aflat în stare de arest, a încercat să evadeze prin folosirea violenței, ca atare hotărârile atacate sunt temeinice și legale și sub acest aspect.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut faptele este doar o susținere care nu se confirmă, ci dimpotrivă este infirmată de probele la care s-a făcut referire. De altfel, instanțele corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului – care se rezumă la a nega comiterea faptelor – arătând în concret de ce nu poate fi primită și care sunt dovezile care contrazic acele susțineri. În consecință, se constată că starea de fapt reținută de cele două instanțe este corectă, probele administrate dovedind vinovăția acestuia, așa încât cererea sa de a se dispune achitarea este nejustificată.

Curtea apreciază de asemenea că este neîntemeiat și motivul de casare vizând individualizarea pedepselor, fiind de reținut că acestea sunt corespunzătoare pericolului social concret determinat de modalitatea și împrejurările în care faptele au fost comise, de urmările produse, precum și elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și a avut o comportare nesinceră pe parcursul procesului penal. Așa fiind și având în vedere că nu s-au constatat nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează să fie respins recursul ca nefondat. Se va computa din pedeapsă timpul arestării preventive de la 16 martie 2002 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 136/A din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 martie 2002 la 16 ianuarie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.