ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr.242 din 5 decembrie 2002, Tribunalul Caraș-Severin a condamnat pe inculpatul

C.C. la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de evadare prevăzută

de art. 20 raportat la art. 269 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare pentru

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208, 209 alin. (1) lit. g) cu

aplicarea art. 41 alin. (2 ) C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a) și

34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

A dispus

interzicerea față de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. A menținut starea de arest a

inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii

și arestului preventiv, începând cu data de 16 martie 2002 și până la zi.

În baza art.14 și  346

C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească către următoarele părți

civile, suma de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat: la S.C. „P.M.” –

1.653.000 lei; la S.C. „N” și „N.O.” S.R.L.  – 1.487.500 lei; la S.C. „.A”

S.R.L. – 1.800.000 lei; la S.C. „R” S.R.L. – 1.865.000 lei; la S.C. „S” S.R.L.

– 1.500.000 lei; la S.C. „C” S.R.L. – 1.440.000 lei; la S.C. „I.S.” S.R.L. –

1.836.000 lei; la S.C. „A.D. și F” S.R.L. – 2.000.000 lei; la S.C. „A.I.”

S.R.L.  – 844.000 lei.

În baza art.191 C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului 25.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că:

Inculpatul a fost

reținut prin ordonanța Inspectoratului de Poliție al județului Caraș-Severin

din 16 martie 2002, față de acesta dispunându-se arestarea preventivă prin

ordonanța și mandatul nr.16 din 17 martie 2002 de către Parchetul de pe lângă

Judecătoria Reșița, pe un interval de timp de 5 zile ce s-a socotit împlinit la

21 martie 2002, măsură prin care starea de reținere a inculpatului s-a

transformat într-o stare de deținere în accepțiunea art. 269 C. pen.

La 21 martie 2002,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus punerea în mișcare a acțiunii

penale față de inculpatul C.C. sub aspectul infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., măsura privativă de libertate fiind prelungită până la 14 aprilie 2002.

În dimineața zilei

de 19 martie 2002, inculpatul a fost condus la sediul unei unități medicale din

municipiul Reșița în vederea efectuării unui examen radiologic împreună cu alți

deținuții.

Paza acestora a

fost realizată de un număr de trei subofițeri de poliție, respectiv .

După efectuarea

examenului medical, cei patru bărbați au fost încătușați și conduși în șir spre

vehiculul de transport, parcat parțial pe trotuar, la câțiva metri de ieșirea

din imobilul respectiv. Șirul deținuților a început cu C.I.l, urmat de P.S.G.

și B.M.M., încătușați împreună, a continuat cu inculpatul C.C.  încătușat cu

mâinile la spate și a fost încheiat de B.M.

După ieșirea din

imobil și cu puțin timp înainte de urcarea în vehicul, inculpatul a încetinit

ritmul de deplasare, rămânând ultimul, s-a smucit cu putere forțând sistemul de

prindere al cătușelor, care a cedat într-o parte, permițându-i eliberarea

mâinilor, iar apoi, întrucât pe una dintre laturi accesul a fost împiedicat de

câteva mașini parcate, precum și de gardul Spitalului de boli contagioase, a încercat

să fugă spre Piața Reșița Sud.

Din concluziile

raportului de constatare tehnico-științifică, s-a reținut: „Cătușele în litigiu

au prezentat în zona brațului drept o deformare produsă prin torsionare, care a

afectat bolțul de fixare a brațului mobil, acesta putând fi detașat de partea

fixă. Din punct de vedere traseologic, deformarea a fost produsă printr-o

mișcare de torsionare. În condițiile în care cătușele au fost fixate pe

membrele superioare ale unei persoane, această torsionare a putut fi făcută

prin forța fizică a brațelor. În urma examinărilor, în zona afectată nu au fost

constatate urme de forțare aparținând unor instrumente sau alte dispozitive,

torsionarea sistemului de fixare a brațului mobil putând fi făcută prin forța

fizică”.

Revenind la

descrierea celor petrecute, s-a reținut că după câțiva pași, traseul

inculpatului s-a intersectat cu acela al subofițerului D.N., care i-a blocat

trecerea și pe care, în realizarea scopului ce îl anima, de a înlocui starea de

deținere cu aceea de libertate, l-a agresat fizic. Activitatea inculpatului a

provocat vătămarea integrității corporale a acestui lucrător de poliție,

vătămare ce a reclamat spre vindecare îngrijiri medicale pe un interval de timp

de 3-4 zile.

Încercarea de fugă

a inculpatului a fost zădărnicită de intervenția subofițerului D.N. și a

colegilor săi din escortă, care l-au imobilizat și introdus pe acesta în

vehicul împotriva voinței sale.

Apare astfel drept

evidentă împrejurarea că activitatea inculpatului se circumscrie elementului

material al laturii obiective ce intră în componența infracțiunii de tentativă

de evadare, existând legătură de cauzalitate dintre această acțiune și urmarea

imediată, rezultatul periculos al faptei.

Activitatea

infracțională a inculpatului vizează și exercitarea unor violențe, unor acte de

lovire asociate tentativei de fugă; lucrătorul de poliție D.N. a fost agresat,

întrucât, conform certificatului medical aflat la dosar, a necesitat 3-4 zile

de îngrijiri medicale.

Activitatea

inculpatului îmbracă în acest mod forma agravantă prevăzută de alin. (2) al

art. 269 C. pen.

Activitatea

agresivă a inculpatului se circumscrie termenului de violență, prevăzută de

alin. (2) al art. 269 C. pen., suferințele fizice fiind prezumate o dată cu

constatarea vătămărilor și eliberarea actului medico-legal.

Privitor la latura

subiectivă a infracțiunii săvârșite, s-a reținut că forma vinovăției

inculpatului este intenția în modalitatea ei directă.

Acestea sunt

considerentele pentru care instanța a apreciat că activitatea inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de  tentativă de evadare,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (2) C. pen.

Luând în examinare

cea de-a doua infracțiune a inculpatului, aceea de furt calificat în formă

continuată, s-a reținut că în perioada octombrie 2001 – februarie 2002,

organele de poliție de pe raza județului Caraș-Severin au fost sesizate în

legătură cu practica unei persoane de sex masculin, care alimenta un

autoturism  cu diferite cantități de benzină, solicitând uneori și umplerea

unor recipiente cu același carburant, cerând apoi vânzătorilor să îi remită

diferite bunuri, în special ulei auto, după care demara în viteză, fără a

achita contravaloarea benzinei.

Martorii audiați,

care au discutat cu persoana amintită, au descris-o pe aceasta în același mod

și au realizat aceeași descriere a autoturismului inculpatului, evidențiind

împrejurarea că acesta nu avea montate numerele de înmatriculare în partea din

spate.

În modul descris

anterior, persoana amintită a prejudiciat mai multe părți civile cu sumele mai

sus-arătate.

Tot prin același

procedeu a fost prejudiciată și S.C. „A.I.” S.R.L. cu suma de 844.000 lei la 6

februarie 2002, ora 03,00, obiectul material al infracțiunii constituindu-l de

această dată bunurile alimentare consumate la Hanul „P.S.”, amplasat în

apropierea acestei localități.

Societățile

vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal, prejudiciul

ridicându-se la 16.925.000 lei.

În ziua de 26 februarie

2002, cu prilejul realizării unei verificări a traficului rutier, Poliția

municipiului Caransebeș a identificat autoturismul marca

AUDI

80 descris

de martori, prilej cu care s-a constatat că acesta era înmatriculat sub nr. SC-02-YML

și că este condus de inculpatul C.C., care a prezentat lucrătorilor de poliție

o diplomă de absolvire a cursurilor Școlii militare de subofițeri de poliție

Câmpina.

Întrucât imediat

după aceea inculpatul a părăsit fără acordul lucrătorilor de poliție locul în

care fusese oprit, autoturismul și persoana conducătorului auto au fost date în

urmărire generală. Inculpatul și-a motivat gestul arătând că organele de

poliție i-au cerut să accepte testarea alcoolscop și întrucât consumase alcool

mai devreme, a preferat să nu realizeze acest test.

La 16 martie 2002,

inculpatul, care s-a sustras urmăririi penale a fost prins de I.P.J.F.

Mehedinți și predat I.P.J. Caraș-Severin.

Probatoriul

administrat a stabilit că autoturismul  condus de inculpat, aparține unei

biserici din județul Caraș-Severin, care a încheiat la 27 septembrie 1999 cu

acesta un contract de comodat, în temeiul căruia inculpatul folosea acest bun.

Acest aspect a fost întărit și de reprezentantul bisericii respective.

Martorii ce își

desfășurau activitatea în cadrul stațiilor de benzină sau hanului „P.S.”, au

recunoscut acest autoturism ca fiind acela pe care l-au alimentat la datele

amintite anterior, menționând totodată că persoana ce a solicitat serviciul și

a plecat apoi fără să plătească este inculpatul. Acesta a fost recunoscut după

fotografii.

Probatoriul

administrat a demonstrat că activitățile descrise anterior au fost realizate de

inculpat.

Prima instanță a

reținut că fapta inculpatului, descrisă mai sus, realizată în baza aceleiași

rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

La individualizarea

pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a

pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., scopul pedepsei definit de art. 52 C.

pen., modalitatea de săvârșire a faptelor, gravitatea socială concretă, dar și

persoana inculpatului, care este un tânăr instruit, care își folosește

calitățile intelectuale în scopul obținerii de diverse avantaje ca urmare a

săvârșirii de fapte penale.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și

inculpatul.

În motivarea

apelului, procurorul a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală sub

aspectul laturii civile a cauzei, în sensul că atât în considerente cât și în

dispozitiv, s-a omis partea civilă S.C. „C.O.” S.R.L, iar suma reală cu care

S.C. „N. și N.O.” S.R.L. s-au constituit părți civile este 1.500.000 lei și nu

1.487.000 lei.

În apelul său,

inculpatul a solicitat achitarea, susținând că nu a comis faptele pentru care a

fost condamnat, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 136/A din 3 aprilie 2003 a respins ca

nefondate apelurile declarate de procuror și de inculpat, cu motivarea că

probele administrate în cauză dovedesc că acesta este autorul faptelor,

pedepsele au fost corect individualizate, iar latura civilă a cauzei a fost

corect soluționată față de constituirile de parte civilă formulate și sumele cu

care acestea au solicitat a fi despăgubite.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs inculpatul pe care o critica pentru aceleași

motive invocate și la instanța de apel, respectiv că materialul probator de la

dosar nu este în măsură să dovedească că el este autorul faptelor, motiv pentru

care a solicitat, în principal a se dispune achitarea, iar în subsidiar dacă se

va reține vinovăția sa, reducerea pedepselor.

Recursul este

nefondat.

Analizând

materialul probator de la dosar în raport cu criticile formulate de inculpat,

se constată că acestea nu sunt întemeiate.

Atât organul de

urmărire penală cât și instanța de fond au dispus administrare de probe din

conținutul cărora rezultă că autorul furturilor este inculpatul.

În acest sens sunt

relevante declarațiile date de martorii care își desfășurau activitatea în

cadrul stațiilor de benzină, care cu ocazia audierii de către organul de

urmărire penală, dar și cu ocazia audierii în instanță, au declarat, constant,

faptul că inculpatul este persoana care alimenta un autoturism marca

AUDI

80 cu

diferite cantități de benzină solicitând uneori și umplerea unor recipiente cu

același carburant, cerând apoi acestora să îi remită diferite bunuri, în

special ulei auto, după care demara în viteză fără a achita contravaloarea

benzinei.

În legătură cu

acest aspect martorii au relatat că autoturismul condus de inculpat nu avea

montate numerele de înmatriculare în partea din spate.

Legat de faptele

imputate inculpatului nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că

autoturismul  condus de inculpat aparține unei biserici din comuna Vermeș, care

a încheiat la 27 septembrie 1999 cu acesta un contract de comodat în temeiul

căruia inculpatul folosea acest bun, aspect confirmat și de reprezentantul

acestei biserici.

Tot astfel,

condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de evadare este

temeinică și legală, față de faptul că probele administrate în cauză sprijină

concluzia de vinovăție a lui, martorii   arătând că inculpatul, aflat în stare

de arest, a încercat să evadeze prin folosirea violenței, ca atare hotărârile

atacate sunt temeinice și legale și sub acest aspect.

Faptul că

inculpatul nu a recunoscut faptele este doar o susținere care nu se confirmă,

ci dimpotrivă este infirmată de probele la care s-a făcut referire.

De altfel,

instanțele corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului – care se

rezumă la a nega comiterea faptelor – arătând în concret de ce nu poate fi

primită și care sunt dovezile care contrazic acele susțineri.

În consecință, se

constată că starea de fapt reținută de cele două instanțe este corectă, probele

administrate dovedind vinovăția acestuia, așa încât cererea sa de a se dispune

achitarea este nejustificată.

Curtea apreciază de

asemenea că este neîntemeiat și motivul de casare vizând individualizarea

pedepselor, fiind de reținut că acestea sunt corespunzătoare pericolului social

concret determinat de modalitatea și împrejurările în care faptele au fost

comise, de urmările produse, precum și elementele care circumstanțiază persoana

inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și a avut o comportare

nesinceră pe parcursul procesului penal.

Așa fiind și având

în vedere că nu s-au constatat nici alte temeiuri de casare care pot fi luate

în considerare din oficiu, urmează să fie respins recursul ca nefondat.

Se va computa din

pedeapsă timpul arestării preventive de la 16 martie 2002 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr.

136/A din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 martie 2002 la 16 ianuarie

2004.

Obligă

pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.