ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 93 din 18 iunie 2002, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul L.P. la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen. A fost menținută starea de arest, computată durata detenției, confiscată o sumă de bani și inculpatul a fost obligat să restituie statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în noaptea de 27 noiembrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice și cunoscând că persoana are o situație materială bună, s-a hotărât să-i fure o sumă de bani.

Pentru a pune în aplicare această rezoluție infracțională, el a mers la domiciliul victimei, a intrat în curte și pentru că ușa era încuiată prin interior, cu o piatră, a spart geamul, după care prin spărtura creată a introdus mâna, a descuiat ușa și a pătruns în casă. Pentru a nu fi recunoscut, inculpatul și-a pus pe cap un fes negru din PNA, trăgându-l peste ochi, după care a mers în camera unde victima dormea. A trezit-o din somn și i-a solicitat bani amenințând-o cu moartea, situație în care victima i-a dat o sumă, pe care recurentul a cheltuit-o a doua zi. Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia nr. 654 din 5 noiembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală. Împotriva acestor soluții el a declarat recurs, fără a invoca vreun motiv.

Apărătorul a criticat soluțiile pronunțate, susținând că ele nu sunt legale deoarece în mod greșit inculpatul a fost condamnat, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., întrucât nu s-a dovedit că prin violență a luat de la victimă vreo sumă de bani. Pentru acest motiv, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. c), e) și i) C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei, în raport cu circumstanțele reale și personale ale inculpatului. Recursul nu este fondat.

Analizând hotărârile pronunțate, prin prisma motivelor invocate se constată că ele sunt legale și temeinice sub toate aspectele. Astfel, infracțiunea de tâlhărie este o faptă penală complexă din care face parte atât furtul, care este componenta sa principală, cât și actele de violență care constituie componenta adiacentă. Amenințarea victimei cu moartea, de către inculpat, în cazul în care aceasta nu i-ar fi dat banii solicitați, i-a creat o stare de temere, ceea ce a determinat-o să-i înmâneze o sumă de bani, destul de consistentă. Modul în care i-a vorbit, felul în care fusese deghizat pentru a nu fi recunoscut și afirmația că o omoară, sunt aspecte de natură a alarma victima și de a-i produce o temere serioasă, cu atât mai mult cu cât aceasta era singură în casă, în vârstă (77 ani) și fără posibilitate de a se apăra.

Ca atare, chiar dacă nu au fost exercitate de către inculpat violențe fizice, elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie sunt întrunite, astfel încât încadrarea juridică a faptei este corect stabilită. Hotărârile sunt temeinice și sub aspectul individualizării pedepsei, care a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen., ce definesc criteriile de stabilire a sancțiunii penale, precum și scopul acesteia. Așa cum a fost stabilită, s-a avut în vedere, printre altele, caracterul calificat al infracțiunii, vârsta victimei (77 ani) și faptul că inculpatul este recidivist, ceea ce demonstrează că executarea anterioară a pedepsei nu și-a atins scopul ei educativ.

În consecință, recursul urmează să fie respins. Deoarece inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata prevenției. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva deciziei nr. 694 din 5 noiembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2001, la zi. Obligă pe inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2003.