ÎCCJ, Decizia nr. 555/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 septembrie 2003, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, au fost înregistrate, sub nr. 2889/2003 al acestei instanțe, recursurile declarate de inculpații D.M. și C.M. împotriva deciziei penale nr. 1215 din 28 august 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2501/2003. La termenul din 29 septembrie 2003, fixat pentru judecarea recursurilor menționate, inculpatul D.M., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea încheierii unui contract de asistență juridică cu un apărător ales. Curtea a admis cererea recurentului-inculpat și a amânat judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2003. La acest din urmă termen, inculpatul a formulat, din nou, o cerere privind amânarea judecării recursurilor în vederea angajării unui apărător.

Constatând că inculpatului i-a fost asigurat dreptul la apărare, prin desemnarea unui apărător din oficiu și prin amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales, Curtea a respins această nouă cerere și a menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu. Susținând că nu dorește să fie judecat în lipsa coinculpatului aflat în stare de libertate și în lipsa unui apărător ales, recurentul-inculpat D.M. a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București. Învestită cu soluționarea cererii de recuzare, secția penală a Curții Supreme de Justiție, prin încheierea nr. 105 pronunțată la data de 22 octombrie 2003 în dosarul nr. 4735/2003, a respins cererea formulată de petentul D.M.

privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., atunci când recuzarea privește întreaga instanță, cererea trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător. Or, petentul nu a îndeplinit condiția menționată, cerută de legea procesuală penală. Împotriva acestei încheieri petentul a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În susținerea recursului declarat împotriva încheierii menționate, recurentul a arătat că, pentru a lua legătura cu familia, acesta a solicitat instanței amânarea judecării cauzei cu o lună.

Admițându-i-se în parte cererea, în sensul că instanța a amânat judecarea cauzei, dar nu cu o lună, ci numai cu trei săptămâni, acesta nu a putut lua legătura cu familia. Ca atare, nu s-a putut încheia contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, împrejurare în raport de care acesta consideră că nu i-a fost asigurat dreptul la apărare. Pe de altă parte, la termenul de judecată din 20 octombrie 2003, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, în sensul că recurentul-coinculpat C.M. nu a fost citat la adresa depusă la dosarul cauzei. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză, petentul, în calitate de recurent-inculpat în procesul penal, a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel București, fără a indica nici unul din motivele de recuzare prevăzute de Codul de procedură penală.

Cererea de recuzare formulată de către acesta exprima, în fapt, nemulțumirea inculpatului generată de respingerea unei cereri repetate de amânare a judecării cauzei, în vederea angajării unui apărător, soluție apreciată ca nelegală, prin încălcarea dreptului la apărare. Totodată, nemulțumirea acestuia era generată de lipsa coinculpatului la judecarea cauzei, apreciată de acesta ca o continuare a judecății cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii procesuale penale. Or, este adevărat că părțile care se adresează unei jurisdicții sunt îndreptățite la o legală și corectă judecată care, în egală măsură depinde atât de pregătirea judecătorilor cât și de imparțialitatea acestora. Acestei necesități, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituției recuzării.

Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparțialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziția părții interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluționarea unei cauze, formând o cerere de recuzare. Cum însă un mijloc, având ca finalitate păstrarea neștirbită a prestigiului justiției, nu se poate transforma într-o procedură, la îndemâna părții, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanță la o altă instanță egală în grad, cu înfrângerea dispozițiilor procesuale privind competența soluționării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac exercitate în ciclul ordinar al judecății, prin art. 51 din C. proc.

pen., cu referire la art. 46 - 48 din același cod, au fost determinate limitativ motivele de recuzare. Potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., recuzarea se formulează în scris sau oral, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării. În cazul în care recuzarea privește mai mulți judecători, această cerință urmează a fi observată cu privire la fiecare dintre magistrații a căror îndepărtare de la judecarea pricinii se cere. Totodată, în raport de specificul normelor de drept procesual cu rol de reglementare a desfășurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor și realizarea îndatoririlor părților, recuzarea nu poate fi cerută pentru alte motive decât cele prevăzute de textele legale menționate.

Or, cererea formulată de inculpatul D.M. nu satisface condițiile legale impuse de legea procesuală penală, așa încât soluția secției penale a Curții Supreme de Justiție, de respingere a cererii informe cu care a fost învestită, este temeinică și legală. Ca atare, recursul declarat împotriva acestei încheieri apare ca fiind nefondat. Totodată, criticile formulate de recurent în calea exercitată împotriva încheierii pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție nu sunt susceptibile de a fi considerate motive de casare în sensul dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul D.M., ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. ( 2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petentul D.M. împotriva încheierii nr. 105 din 22 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4735/2003, ca inadmisibil. Obligă petentul D.M. să plătească statului 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată astăzi 24 noiembrie 2003, în ședință publică.