Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2906/2004

HOTĂRÂRE
20.04.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2906/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Gorj a fost înregistrată, în urma disjungerii dispuse în dosarul nr. 2620/CM/2003, acțiunea petentei P.I.I., în contradictoriu cu S.N. T.R. S.A., sucursala F.Ț. Tg. Jiu, prin care a solicitat constatarea nulității clauzelor actului adițional la contractul colectiv de muncă privind plățile compensatorii. Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 2289 din 4 decembrie 2003, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de S.N. T.R. S.A.

și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, reținând că, în raport cu dispozițiile art. 68 lit. b) din Legea nr. 168/1999, este considerat conflict de drepturi acela în legătură cu constatarea nulității contractelor colective de muncă sau unor clauze ale acestora, iar art. 72 din aceeași lege stipulează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Cum, în speță, actul adițional a fost încheiat cu S.N. T.R. S.A., care are sediul în București, Tribunalul Gorj, în raport și cu dispozițiile art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 868 din 27 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, și-a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Gorj, motivându-și hotărârea pe dispozițiile art. 284 C. muncii. Constatând ivirea unui conflict negativ de competență, instanța a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a decide potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ. În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea reține că acțiunea a fost promovată după 1 martie 2003, data intrării în vigoare a Codului muncii. Potrivit art. 284 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Așadar, competența materială aparține, în primă instanță, tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc. civ., iar competența teritorială aparține instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul. Trebuiesc menționate și prevederile art. 298 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora “pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare”. Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare, se impune concluzia că acestea au fost abrogate implicit.

Întrucât reclamanta P.I. are domiciliul în Tg. Jiu, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Gorj.

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Gorj competența soluționării cauzei privind pe P.I. și S. N. T.R. S.A. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-20
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2902/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Tribunalului Gorj a fost înregistrată, în urma disjungerii dispuse în dosarul nr. 2636/CM/2003, acțiunea petentei P.C., î
ÎCCJ 2004-04-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3183/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.L., domiciliată în Târgu Jiu, a chemat în judecată în fața Tribunalului Gorj, S.C. T.R. S.A., sucursala F.Ț. Târgu Ji
ÎCCJ 2004-04-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2953/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.N. a chemat în judecată SN T.R. SA, sucursala F.Ț. Tg.Jiu, pentru a fi obligată să-i achite diferența dintre suma acordată și dr
ÎCCJ 2004-04-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3179/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.F., domiciliat în Tg.Jiu, a chemat în judecată în fața Tribunalului Gorj, SC T.R. SA, sucursala F.Ț. Tg.Jiu, pentru
ÎCCJ 2004-04-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3195/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.C.D., domiciliată în Târgu Jiu, a chemat în judecată în fața Tribunalului Gorj, S.C. T.R. S.A., sucursala F.Ț. Tg.Jiu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă