ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 583/2003

La

30 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.I.M.

împotriva deciziei penale nr.246 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel

Pitești.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea din data de 30 ianuarie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 6

februarie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Prin

sentința penală nr.207 din 27 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, au

fost condamnați inculpații:

-

C.I.M.

la: 12 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2,3

și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și

-

un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals

prevăzută de art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În

baza art.33 lit.a Cod penal, s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, prin privare

de libertate în condițiile art.57, 71 Cod penal.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal, pe o perioadă

de 4 ani și,

-

M.F.S.

la: 12 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1,2,3

și 5  cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, și

-

un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals,

prevăzută de art.291, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În

baza dispozițiilor art.33 lit.a Cod penal, s-au contopit pedepsele și s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare,

prin privare de libertate, în condițiile art.57 și 71 Cod penal.

I

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.

S-a

dedus din pedeapsă, pentru fiecare inculpat, perioada reținerii și arestării

preventive, pentru inculpatul C.I.M., începând cu data de 3 octombrie 2001 și

până la pronunțarea hotărârii și pentru inculpatul M.F.S. începând cu data de

18 octombrie 2001 și până la pronunțarea hotărârii.

S-a

menținut starea de arest pentru fiecare inculpat și s-a prelungit durata

arestării preventive până la 19 iulie 2002.

S-au

anulat actele false depuse la dosarul de urmărire penală.

S-a

menținut sechestrul asigurator aplicat în faza de urmărire penală, pe imobilul

aparținând inculpatului C.I.M, până la acoperirea prejudiciului.

Au

fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 4.468.461.000 lei,

către SNP „P”.

A

fost obligat fiecare inculpat și la câte 4.000.000 lei, cheltuieli judiciare

către stat.

Instanța

de fond a reținut următoarele:

Inculpatul

M.F.S. a fost asociat și administrator la Societatea Comercială „P”, societate

înființată la 14 iunie 2001, iar inculpatul C.I.M. a fost numit în calitate de

director al societății, primind actele de înființare a firmei, ștampila

unității și a

fost

împuternicit să reprezinte interesele firmei în activitatea acesteia.

În această calitate, inculpatul C.I.M. în luna iulie 2001,

s-a prezentat la Sucursala „P” unde a completat, semnat și ștampilat o comandă

prin care a solicitat livrarea de produse petroliere.

Potrivit

înțelegerii dintre cei doi inculpați, trebuia ca inculpatul M.F.S. să semneze

contractul de vânzare-cumpărare, iar plata urma să se facă ulterior,

cumpărătorii având obligația să depună scrisoarea de garanție bancară,

anticipat livrării produselor.

Întrucât

firma S.C. „P 2001” nu avea bunuri sau activitate care să-i dea dreptul la

obținerea unei scrisori de garanție, inculpații au hotărât să obțină acest

document pe căi ilicite.

Astfel,

inculpatul M.F.S. a procurat de la o persoană rămasă necunoscută, o astfel de

scrisoare. Documentul avea nr.34 și figura că era emis de Romanian

Internațional Bank București, care se obliga să plătească orice sumă de bani,

până la maximum de 4.900.000.000 lei către SNP „P”.

În

baza acestui document, inculpatul M.F.S. a obținut un certificat de bonitate,

apoi cele două documente au fost date inculpatului C.I.M., care a cunoscut

modalitatea în care au fost obținute și le-a depus la Sucursala „P”.

Ca

urmare, această unitate a livrat firmei inculpaților, cantitatea totală de

237.605 kg benzină premium fără plumb, în valoare de 4.457.442.577 lei.

În

aceleași condiții, inculpatul M.F.S. a mai obținut certificatul de garanție

nr.371 din 31 august 2001, în care figura aceeași bancă, pe care l-a înmânat

celuilalt inculpat.

Acesta

a ridicat cantitatea de 147.533 kg motorină, în valoare de 2.153.954.702 lei.

Directorul

Sucursalei „P” văzând termenul scurt în care au fost livrate produsele, a avut

suspiciuni și a dispus verificarea documentelor.

S-a

stabilit că firma inculpaților nu avea cont deschis la banca respectivă și că

nici semnăturile și ștampilele nu sunt ale băncii.

Ambii

inculpați au declarat apel împotriva sentinței, solicitând în principal, să fie

achitați în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de

procedură penală, întrucât sub aspectul laturii subiective lipsește intenția

specifică infracțiunilor respective, iar în subsidiar, a cerut reducerea

pedepselor prin aplicarea art.74,76 din Codul penal.

Prin

decizia penală nr.246 A din 20 septembrie 2002, Curtea de Apel Pitești, Secția

penală, a respins, ca nefondate ambele apeluri, a menținut starea de arest a

inculpaților și a dedus, în continuare, detenția preventivă și i-a obligat pe

apelanți la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva

sus-menționatei decizii, a declarat recurs numai inculpatul C.I.M., criticând-o

sub mai multe aspecte.

Astfel,

în primul motiv formulat, s-a susținut că instanțele de judecată nu s-au

pronunțat asupra unor probe administrate de natură să influențeze soluția

procesului, respectiv că scrisorile de garanție nu sunt false ci valabile.

Critica

este nefondată.

Acest

aspect a fost verificat și clarificat prin probele administrate și nu există

nici un dubiu în această privință.

Astfel,

din adresa nr.1787 din 1 octombrie 2001 a Romanian Internațional Bank SA,

rezultă că SC „P 2001” SRL (firma inculpaților) nu a solicitat de la această

bancă emiterea de scrisori de garanție în favoarea unei persoane fizice sau

juridice, menționându-se că SC Petrosoft  nici nu are cont deschis la acea

bancă (fila 105 dosar urmărire penală).

Prin

expertiza grafologică efectuată în cauză, s-a stabilit că semnăturile din scrisorile

de garanție, (folosite de inculpați) nu aparțin persoanelor din conducerea

băncii, autorizate să le semneze pe cele emise de bancă.

Cât

privesc impresiunile ștampilelor, s-a stabilit că au fost executate prin

copiere cu mare fidelitate, folosindu-se impresiuni ale ștampilelor originale

(fila 122 dosar urmărire penală).

De

altfel, inculpatul M.F.S. a recunoscut la urmărirea penală faptele și a arătat

detaliat modul cum a procedat (filele 50-51 dosar urmărire penală).

Efectuarea

unei expertize contabile evocată în acest motiv de recurs, nu poate fi primită,

din moment ce aspectul contabil a fost corect stabilit cu probele administrate

și nu există situații neclarificate.

Prin

celelalte motive de recurs, se reiterează motivele invocate în apel, care au

fost examinate amănunțit de către instanța de apel și respinse ca nefondate, cu

motivare convingătoare.

Referitor

la motivul lipsei intenției directe specifice înșelăciunii, este de subliniat

faptul că însuși inculpatul C.I.M. a recunoscut în interogatoriu, la instanța

de fond că, în momentul încheierii contractului cu societatea „P” firma pe care

o reprezenta nu avea disponibilul în cont pentru achitarea produselor

petroliere, că nu a înregistrat în evidențele contabile ale firmei produsele

petroliere respective, că știe faptul că pentru obținerea scrisorilor de

garanție bancare sunt necesare unele condiții prevăzute de lege, printre care

și dovada unor garanții mobiliare și imobiliare (care nu au existat), că la

percheziția domiciliară s-au găsit coli pe care erau aplicate ștampile false,

și că 95 % din valoarea produselor petroliere a fost încasată de o altă firmă,

care era proprietatea sa (filele 63-65).

În

raport de aceste mărturisiri dar și de celelalte probe ale dosarului, apare ca

vădit nesinceră apărarea sa, că a lipsit intenția delictuoasă specifică

infracțiunii de înșelăciune.

Mai

este de menționat și faptul că, spre deosebire de celălalt inculpat, recurentul

C.I.M., are pregătire economică superioară și deci se exclude necunoașterea

regulilor financiare.

În

ceea ce privește pedeapsa, orientată spre minimul special nu poate fi

considerată ca greșit individualizată și nu se impune a se reduce, avându-se în

vedere consecințele deosebit de grave produse, ingeniozitatea infracțională și

poziția negativă manifestată (chiar rea credință) pe parcursul procesului

penal.

În

consecință și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din

oficiu, urmează a respinge ca nefondat recursul în baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură penală și a deduce din pedeapsa aplicată,

timpul arestării preventive de la 3 octombrie 2001, la data prezentei decizii.

Totodată,

va fi obligat recurentul la plata ccheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de inculpatul C.I.M. împotriva deciziei nr.246 din 20

septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Compută

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de

la 3 octombrie 2001, la zi.

Obligă

pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 februarie 2003.