ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2058/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 613 din 27 iunie

2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul E.I.D. la:

- 4 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată a dedus timpul arestării preventive de la 2 noiembrie

2001, până la 27 iunie 2002.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit corp delict.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.M. suma de

30.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a sumei de 35.000.000

lei, cu același titlu către partea civilă C.M.B.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978,

inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului de Urgență București sumele

de 2.502.070 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare (referitor la partea

vătămată C.M.B.) și 2.354.617, 50 lei, cu același titlu (referitor la partea

vătămată M.M.) pentru ambele sume și cu dobânzile legale aferente, calculate de

la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la achitarea totală a

debitelor.

Diferit, inculpatul a fost obligat

să plătească statului suma de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În noaptea de 1 noiembrie 2001, pe

terasa localului F. din București, între inculpatul E.I.D. și părțile vătămate C.M.B.

și M.M. a avut loc un conflict, ocazie cu care părțile vătămate au fost lovite

de cel dintâi cu un cuțit.

În urma loviturilor aplicate de

către inculpat, părțile vătămate au suferit leziuni, fapt ce a necesitat

transportul acestora la Spitalul Universitar București în vederea acordării de îngrijiri

medicale.

Partea vătămată C.M.B. a suferit leziuni

ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile îngrijiri medicale, iar M.M.

un număr de 15 zile îngrijiri medicale.

S-a reținut că inculpatul a lovit pe

cele două părți vătămate ca urmare a comportamentului culpabil al acestora, în

cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul E.I.D., pe care a criticat-o cu privire la greșita sa

condamnare, întrucât în cauză, pe lângă circumstanța prevăzută de art. 73 lit.

a) C. pen., reținută în favoarea sa, se impunea a fi avută în vedere și cea prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv a săvârșirii faptei sub stăpânirea unei

puternice emoții determinară de o provocare din partea celor două părți vătămate,

față de care erau incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., urmare a

cărui fapt se impunea achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală,

prevăzută de art. 181 C. pen. și aplicarea unei pedepse în raport cu noua

încadrare juridică.

Inculpatul a mai criticat hotărârea

primei instanțe și cu privire la greșita soluționare a laturii civile a cauzei,

în sensul că în mod eronat a fost obligat la plata integrală a cheltuielilor de

spitalizare către partea civilă Spitalul de Urgență București, în loc de a fi

reduse la jumătate, având în vedere că în cauză s-a reținut existența circumstanței

atenuantă a provocării, ceea ce presupune și culpa celor 2 părți vătămate.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 576 din 12 septembrie 2002, a admis apelul

declarat de inculpatul E.I.D., a desființat hotărârea atacată și în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu

referire la art. 44 alin. (3) C. pen., a dispus achitarea acestuia, pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului

dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a înlăturat dispoziția de obligare

a inculpatului la plata despăgubirilor civile către părțile civile C.M.B. și M.M.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că:

„Din întreg materialul probator administrat

în cauză a reieșit, fără putință de tăgadă că, în noaptea de 1 noiembrie 2001,

inculpatul E.I.D., împreună cu un prieten s-au deplasat în zona Complexului

Studențesc Regie, cu scopul de a merge la Discoteca D.” și că în timp ce se

afla pe terasa F. a fost acostat de către partea vătămată M.M., care l-a

întrebat dacă se numește E.I.D. și, în aceste condiții între el și partea

vătămată a avut loc o scurtă altercație verbală.

„Mai târziu, în timp ce se afla în

discotecă, inculpatul E.I.D. la solicitarea martorului V.T. s-a întâlnit cu partea

vătămată M.M., în toaleta discotecii, ocazie cu care partea vătămată i-a

adresat inculpatului injurii, iar inculpatul la rândul lui a lovit-o pe partea

vătămată cu cotul în zona capului” și că „După un timp, inculpatul E.I.D. s-a

întâlnit în discotecă cu partea vătămată M.M. și au hotărât să iasă din

discotecă pentru a discuta. În timpul în care inculpatul E.I.D. și partea

vătămată M.M. se aflau pe stradă, după partea vătămată au venit martorii M.A. și

S.M. care, i-au solicitat părții vătămate M.M. să se întoarcă în discotecă,

după care cei doi martori au mers în discotecă și i-au cerut părții vătămate C.M.B.

să meargă afară cu precizarea că partea vătămată M.M. nu este lăsată să revină

în discotecă”.

În momentul în care a ajuns în zona

în care se aflau inculpatul și partea vătămată M.M., partea vătămată C.M.B. a tras-o

pe partea vătămată M.M. deoparte, iar pe inculpatul E.I.D. l-a împins peste

gardul din apropiere, împrejurare în care „între inculpat, pe de o parte și

părțile vătămate, pe de altă parte, s-a iscat o altercație în timpul căreia

părțile vătămate l-au lovit pe inculpat, care la rândul lui, a lovit părțile

vătămate”, cu un cuțit, fără a se putea stabili cui aparține cuțitul.

Raportat la această situație de

fapt, instanța de apel a concluzionat că „În condițiile în care s-a comis

infracțiunea, arătată deja (inculpatul singur în fața mai multor agresori

necunoscuți care i-au căutat pricină și au trecut apoi la atacarea lui, mai

întâi punându-i piedică, pentru ca ulterior văzându-l căzut la pământ să-i aplice

mai multe lovituri, apărarea inculpatului cu acel cuțit găsit pe jos, fluturându-l

în fața părților vătămate, iar ulterior în lupta corp la corp să ajungă la

lezionarea lor), conturează clar una din cauzele care înlătură caracterul penal

al faptei și anume legitima apărare”, deoarece inculpatul „a săvârșit fapta

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat

împotriva sa, iar din cauza disproporției vădite între el și numărul

atacatorilor, lipsit fiind de posibilitatea de a se îndepărta prin fugă sau de

a apela la intervenția autorităților, a ripostat cu cuțitul găsit, depășind

limitele unei apărări proporționale, însă numai în ceea ce privește armele

folosite, atacatorii cu pumnii și picioarele, el cu o armă albă”.

Pentru aceste considerente, s-a

arătat că în cauză se impune constatarea existenței unei cauze care înlătură

caracterul penal al faptei și anume, depășirea legitimei apărări, prevăzută de art.

44 alin. (3) C. pen., situație în care se impunea achitarea inculpatului.

Cu privire la latura civilă s-a

arătat că „față de situația de fapt reținută, nu se justifică acordarea de

despăgubiri cu titlu de daune civile și morale, întrucât părțile vătămate C.M.B.

și M.M. au declanșat ele însăle conflictul și l-au întreținut prin aplicarea de

lovituri inculpatului.”

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe

care a criticat-o cu privire la greșita achitare a inculpatului ca urmare a modului

eronat de interpretare și apreciere a materialului probator administrat în

cauză, din care rezultă că acesta se face vinovat de săvârșirea faptei

imputată, și că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 44 alin. (3) C. pen.

Față de această situație s-a

solicitat a se casa decizia instanței de apel și să se mențină hotărârea primei

instanțe, care este legală și temeinică.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București este fondat.

Din analiza materialului probator administrat

în cauză, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o

corectă situație de fapt, dar ca urmare a interpretării și aprecierii diferită

a acestuia au pronunțat hotărâri diferite, respectiv prima de condamnare a inculpatului

cu reținerea circumstanței atenuante, prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., iar

cea de a doua de achitare, cu reținerea prevederilor art. 44 alin. (3) C. pen.

Se constată însă, că aprecierea

făcută de instanța de apel, cu privire la existența prevederilor art. 44 alin.

(3) C. pen., este eronată și ca urmare achitarea inculpatului pe acest temei

este nejustificată.

Potrivit art. 44 alin. (3) C. pen.,

este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau

temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului

și cu împrejurările în care s-a produs.

De menționat că în cazul aplicării dispozițiilor

art. 44 alin. (3) C. pen., trebuie să se constate că în cauză sunt îndeplinite,

în mod cumulativ, toate condițiile cerute de art. 44 alin. (2) C. pen., cu

singura deosebire că în cazul depășirii limitelor legitimei apărări trebuie să

se constate și depășirea limitelor unei apărări proporționale.

În cazul existenței legitimei

apărări, ca o cauză ce înlătură caracterului penal al faptei, ca de altfel și a

depășirii limitelor legitimei apărări pe lângă întrunirea cerințelor ce

caracterizează această instituție (existența unui atac material, direct,

imediat și injust), se mai cere a fi îndeplinită și o altă condiție și anume ca

atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori

interesul public.

În cazul în care una din aceste

condiții este îndeplinită, aplicarea dispozițiilor referitoare la legitima

apărare ori depășirea limitelor legitimei apărări nu este justificată.

În speță, se constată că în ce privește

această din urmă condiție și anume punerea în pericol grav a persoanei

inculpatului nu este îndeplinită, deoarece atacarea sa de către părțile

vătămate, cu pumnii și picioarele, nu poate fi apreciată ca un atac cu

consecințe grave asupra persoanei sale și care să justifice o ripostă atât de

gravă, respectiv aplicarea de lovituri cu un cuțit.

În aceste condiții, depășirea

limitei unei apărări proporționale nu poate fi reținută, câtă vreme nu este

îndeplinită una din condițiile ce caracterizează legitima apărare, mai

sus-menționată, și anume a preveni un pericol grav al persoanei atacate.

Prin urmare, în mod nejustificat

instanța de apel a reținut că inculpatul E.I.D. a săvârșit fapta în condițiile art.

44 alin. (3) C. pen. și că în aceste condiții, fără nici o justificare a dispus

achitarea acestuia.

Este însă fără îndoială că

inculpatul a comis fapta în condițiile unei comportări culpabile a celor două

părți vătămate și că riposta sa constând în aplicarea de lovituri cu un cuțit

s-a datorat și atitudinii violente a acestora, situație corect apreciată de

instanța de fond, ca înscriindu-se în prevederile art. 73 lit. a) C. pen.,

respectiv ca o depășire a limitelor legitimei apărări, cu toate consecințele ce

decurg din aceasta.

Față de cele mai sus-arătate,

urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, este fondat, a fi admis, a casa decizia atacată și prin

rejudecarea cauzei, în raport cu probele de la dosar, să se mențină hotărârea

pronunțată de prima instanță, care se constată că este legală și temeinică sub

toate aspectele.

Din pedeapsa pe care inculpatul

urmează să o execute, se va deduce perioada executată prin arest preventiv de

la 2 noiembrie 2001, până la 12 septembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 576

din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpatul E.I.D.

Casează decizia atacată, în sensul

că respinge apelul declarat de inculpatul E.I.D. împotriva sentinței penale nr.

613 din 27 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, hotărâre pe

care o menține.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada executată de la 2 noiembrie 2001, la 12 septembrie 2002.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2003.