Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.08.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3008/2004

HOTĂRÂRE
28.08.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3008/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții B.F. și T.(B.) S. au acționat în judecată pe B.D.G., B.D. N., D.G., B.D.V. și D.A.T., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se procedeze la partajarea suprafeței de teren de 3,3743 ha arabil, situat pe raza comunei Tia Mare, județul Olt, reconstituit de pe urma autorului lor B.D., decedat la 13 decembrie 1985. Prin încheierea de admitere în principiu din 11 februarie 2002 s-a constatat averea succesorală a defunctului B.D., moștenitorii acceptanți ai succesiunii și cotele ce le revin. Judecătoria Corabia, prin sentința 754 din 15 octombrie 2003, a dispus ieșirea din indiviziune potrivit propunerii de evaluare și lotizarea expertului M.V.

Aceeași instanță a pronunțat, la data de 4 noiembrie 2003 o încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței, pe considerentul că dintr-o eroare de dactilografiere s-au trecut în componența unor loturi alte suprafețe de teren și s-a omis dactilografierea lotului șase cu bunurile încorporate în acesta – ce se cuvenea pârâtului B.G. Împotriva încheierii din camera de consiliu, la 4 noiembrie 2003, au declarat apel pârâții B.V., B.G., D.G. și D.T. Cauza a fost înaintată de Judecătoria Corabia, Curții de Apel Craiova. Prin decizia 465 din 15 decembrie 2003 Curtea de Apel Craiova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt cu următoarea argumentare: Prin O.U.G.

nr. 58/2003 au fost modificate prevederile art. 3 C. proc. civ., stabilindu-se că apelurile vor fi soluționate de către Curțile de Apel, indiferent dacă sentința a fost pronunțată de judecătorie sau tribunal în primă instanță (art. 3 pct. 2 C. proc. civ.). Aceste dispoziții legale nu se aplică însă litigiilor care au fost pronunțate înainte de data de 28 august 2003, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 58/2003; pentru aceste litigii, prin norme tranzitorii cuprinse în art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 58/2003 s-a statuat că ele vor continua să fie judecate de instanțele legal investite, inclusiv în ce privește competența de a soluționa apelul și respectiv recursul în aceste litigii, chiar dacă sentința ar fi pronunțată după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 58/2003. În raport de dispozițiunile legale tranzitorii Curtea de apel a concluzionat că în speță, competența de soluționare a recursului revine Tribunalului Olt, față de faptul că litigiul a fost declanșat de părți, prin investirea Judecătoriei Corabia înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003. Tribunalul Olt, investit prin declinarea competenței cu soluționarea apelului, și-a declinat la rândul său competența prin decizia 226 din 9 martie 2004 în favoarea Curții de Apel Craiova, pe considerentul că potrivit art. II alin. (3) O.U.G. nr. 58/2003 dispozițiunile de modificare a Codului de procedură civilă nu se aplică hotărârilor pronunțate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței, ele rămânând supuse termenelor și căilor de atac prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Aceasta înseamnă că numai hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a ordonanței, respectiv după data de 28 august 2003 se vor supune prevederilor ce reglementează competența materială conform art. 3 pct. 2 O.U.G. nr. 58/2003. Ivindu-se un conflict negativ de competență în sensul art. 20 C. proc. civ. între un tribunal și o curte de apel, în temeiul art. 22 pct. 3, dosarul a fost înaintat spre rezolvarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Verificând data pronunțării încheierii atacate cu apel, și raportat la aceasta, dispozițiunile tranzitorii ale O.U.G. nr. 58/2003, Curtea constată că soluționarea apelului cade în competența Curții de Apel Craiova. În speță, hotărârea atacată cu apel s-a pronunțat la data de 4 noiembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 58/2003. Potrivit art. II O.U.G. nr. 58/2003 dispozițiunile Ordonanței de urgență sunt incidente și proceselor în curs de judecată, începute sub legea anterioară, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe. Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Aceasta înseamnă că, potrivit principiului imediatității aplicării legii noi, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a acesteia, respectiv după data de 28 august 2003, se vor supune prevederilor O.U.G. nr. 58/2003 ce reglementează competența materială.

Raportat la dispozițiunile art. 3 pct. 2 O.U.G. nr. 58/2003, Curțile de apel sunt competente să judece, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță. În speță, încheierea de îndreptare a erorii materiale fiind pronunțată la 4 noiembrie 2003, deci după apariția O.U.G. nr. 58/2003, apelul declarat de pârâți cade în competența de judecată a Curții de Apel Craiova, în temeiul art. 3 pct. 2 O.U.G. nr. 58/2003, așa cum a conchis de fapt și Tribunalul Olt, căreia i se va trimite dosarul spre rezolvare.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului formulat de B.V., B.G., D.T și D.G. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 3 decembrie 2003 a Judecătoriei Corabia, în favoarea Curții de Apel Craiova. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9548/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2960 din 9 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a admis în parte acțiunea formulată de reclaman
ÎCCJ 2003-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3101/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Corabia, prin încheierea din 5 noiembrie 2003, a admis în parte și principiu acțiunea formulată de reclamanții M.V.F.
ÎCCJ 2005-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4916/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 6553/2004, reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâtele M.N. și M.I., solicitând să-i lase în
ÎCCJ 2005-04-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3098/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2003 la Judecătoria Slatina, reclamantul P.C.G. a chemat în judecată pe pârâtul C.G.M.,
ÎCCJ 2004-11-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6294/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 2 august 2002 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu SC C. SA din Slatina și A.P.A
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă