ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5577/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 209 din 16

mai 2003, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată în baza

art. 461 lit. d) C. proc. pen., de condamnata V.O., împotriva sentinței penale nr.

23 din 9 februarie 2000 a Tribunalului Vâlcea, modificată prin decizia penală nr.

113 din 23 mai 2000 a Curții de Apel Pitești și a înlăturat pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, a anulat mandatul de

executare nr. 26 din 16 iunie 2000, emis de Tribunalul Vâlcea și a dispus

emiterea unui nou mandat, corespunzător dispozițiilor acestei sentințe.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a hotărî înlăturarea pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi, tribunalul motivează că noua

încadrare juridică a infracțiunii de înșelăciune, care ar putea fi aplicată

condamnatei, respectiv art. 215 alin. (4) C. pen., nu mai prevede pedeapsa

complementară.

Tribunalul nu a fost de acord cu

cererea contestatoarei condamnate, de aplicare a legii penale mai favorabile,

ca urmare a modificării dispozițiilor art. 146 C. pen., privind înțelesul

termenului de „consecințe deosebit de grave”, prin Legea nr. 456/2001, motivând

că, față de activitatea infracțională desfășurată de condamnată, constând într-un

număr mare de acte materiale, prin care s-au adus importante prejudicii

materiale, nu se impune reducerea pedepsei.

Apelul declarat de contestatoarea

condamnată, care a solicitat, în esență, să se elimine de la încadrarea

juridică a faptei de înșelăciune alin. (5) al art. 215 C. pen. și să se reducă

pedeapsa, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

penală nr. 326 din 9 iulie 2003.

Împotriva acestei decizii,

condamnata a declarat recurs, reiterând motivul formulat în apel.

Critica este nefondată.

Din dosarul cauzei rezultă că

sus-menționata contestatoare a fost condamnată la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4)

și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 8 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea

mai grea.

Potrivit art. 15 C. pen., când după

rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea completă a pedepsei

închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar

sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă,

ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de

conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării și de

timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie

reducerea pedepsei.

În cauză, prima instanță făcând o

analiză judicioasă sub acest aspect, a concluzionat corect că se impune

menținerea pedepsei.

Totodată, este de menționat și

faptul că inculpata a săvârșit faptele într-o perioadă scurtă de timp (aprilie,

iulie 1999), după ce fusese pusă în libertate, pentru motive medicale, într-o

altă cauză și că a cauzat un prejudiciu de peste 250.000.000 lei, rămas în mare

parte nerecuperat.

Pentru aceste considerente, recursul

este nefondat și urmează a se respinge, ca atare, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a o obliga pe recurentă la plata sumei de

700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnata V.O., împotriva deciziei penale nr. 326 din 9 iulie 2003

a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta la 700.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 noiembrie 2003.