ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5997/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 ianuarie 2003, reclamantul B.N.V., magistrat la Judecătoria Miercurea-Ciuc a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la plata diferențelor dintre indemnizația cuvenită potrivit dispozițiilor legale în vigoare și indemnizația efectiv încasată pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000, la zi, cu aplicarea indicelui de inflație și a sporului pentru condițiile deosebite de muncă. Reclamantul a mai solicitat și obligarea acelorași pârâți la calcularea salariului, conform valorii de referință sectorială în temeiul O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești.

Acțiunii reclamantului, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, le-au opus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că valoarea de referință sectorială nu poate fi aplicată, întrucât sumele prevăzute de art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 nu sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli ale Ministerului Justiției. Prin sentința civilă nr. 491 din 27 martie 2003, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita la plata către acesta, în solidar, a diferenței dintre salariul legal cuvenit și cel efectiv încasat, pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000, reactualizat cu aplicarea coeficientului de inflație, până la executarea efectivă a hotărârii.

A respins capătul de cerere privind plata sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă în aceeași perioadă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, începând cu luna septembrie 1999, conform O.U.G. nr. 134/1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești s-a realizat pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000, privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la calculul salariilor, până la 1 noiembrie 2000. Totodată, s-a reținut că, în temeiul art. 13 din Legea nr. 216/2001, valoarea de referință sectorială menționată în anexa nr. 1 din O.G.

nr. 83/2000 a fost stabilită la 1.515.280 lei, sumă care urma să fie indexată cu 8% potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, începând cu 1 ianuarie 2002. Ca atare, urmare acestei indexări, valoarea de referință sectorială ce trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite reclamantei, era de 1.636.520 lei. Hotărârea instanței de fond a fost menținută de către Curtea de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia nr. 782/R din 19 iunie 2003 a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, păstrând motivarea primei instanțe. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține, cu privire la acordarea drepturilor salariale, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, că pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1994 și, respectiv, O.G.

nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, aceasta din urmă intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000. Astfel, se arată că, potrivit art. 9 alin. (1) din acest act normativ, ordonanța urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000, al instituțiilor publice, prevăzute la art. II, cu excepția art. I pct. 38, care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001. În consecință, pârâții, în calitate de ordonator principal și respectiv, ordonator secundar de credite s-au aflat în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferenței de indemnizație, solicitată de reclamant, pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000. Recursul în anulare este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed: Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998, privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială. Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și, întrucât se impunea, în mod necesar, conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și ale personalului auxiliar, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G.

nr. 134/1999, privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în Monitorul Oficial la data de 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)]. La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999, valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998. Astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (1) teza II din această lege, valoarea de referință sectorială se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale, aplicabile sectorului bugetar. Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000 a fost modificată, atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială, prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Conform textului de lege mai sus evocat, valoarea de referință universală, în vederea determinării valorii de referință sectorială și respectiv, a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr. 154/1998, se stabilește la 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa nr. I pct. 1, 2, 3 se stabilește la 0,62. Întrucât prin O.U.G.

nr. 134/1999 s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei, începând cu luna mai 2000. În acest sens este de reținut că salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială (Legea nr. 50/1996), care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1998, din care s-a „împrumutat doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din legea nr. 50/1996. La acea dată, Legea nr. 50/1996 era singura lege care mai utiliza sintagma „coeficient de ierarhizare” și la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.

Alin. (5) al art. 12 din Legea nr. 76/2000 a exceptat, deci, alte categorii de persoane, decât cele din anexele indicate, dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari, diplomați), în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total diferit, iar rațiunea O.U.G. nr. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare periodică a coeficientului de ierarhizare. Că aceasta a fost voința legiuitorului s-a văzut ulterior, când a fost adoptată O.G. nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legea nr. 50/1996, care a recunoscut expres, valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000, ca fiind aplicabilă magistraților. Concluzionându-se, față de cele arătate, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 782/R din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș și sentinței civile nr. 491 din 27 martie 2003 a Tribunalului Harghita. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.