ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5997/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20

ianuarie 2003, reclamantul B.N.V., magistrat la Judecătoria Miercurea-Ciuc a

chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând

obligarea acestora la plata diferențelor dintre indemnizația cuvenită potrivit

dispozițiilor legale în vigoare și indemnizația efectiv încasată pentru

perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000, la zi, cu aplicarea indicelui de

inflație și a sporului pentru condițiile deosebite de muncă.

Reclamantul a mai solicitat și

obligarea acelorași pârâți la calcularea salariului, conform valorii de

referință sectorială în temeiul O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri

referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal

din organele autorității judecătorești.

Acțiunii reclamantului, pârâții

Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, le-au opus întâmpinări, prin care

au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că valoarea de referință

sectorială nu poate fi aplicată, întrucât sumele prevăzute de art. 12 alin. (4)

din Legea nr. 76/2000 nu sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli

ale Ministerului Justiției.

Prin sentința civilă nr. 491 din 27

martie 2003, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea reclamantului, a

obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita la plata către

acesta, în solidar, a diferenței dintre salariul legal cuvenit și cel efectiv

încasat, pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000, reactualizat cu

aplicarea coeficientului de inflație, până la executarea efectivă a hotărârii.

A respins capătul de cerere privind

plata sporului de 15% pentru condiții deosebite de muncă în aceeași perioadă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, începând cu luna septembrie 1999, conform O.U.G.

nr. 134/1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești

s-a realizat pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr.

154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit

Legii nr. 76/2000, privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai

2000, valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor

magistraților și personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei și

nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți la calculul salariilor, până la

1 noiembrie 2000.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul

art. 13 din Legea nr. 216/2001, valoarea de referință sectorială menționată în

anexa nr. 1 din O.G. nr. 83/2000 a fost stabilită la 1.515.280 lei, sumă care

urma să fie indexată cu 8% potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, începând cu

1 ianuarie 2002.

Ca atare, urmare acestei indexări,

valoarea de referință sectorială ce trebuie avută în vedere la stabilirea

drepturilor bănești cuvenite reclamantei, era de 1.636.520 lei.

Hotărârea instanței de fond a fost

menținută de către Curtea de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia nr. 782/R din

19 iunie 2003 a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției,

păstrând motivarea primei instanțe.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și ale art.

II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Se susține, cu privire la acordarea

drepturilor salariale, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, că

pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, salarizarea personalului din

autoritatea judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1994 și, respectiv,

O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, aceasta din

urmă intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000.

Astfel, se arată că, potrivit art. 9

alin. (1) din acest act normativ, ordonanța urma să intre în vigoare la data de

întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător

bugetul pe anul 2000, al instituțiilor publice, prevăzute la art. II, cu

excepția art. I pct. 38, care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001.

În consecință, pârâții, în calitate

de ordonator principal și respectiv, ordonator secundar de credite s-au aflat

în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferenței de

indemnizație, solicitată de reclamant, pentru perioada 1 mai 2000 – 31

octombrie 2000.

Recursul în anulare este nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996, până

la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998, privind sistemul de

salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă

funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat

un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a

indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr.

154/1998 și, întrucât se impunea, în mod necesar, conform principiilor

constituționale, corelarea salariilor magistraților și ale personalului

auxiliar, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.U.G. nr. 134/1999, privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în Monitorul Oficial la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această

ordonanță, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a

personalului organelor autorității judecătorești este egală cu valoarea de

referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică

centrală și locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

134/1999, valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază

valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială

de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Astfel cum prevăd dispozițiile art.

1 alin. (1) teza II din această lege, valoarea de referință sectorială se

corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile

stabilite de prevederile legale, aplicabile sectorului bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000 a fost modificată, atât valoarea de referință

universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială, prevăzute în

anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Conform textului de lege mai sus

evocat, valoarea de referință universală, în vederea determinării valorii de

referință sectorială și respectiv, a salariilor de bază pentru personalul

prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr. 154/1998, se stabilește

la 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la

anexa nr. I pct. 1, 2, 3 se stabilește la 0,62.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei,

începând cu luna mai 2000.

În acest sens este de reținut că

salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială (Legea nr.

50/1996), care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1998, din

care s-a „împrumutat doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un

criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din legea nr.

50/1996.

La acea dată, Legea nr. 50/1996 era

singura lege care mai utiliza sintagma „coeficient de ierarhizare” și la o

valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.

Alin. (5) al art. 12 din Legea nr.

76/2000 a exceptat, deci, alte categorii de persoane, decât cele din anexele

indicate, dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari,

diplomați), în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total

diferit, iar rațiunea O.U.G. nr. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de

actualizare periodică a coeficientului de ierarhizare.

Că aceasta a fost voința

legiuitorului s-a văzut ulterior, când a fost adoptată O.G. nr. 83 din 29

august 2000 pentru modificarea și completarea Legea nr. 50/1996, care a

recunoscut expres, valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000, ca fiind

aplicabilă magistraților.

Concluzionându-se, față de cele

arătate, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei civile nr. 782/R din 19 iunie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș și sentinței civile nr. 491 din 27 martie 2003 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.