ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3159/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 29 septembrie 1997, reclamantul C.L.C. a chemat în

judecată Consiliul General al Municipiului București pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în București.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că imobilul a aparținut autoarei sale, M.C., care l-a cumpărat cu o sumă

provenită din dota primită de la părinți. Imobilul a fost naționalizat abuziv,

deși autorii reclamantului erau exceptați de la aplicarea Decretului nr.

92/1950, încadrându-se în prevederile art. II din acesta, tatăl fiind ofițer,

iar mama casnică.

În cauză s-au formulat cereri de

intervenție în interes propriu și în interesul Consiliului General al

Municipiului București, de către chiriașii imobilului.

Prin sentința civilă nr. 757 din 30

iunie 2000 Tribunalul București, a admis cererile de intervenție în interes

propriu și al Consiliului General al Municipiului București și a anulat

acțiunea reclamantului pentru lipsa semnăturii, conform art. 133 C. proc. civ.

Apelul declarat împotriva sentinței,

a fost respins ca nemotivat în termen, prin decizia nr. 740 din 21 noiembrie 2000

a Curții de Apel București.

Curtea Supremă de Justiție prin

decizia civilă nr. 121/2002, constatând că în mod greșit apelul a fost respins

ca nemotivat, a admis recursul declarat de reclamantul C.L.C. împotriva

deciziei nr. 740 din 27 noiembrie 2000, pe care a casat-o și a trimis cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 303 din 27 iunie 2002;

- a admis apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței civile nr. 757 din 30 iunie 2000 pronunțată de

Tribunalul București, a anulat sentința și evocând fondul,

- a admis acțiunea, a obligat

Consiliul General al Municipiului București să restituie în deplină proprietate

și posesie imobilul situat în București sector 1,

- a luat act că s-a renunțat la

judecată cu privire la S.S. și S.G.,

- a respins cererile de intervenție

în interes propriu și al Consiliului General al Municipiului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

În ce privește lipsa semnăturii

reclamantului de pe acțiune, la dosar există o procură specială dată de reclamant

în favoarea apărătorului său, prin care, în mod expres, îl împuternicește pe

acesta să semneze acțiunea.

Ca atare acțiunea urmează a fi

soluționată pe fondul ei.

Trecerea imobilului în proprietatea statului s-a

făcut abuziv, deoarece tatăl reclamantului a fost medic militar, iar mama

casnică și nu pot fi considerați exploatatori de locuințe.

Decretul nr. 92/1950, în speță, nu

se poate considera că a constituit un mijloc legal de dobândire a proprietății

imobilului, în raport și de prevederile Constituției din 1948 și art. 480 C.

civ.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București și

intervenienții I.J.R. și I.L.M.

În recursul declarat de Consiliul

General al Municipiului București, invocându-se motivul de casare prev. de art.

304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., se susține că eronat s-a apreciat asupra

preluării imobilului ca fiind fără titlu valabil, decretul de naționalizare

trebuia apreciat în integralitatea lui, și, oricum, acțiunea trebuia respinsă

pentru lipsa calității procesuale pasive în ce privește partea de imobil

înstrăinată.

Pe de altă parte, instanțele

judecătorești nu erau competente a se pronunța asupra neconstituționalității

unor acte normative.

Intervenienții, în recursul

promovat, susțin că;

-

soluția de anulare a acțiunii, este legală, potrivit art. 133 C. proc. civ.,

- prin întâmpinare s-au invocat:

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, nefăcându-se

dovada calității de moștenitor și a faptului că acesta este în viață; excepția

de litispendență, întrucât pe rolul instanțelor se află cele două dosare, cu

același obiect, excepții asupra cărora instanța nici nu s-a pronunțat,

- în ce privește fondul cauzei,

imobilul a fost preluat cu titlu, în aplicarea corectă a Decretului nr.

92/1950.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Ref. – recursul Consiliului General

al Municipiului București.

Cum, de necontestat, antecesorii

reclamantului au fost, medic militar, respectiv casnică, în mod corect instanța

a apreciat că aceștia făceau parte din categoriile socio-profesionale,

exceptate de la naționalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950,

situație în care nu puteau fi considerați ca exploatatori de locuințe în

aplicarea art. I din actul normativ menționat.

Ca atare, firesc, instanța a

concluzionat că preluarea imobilului de către stat a avut loc fără un titlu

valabil.

În ce privește împrejurarea că, în

aprecierea astfel a chestiunii în discuție, instanța a făcut referiri și la

neconstituționalitatea Decretului nr. 92/1950 aceasta nu poate constitui o

depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, fie și numai în considerarea,

sub acest aspect a prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În legătură cu motivul privind lipsa

calității procesuale pasive pentru locuințele înstrăinate, evident, câtă vreme

s-a renunțat la judecată față de pârâții S., aceștia în calitate de

cumpărători, critica nu are obiect, iar pe de altă parte, cum soluționarea

cauzei privește în principal, stabilirea valabilității titlului statului asupra

imobilului, pârâta are calitate procesuală pasivă.

Ref. la recursul intervenienților.

Reținând în mod corect, existența

procurii speciale date de reclamant apărătorului său, pentru semnarea acțiunii,

chiar ulterioară fiind datei introducerii cererii introductive, instanța a

apreciat legal asupra valabilității cererii de chemare în judecată, esențială

fiind stabilirea în acest sens a existenței voinței personale a reclamantului.

De altfel, chiar dacă până în

prezent, semnarea efectivă a acțiunii nu era realizată, sub acest aspect,

cerința menționată este împlinită în recurs, ca și condiție de formă în

suplinirea celei de fond arătate deja “aceasta în considerarea legală a

prevederilor art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ.”.

Mai departe, este adevărat că

apelantul intervenient a invocat în apel, prin întâmpinare, excepțiile de care

face vorbire.

Indubitabil, însă, câtă vreme

acțiunea a fost admisă, soluția a fost dată astfel și în considerarea acestor

apărări formulate de intervenienți, cu atât mai mult cu cât, la fond, excepția

privind lipsa calității procesuale active a fost deja respinsă.

De altfel, în adevăr excepția este

neîntemeiată, chiar sub aspectul invocat de recurent, la dosar aflându-se

certificatul de moștenitor respectiv. Cum neîntemeiată este și susținerea

privind identitatea reclamantului, raportat la pașaportul expirat în 1995, fie

și numai pentru faptul că, în anul 2000 reclamantul a dat împuternicire

apărătorului său, în acest proces.

Cât privește excepția de

litispendență, pe lângă faptul că nu s-a făcut nici o probă în sensul celor

susținute aceasta privește, potrivit chiar celor invocate de recurent,

existența altor două dosare, aflate pe rol în primă instanță, la tribunal, a

căror judecată este suspendată.

Ca atare, în considerarea

prevederilor art. 163 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., oricum excepția, nu

poate fi primită.

În sfârșit, pentru considerentele

deja arătate în legătură cu recursul Consiliului General al Municipiului

București, nici critica vizând fondul cauzei, nu poate fi primită.

Față de cele arătate, în temeiul

prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul

Consiliul General al Municipiului București și intervenienții I.J.R. și I.L.M.

împotriva deciziei civile nr. 303 A din 27 iunie 2002 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004

.