ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1400/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2003, reclamantul I.V. a solicitat în contradictoriu cu Procurorul general al României, desființarea adresei nr. 37619 din 15 ianuarie 2003, prin care s-a respins memoriul depus de acesta, pentru promovarea recursului în anulare împotriva deciziei civile nr. 51 din 10 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 4088/2002. Acțiunea introductivă a fost înregistrată cu nr. 800/2003, la Curtea de Apel București, care a soluționat cauza, prin sentința civilă nr. 670 din 15 mai 2003, pronunțând soluția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, și de admitere a excepției lipsei plângerii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, respingând acțiunea, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța sesizată a reținut că petentul-reclamant nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul I.V., motivând că în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din menționata lege, incidente fiind prevederile Legii nr. 544/2001, care la art. 7 alin. (2), prevede că autoritățile publice au obligația de a motiva refuzul la cererile înregistrate și de a-l comunica în termen de 5 zile de la primirea petițiilor. Recursul nu este fondat. În cauză, cererea formulată de petentul-reclamant vizează soluția de aprobare a promovării recursului în anulare, deci nu se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, întrucât se referă la o informație de interes privat, și nu la informații de interes public.

Așadar, reclamantul, considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege, prin refuzul autorității publice de a motiva soluția dată, și promovând acțiunea sa, pe calea contenciosului administrativ, îndeplinirea procedurii prealabile, conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, este, deci, obligatorie. Chiar și în situația în care ulterior petentul s-a mai adresat cu două cereri, Ministerului Public, acesta trebuia să formuleze separat, reclamația administrativă, în condițiile prevăzute de dispozițiile imperative ale art. 5 din Legea nr. 29/1990. De altfel, cererile invocate de recurent, privesc: prima, promovarea recursului în anulare și următoarea, solicitarea de a i se comunica modul de soluționare a memoriului înaintat, așa încât nu pot fi considerate, ca fiind plângeri administrative, în sensul prevăzut de lege.

Față de aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.V. împotriva sentinței civile nr. 670 din 15 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2004.