ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1212/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 107 din 19

martie 2002, Tribunalul Botoșani a condamnat, între alții, pe inculpatul I.R.V.

la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen.

În cauză, s-a făcut aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului, iar din pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus timpul reținerii și

arestării preventive de la 20 septembrie 2001, până la 3 octombrie 2001.

S-a constatat că partea vătămată

H.R. a fost despăgubită.

Prin aceeași sentință, inculpatul

I.R.V. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei, de 12 august 2001,

inculpatul O.C.I., condamnat în cauză, și-a sărbătorit ziua de naștere cu

inculpatul I.R.V. la discoteca organizată în Parcul M.E., iar mai târziu,

noaptea, la o altă discotecă din municipiul Botoșani, unde au rămas până

aproape de ora 4

00

dimineața, consumând băuturi alcoolice.

La ieșirea din discotecă, inculpatul

O.C.I., dându-și seama că nu se poate prezenta în acea stare la serviciu, a

hotărât să meargă la sediul societății pentru a se învoi de la șeful de tură

pentru ziua de 13 august. Întrucât era devreme, cei doi inculpați s-au oprit la

un bar din zona Gării Botoșani unde au mai consumat băuturi și unde s-au

întâlnit cu partea vătămată H.R., acesta din urmă aflându-se sub influența

băuturilor alcoolice.

La un moment dat, între partea

vătămată și un barman a avut loc un conflict, după care a intrat în discuții cu

inculpații pe care i-a servit cu băutură.

După ce au consumat băutura oferită

de partea vătămată, inculpații s-au despărțit de aceasta care s-a deplasat pe

liniile de cale ferată din zona gării.

În aceste împrejurări, inculpatul

I.R.V. i-a propus inculpatului O.C.I. să meargă în urmărirea părții vătămate,

întrucât observaseră că aceasta avea asupra sa bani.

Propunerea a fost acceptată, astfel

că, cei doi inculpați au mers în urma părții vătămate și în momentul în care au

ajuns-o, între niște vagoane aflate pe linia ferată, inculpatul I.R.V. a

lovit-o, în timp ce inculpatul O.C.I. a imobilizat-o, prin spate.

După imobilizarea părții vătămate,

inculpatul I.R.V. a controlat-o în buzunare, din care i-a luat suma de 65.000

lei pe care și-a însușit-o.

După săvârșirea faptei, inculpații

au fugit, ieșind în Calea Națională unde au chemat un taxi, dar în momentul în

care intenționau să plece cu acea mașină au fost reținuți de un echipaj de

poliție în vederea cercetărilor.

Împotriva hotărârii pronunțată de

prima instanță au declarat apel inculpații I.R.V. și O.C.I. pe care au

criticat-o cu privire la pedepsele aplicate pe care le consideră ca fiind prea

severe, solicitând reducerea lor, prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 158 din 13 mai 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpați, cu motivarea că „în cauză s-a făcut o justă individualizare a

pedepselor stabilite la nivelul minimului special, ținându-se seama, potrivit

criteriilor art. 72 C. pen., de periculozitatea socială ridicată a faptei

comise prin urmărirea părții vătămate și deposedarea de banii pe care îi avea

asupra ei prin violență, cât și de situația personală a inculpaților care sunt

tineri, I.R.V. fiind infractor primar, iar O.C.I. a fost internat într-un

centru de reeducare pentru o infracțiune identică, printr-o sentință din anul

1998, ambii cu o comportare procesuală sinceră.”

S-a mai arătat că „față de modul în

care a fost concepută și săvârșită fapta, prin care s-a urmărit sustragerea

banilor părții vătămate, fără a cunoaște suma acestora, pentru realizarea

scopului de reeducare, prevăzut de art. 52 C. pen., nu se justifică reducerea

pedepselor prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.”

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul I.R.V. pe care a criticat-o cu privire la

pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea

acesteia prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante.

Recursul declarat de inculpatul

I.R.V. este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație

de fapt, confirmată de probele administrate în cauză și că, faptei comisă de

inculpat i s-a dat o încadrare juridică corectă la data comiterii acesteia.

Cu toate acestea, în cauză se

constată că, urmare a adoptării Legii nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în

(M.Of., nr. 261/18.04.2002), prin care s-au modificat unele dispoziții C. pen.,

art. 211 alin. (2) C. pen., i s-a adus unele modificări, care pun în discuție

aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., lucru neluat în seamă de instanța de

apel cu toate că la data pronunțării deciziei, actul normativ menționat era în

vigoare.

Potrivit art. 13 C. pen., în cazul

în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au

intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Sub acest aspect se constată că,

prin legea amintită, art. 211 C. pen., a fost modificat în sensul că după

alineatul (2) s-a introdus alineatul (2

1

), tot la litera a) fiind

modificate limitele de pedeapsă în sensul că au fost stabilite între 7 și 20

ani închisoare față de limitele existente în vechea reglementare care erau

între 5 și 20 ani.

Din cele arătate rezultă fără nici

un dubiu că în cauză, față de modificările aduse Codului penal, privind

infracțiunea de tâlhărie în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a)

C. pen., dispozițiile vechii reglementări, care prevedea un minim mai redus al

pedepsei erau mai favorabile inculpatului și prin urmare, se impunea aplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., cu atât mai mult cu cât pedeapsa aplicată

inculpatului se situa sub limita minimă prevăzută de noua reglementare.

De menționat că aplicarea art. 13 C.

pen., urmează a se face din oficiu, ca urmare a verificării deciziei atacate în

temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În ce privește critica formulată de

inculpat prin care solicită reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea sa de

circumstanțe atenuante se constată că este favorabilă.

Fără îndoială că, la stabilirea și

aplicarea pedepsei, un rol esențial îl are pericolul social al faptei săvârșite

dar, în același timp, nu pot fi neglijate nici celelalte criterii prevăzute în

art. 72 C. pen. și care se referă la persoana inculpatului.

În cauză nu este de minimalizat

pericolul social al faptei comisă de inculpatul I.R.V. și cu toate că instanța

de fond i-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă a textului de lege

incriminator la data săvârșirii acesteia, se constată că totuși, prin o analiză

mai atentă a datelor referitoare la persoana acestuia, putea ajunge la

concluzia că în favoarea sa se impunerea reținerea de circumstanțe atenuante cu

toate consecințele ce decurg din aceasta și că aplicarea unei pedepse situată

sub limita minimă prevăzută de lege, este de natură să ducă la concluzia că

prevederile art. 52 C. pen., se pot realiza și în aceste condiții.

În acest sens se impunea a se avea

în vedere faptul că inculpatul este tânăr, la data comiterii faptei având

vârsta de 20 ani, a recunoscut fapta, că în prezent este angajat în muncă unde

are un comportament apreciat pozitiv de colectivul din care face parte, este

căsătorit de curând, nu are antecedente penale, iar valoarea prejudiciului

cauzat prin infracțiune este relativ mic și a fost recuperat părții vătămate.

Dacă instanțele de fond și apel ar

fi ținut seama de toate aceste elemente, ar fi ajuns la concluzia că erau

suficiente temeiuri ca în favoarea inculpatului se justifică reținerea de

circumstanțe atenuante și prin urmare și aplicarea unei pedepse sub limita

minimă a textului de lege care incriminează fapta comisă de acesta.

Pentru considerentele mai

sus-arătate, urmează a se constata că recursul decursul declarat de inculpatul

I.R.V. este fondat, urmând a fi admis, a casa, atât decizia atacată, cât și

sentința pronunțată de instanța de fond și a se dispune potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul I.R.V. împotriva

deciziei penale nr. 158 din 13 mai 2002, a Curții de Apel Suceava.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 107

din 19 martie 2002, a Tribunalului Botoșani, cu privire la neaplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și pedeapsa aplicată.

Aplică în cauză dispozițiile art. 13 C. pen. și modifică

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 13 C.

pen., în sensul că, prin reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art.

74, raportat la art. 76 C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare, la 2 ani și 6

luni închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării

preventive de la 20 septembrie 2001, la 3 octombrie 2001.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.