ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 975/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.G.R. împotriva deciziei

nr.719 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția

I penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat A.G.R.,în stare de arest, asistat avocat F.V. ,

apărător desemnat din oficiu, lipsind intimata parte civilă I.A.C.,

pentru care a răspuns consilier juridic B.N. , de la Direcția

Generală pentru Protecția Copilului,sector 2.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat a se reaprecia cuantumul pedepsei considerând că

este exagerat de mare.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Consilierul

juridic al organismului de ocrotire a copilului , a lăsat la aprecierea

instanței soluționarea recursului .

C

U R T E A

Asupra

recursului de față ;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.841 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului

București, secția I penală inculpatul A.G.R. a fost condamnat la

20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor înscrise în art.64

lit.ași b Cod penal pentru infracțiunea de viol prevăzută

de art.197 alin.3 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În

baza art.61 Cod penal tribunalul a revocat liberarea condiționată a

restului de 659 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare , aplicată prin sentința penală nr.1352/2001 a Judecătoriei

Sector 3 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa  din cauză,

dispunând ca inculpatul să execute 20 ani închisoare.

Totodată

tribunalul  a menținut starea de arest a incupatului, a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive de la 26 iunie 2002 la zi

și l-a obligat  la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a

reținut în fapt că la data de 25 iunie 2002, inculpatul a cunoscut

în parcul IOR din București, pe minora I.A.C., în etate de 10 ani care

fugise din centrul de minori unde se afla internată și împreună

cu aceasta a mers în Parcul  Orășelului Copiilor unde au dormit în

timpul nopiții iar dimineața, inculpatul a întreținut cu minora

un raport sexual anal.

Prin

decizia penală nr.719 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat  privind modul de

individualizare a pedepsei.

Împotriva

acestei decizii inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei pe

care o consideră prea severă, temei de casare prevăzut de art.385

9

pct.14 Cod procedură penală.

Recursul

declarat de inculpat este fondat.

Din

dosarul cauzei rezultă că la data de 21 iunie 2002 minora  I.A.C. a

fugit din centrul de minori unde se afla internată, iar în cursul

după-amiezii de 25 iunie 2002, fiind în parcul IOR l-a cunoscut pe

inculpat, după care împreună s-au deplasat în parcul

Orășelul Copiilor unde au dormit în timpul nopții, iar

dimineața inculpatul a avut cu minora, prin  constrângere, raport sexual

anal.

În

continuare minora a fost surprinsă în timp ce sustrăgea

țigări de pe o tarabă în și cu această ocazie, fiind

prinsă, s-a sesizat și fapta comisă de inculpat asupra ei.

Mai

rezultă că minora are o conduită necorespunzătoare

(furt,vagabondaj, agresivitate verbală, a părăsit școala

și că se atașează ușor de persoanele de sex opus care

îi acordă atenție, percepută ca afecțiune.)

Potrivit

art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține

seama de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și

de împrejurările cate atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Se

constată că instanțele, la aplicarea pedepsei inculpatului, nu

au avut în vedere, în suficientă măsură,  toate criteriile de

individualizare sus-arătate.

În

acest sens, instanțele au avut în vedere doar gradul de pericol social al

infracțiunii comise și persoanei inculpatului, nu și de

împrejurările concrete de natură să  atenueze răspunderea

sa, și anume culpa însăși a părții

vătămate,care prin  atitudinea sa a înlesnit comiterea faptei  ( a

fugit din centrul de reeducare, după care, de bună voie s-a dus cu

inculpatul în parc, s-a dezbrăcat și a dormit în brațele

acestuia).

În raport cu aceste împrejurări concrete, stabilirea unei

pedepse la limita maximă prevăzută de lege este prea

severă, motiv pentru care se va admite recursul declarat de inculpat, se

vor casa hotărârile pronunțate în cauză , în sensul și

potrivit dispozitivului, de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de inculpatul A.G.R. împotriva deciziei

penale nr.719 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București –

Secția I penală.

Casează

decizia atacată, precum și sentința penală nr.841 din 19 septembrie

2002 a Tribunalului București – secția I penală numai cu privire

la pedeapsa privativă de libertate  aplicată acestuia pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art.197 alin.3, cu aplicarea

art.37 lit.a din Codul penal.

Descontopește

pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

Reduce

pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea

sus-menționată  de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare .

Contopește

restul de 659 zile închisoare  din pedeapsa anterioară cu privire la care

s-a revocat liberarea condiționată, urmând ca inculpatul să

execute 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art.64 lit.a și b din Codul penal.

Face

aplicarea art.71, 64 din Codul penal.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor sus-menționate.

Deduce

din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 26

iunie 2002  la 26 februarie 2003.

Onorariul

de avocat, în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a

inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 26 februarie 2003.