- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 31 iulie 2003
Decizia nr. 3406/2003 — ÎCCJ, Secția penală — conflict de competență împotriva sentinței nr. 24/2003 a Tribunalului Militar Iași
Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 24 din 13 martie 2003, Tribunalul Militar Iași și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.V. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în favoarea Judecătoriei Iași. Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 2834 din 5 iunie 2003 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Militar Iași, întrucât inculpatul la data săvârșirii faptei era salariat la U.M. 02309 Iași și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ivindu-se conflictul negativ de competență, s-a trimis dosarul pentru soluționarea conflictului la Curtea Supremă de Justiție, secția penală.
În soluționarea conflictului negativ de competență se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 26 pct. 3 C. proc. pen., Tribunalul Militar judecă infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale. Din actele dosarului rezultă că, la data de 26 iunie 1997 când a fost săvârșită infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., faptă imputată inculpatului D.V., acesta era salariat civil al Unității Militare 02309 Iași și se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, executând lucrări de reparații în cadrul Casei Armatei Iași. În consecință, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Militar Iași.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește că, Tribunalul Militar Iași este competent să judece cauza privind pe inculpatul D.V. Onorariul de avocat în sumă de 200.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2003.