ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 971/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de inculpații G.F. și N.I.

împotriva deciziei penale nr.479 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel

Ploiești.

S-au

prezentat recurenții, în stare de arest, asistați de avocat D.C.

apărător desemnat din oficiu, lipsind intimata parte civilă SC „P.C.”

SA Bucov și intimatele părți vătămate M.R., M.I.

și  V.I.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpaților a susținut că nu s-a dovedit că

inculpații recurenți au exercitat acte de violență; autorul

agresiunii este minorul N.L.M. care nu a declarat apel. A solicitat admiterea

recursului și schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de furt calificat, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate, susținând

că s-a reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpaților, încadrarea juridică este

corespunzătoare, iar pedeapsa răspunde cerințelor art.52 din

Codul penal.

Recurenții

inculpați au fost de acord cu concluziile puse de apărător.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.345 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova

au fost condamnați printre alții:

-G.F.

la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art.211 alin.2 lit.b din alin.2 lit.a cu aplicarea

art.75 lit.c Cod penal și

- N.I. la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b și alin.2

1

lit.a Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.

S-a

făcut și aplicarea art.71, 64 Cod penal.

S-a

constatat că paguba a fost reparată prin restituire.

Inculpații

au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 14 iunie

2001 dimineața, după o prealabilă înțelegere

inculpații menționați împreună cu minorul N.L.M. –coinculpat-

și el condamnat în cauză, s-au deplasat cu un atelaj la sediul SC

„P.C.” SA Bucov –fost sediu de cap - pentru a sustrage materiale de

construcție.

Au

distrus o sobă din clădirea tăbăcăriei, au furat

cărămizile rezultate din demolare după care au decopertat o

conductă metalică din sistemul de canalizare al firmei, fiind

surprinși de martorul V.I. –angajat al fermei.

Acesta

le-a cerut inculpaților să părăsească ferma dar a fost

înjurat și amenințat, ceea ce l-a determinat să solicite

ajutorul altor angați, respectiv al părților vătămate M.R.

și M.I.

Inculpații

au părăsit ferma cu materialele sustrase, dar părțile

vătămate au încercat să-i împiedice.

Pentru

a-și asigura scăparea, inculpații G.F. și N.I.  l-au lovit

pe M.R. cu târnăcopul în cap, apoi minorul N.L. a aplicat mai multe

lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate M.I.

Părțile

vătămate au reușit să alerteze organele de poliție

care au sosit la fața locului.

În

urma agresiunilor, partea vătămată M.I. a suferit leziuni

traumatice care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale iar M.R.

a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri

medicale.

Prin

decizia penală nr.479 din 30 octombrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a

respins ca nefondate apelurile inculpaților care au solicitat schimbarea

încadrării juridice din tâlhărie în infracțiunea de furt.

Împotriva

deciziei au declarat recurs inculpații G.F. și N.I. care au criticat

hotărârile pentru greșita încadrare juridică dată faptelor

în infracțiunea de tâlhărie în loc de furt calificat, iar în

subsidiar au cerut reducerea pedepselor, motive de casare prevăzute de

art.385

9

pct.17 și pct.14 din Codul de procedură

penală.

Recursurile

nu sunt fondate.

Din examinarea art.211 din Codul penal rezultă că este

infracțiune de tâlhărie și furtul urmat de întrebuințare de

violențe sau amenințări pentru păstrarea bunului furat ori

pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

În

cauză s-a stabilit cu certitudine prin declarațiile constante ale

martorului V.I., coroborate cu declarațiile părților

vătămate M.R. și M.I. precum și actele medico-legale care

atestă vătămările corporale produse acestora, că

inculpații din cauză au exercitat cu toții violențe asupra

părților vătămate pentru păstrarea bunurilor furate

și pentru a-și asigura scăparea. Prin urmare, susținerile

recurenților sunt nereale, încadrarea juridică de tâlhărie,

dată faptelor de instanțe fiind temeinică și legală.

Cât

privește pedepsele aplicate, acestea sunt situate la limita minimă

prevăzută de lege în condițiile în care infracțiunea a fost

comisă în condițiile circumstanței agravante de la art.75 lit.c

din Codul penal –împreună cu un minor. Așa fiind este evident că

din punct de vedere legal nici nu este posibilă reducerea pedepselor.

Prin

urmare Curtea, în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de

procedură penală va respinge recursurile inculpaților, va

computa detenția preventivă din durata pedepsei și-i va obliga

pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarat de inculpații G.F. și N.I.

împotriva deciziei penale nr.479 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel

Ploiești.

Deduce

din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de

la 14 iunie 2002 la 26 februarie 2003.

Obligă

pe recurenți la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de câte 300.00 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 26 februarie 2003.