ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 237/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 132 din 1 aprilie 2003 Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpații: - I.I.E. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de procurare și cumpărare de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1), raportat la alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), raportat la alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și pe - T.N.D.

la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de procurare și cumpărare de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), raportat la alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), raportat la alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 același inculpat a mai fost condamnat la 4 ani închisoare. Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea și anume 10 ani închisoare. Ambilor inculpați le-a fost interzisă exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata menționată de art. 71 C. pen., computată perioada prevenției, au fost confiscate în favoarea statului diverse sume de bani și au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în perioada octombrie 2001, ianuarie 2002, inculpatul I.I.E., a achiziționat din București de la mai multe persoane heroină, pe care ulterior a revândut-o cu 150.000 – 200.000 lei biluța. În ceea ce-l privește pe coinculpatul T.N.D. s-a reținut că în perioada decembrie 2001, ianuarie 2002, a cumpărat, heroină de la diverse persoane, inclusiv de la I.I.E. pe care a dat-o spre consum soției sale, care era dependentă de asemenea droguri. Apelurile declarate de cei doi inculpați au fost admise de către Curtea de Apel Ploiești și prin decizia nr. 340 din 23 iulie 2003 sentința a fost casată și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., a redus pedeapsa recurentului I.I.E.

de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare, iar pentru T.N.D. după ce a înlăturat dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor și a redus pedepsele pentru infracțiunea, prevăzută de art. 2 alin. (1), raportat la alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare și de la 4 ani închisoare la 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 și art. 42 alin. (2) C. pen., urmând ca în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., să execute 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva acestor soluții, inculpații au declarat recurs. Apărătorul inculpatului T.N.D. a criticat hotărârile susținând că ele nu sunt legale, deoarece probele administrate nu confirmă soluția de condamnare. Sub acest aspect, apărătorul a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile preexistente ale infracțiunii respective în sensul că lipsește atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a acesteia. Astfel, nu s-a făcut dovada existenței obiectului material al infracțiunii reținute, deoarece nu s-au prelevat probe materiale din care să rezulte că a fost un trafic de stupefiante și anume de heroină. A mai susținut că nu există nici elementul material al laturii obiective a infracțiunii în sensul că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a procurat și oferit spre consum heroină soției sale sau altei persoane, iar declarațiile primei și ale mamei acesteia au fost date numai, pentru a se răzbuna pe el.

Pentru aceste motive, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și în subsidiar trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare. Apărătorul inculpatului I.I.E. a criticat soluțiile sub aspectul legalității lor, susținând că inculpatul nu a cunoscut că heroina este un drog de mare risc, astfel încât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege și aplicarea unei pedepse corespunzătoare. În subsidiar, a cerut reducerea pedepsei.

Recursurile nu sunt fondate. Analizând hotărârile atacate se constată că ele sunt legale și temeinice sub toate aspectele, instanțele reținând corect situația de fapt, iar încadrarea juridică a faptelor este legală și corespunde probelor administrate. Astfel, din declarațiile soției inculpatului T.N.D. a reieșit că acesta i-a procurat de la unele persoane heroină, de care era dependentă. Instanța reține că declarația acesteia exprimă adevărul întrucât depoziția ei se coroborează cu relatările celorlalți martori, despre care inculpatul nu a afirmat că ar fi interesați să-l acuze pe nedrept, precum și cu interceptările înregistrate pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice. Afirmația inculpatului I.I.E.

în sensul că nu a cunoscut faptul că heroina este un drog de mare risc a fost făcută numai în scop de a-și ușura situația și ca atare instanța o înlătură și reține că încadrarea juridică a faptei comisă de către acesta este în dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Din analiza hotărârilor pronunțate se constată că probele au fost complet administrate și corect interpretate, astfel încât nu este cazul trimiterii dosarului la prima instanță pentru rejudecare. Pedepsele aplicate inculpaților de către instanța de apel au fost bine individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptelor și făptuitorilor. Așa cum au fost stabilite și aplicate, instanțele au respectat dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama de pericolul social concret al infracțiunilor și de persoana făptuitorilor, care nu au recunoscut comiterea faptelor, iar T.N.D.

are antecedente penale, fără a fi recidivist, ceea ce denotă perseverența infracțională, astfel încât prin cuantumul lor există garanția realizării dispozițiilor art. 52 C. pen. Întrucât inculpații au fost judecați în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se compute durata prevenției. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații I.I.E. și T.N.D., împotriva deciziei nr. 340 din 23 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate. Compută din pedeapsa aplicată inculpaților durata arestării preventive pentru I.I.E. de la 17 iulie 2002 și pentru T.N.D. de la 18 iulie 2002, la zi. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.000.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.