ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 521/2003

D E C

I Z I A  NR. 521

DOSAR NR. 2873/2002

S-au

luat în examinare recursurile declarate de inculpații F.R. și M.V. împotriva

deciziei nr.50 din 28 mai 2002 a Curții Militare de Apel.

S-au

prezentat recurenții inculpați, aflați în stare de libertate, F.R. asistat de

avocat M.D. apărător ales și Moldoan Vasile, asistat de avocat D.E., apărător

ales, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului F.R., avocat M.D. a susținut și dezvoltat pe larg motivele de

recurs depuse în scris la dosar și a solicitat, în esență, admiterea

recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, trimiterea cauzei

spre rejudecare, la prima instanță, în vederea completării probatoriului.

În

subsidiar, s-a cerut, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la

art.10 lit.c din Codul de procedură penală, achitarea, întrucât nu inculpatul

este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Avocat

D.E., pentru inculpatul M.V. a susținut concluziile scrise depuse la dosar și a

solicitat, în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și

pe fond, achitarea inculpatului, pentru același temei, respectiv art.10 lit.c

din Codul de procedură penală.

În

subsidiar, s-a cerut redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului

acesteia și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor

art.81 din Codul penal.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a ambelor recursuri, ca nefondate, susținând că

probatoriul administrat în cauză este complet, că în baza acestuia în mod legal

s-a stabilit vinovăția pentru faptele deduse judecății, în  sarcina celor doi

inculpați, nefiind motive nici pentru trimiterea dosarului la prima instanță,

nici pentru achitarea inculpaților și nici pentru reducerea pedepselor.

Inculpații,

în ultimul cuvânt acordat, au arătat că sunt nevinovați și că achiesează la

concluziile apărătorului lor.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința nr.19 din 12 februarie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial

București, inculpații:

-

plt.maj.(r.) F.R.  și  serg.maj. M.V. au fost condamnați la pedepse de câte 5

ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod

penal.

S-a

făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal.

S-a

luat act că Spitalul Clinic nr.4 „Victor Babeș” din Timișoara nu s-a constituit

parte civilă.

Fiecare

inculpat a fost obligat să plătească statului câte 4 milioane lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În

noaptea de 21/22 august 1996, lucrătorii de poliție F.R. și S.C., aflați în

holul Stației CFR Lugoj, au legitimat victima C.V. care suferea de deficiențe

de auz și de exprimare și care nu avea actele de identitate asupra sa.

Inculpații

F.R. și M.V. au încadrat victima și au condus-o în parcul din apropiere unde au

lovit-o cu pumnii și picioarele,  cauzându-i un traumatism toracic cu multiple

fracturi costale, rupturi ale plămânului și hemotorax bilateral (raport

medico-legal nr.633/A din 23 august 1996 al Laboratorului exterior Timișoara –

fila 14 dosar urmărire penală).

În

urma agresiunii suferite, victima a decedat pe data de 22 august 1996 la

Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, cauza morții fiind insuficiența

cardio-respiratorie acută survenită pe fondul traumatismului suferit.

Situația

de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului

probator administrat în cauză: proces-verbal de efectuare a actelor

premergătoare, acte medico-legale, planșe fotografice, declarațiile martorilor,

procese-verbale de confruntare, declarațiile inculpaților care nu au recunoscut

săvârșirea infracțiunii.

Curtea

Militară de Apel, prin decizia nr.50 din 28 mai 2002, a respins ca nefondate

apelurile declarate de inculpați, dispunând obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații F.R. și M.V.

Inculpatul

F.R. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în

principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea

completării probatoriului administrat.

În

subsidiar, a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a

raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.

Inculpatul

M.V. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond,

achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10

lit.c Cod procedură penală.

În

subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii

cuantumului acesteia prin aplicarea dispozițiilor art.74-76 Cod penal și

suspendarea condiționată a executării ei potrivit dispozițiilor art.81 Cod

penal.

Temeiurile

juridice invocate sunt prevăzute de art.385

9

pct.17

1

, 18

și 14 Cod procedură penală.

Examinând

recursurile, Curtea constată că acestea nu sunt fondate, pentru motivele ce se

vor arăta.

Instanța

de judecată a pronunțat o soluție legală și teminică dispunând condamnarea

inculpaților F.R. și M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal.

Materialul

probator administrat – îndestulător și concludent pentru stabilirea situației

de fapt – a fost corespunzător coroborat, interpretat și analizat, într-o

succesiune logică și susținută a cadrelor care compun filmul evenimentului.

Astfel,

instanța de fond a avut la dispoziție atât depozițiile unor martori oculari ai

agresiunii G.M. și S.I.I., cât și depozițiile unor martori ai unor secvențe

premergătoare sau colaterale incidentului și ale unor martori indirecți, din

relatările tuturor rezultând indubitabil că inculpații sunt autorii agresiunii

comise asupra victimei C.V.

Declarațiile

martorilor care i-au văzut pe inculpați lovind victima cu pumnii și picioarele

– se coroborează cu constatările actelor medicale și cu relatarea incidentului

făcută chiar de C.V. către membrii familiei T.

Mobilul

agresiunii l-a constituit comportamentul victimei – o persoană vârstnică, cu

deficiențe fizice – care a trezit suspiciunea inculpaților cu privire la

sinceritatea atitudinii sale, motiv pentru care inculpații au vrut să îi aplice

o corecție.

Loviturile

au vizat regiunea costală și au avut o durată redusă în timp, dovedind  că

inculpații  au urmărit numai vătămarea corporală a victimei, moartea acesteia

constituind un rezultat din culpă pe care inculpații nu l-au prevăzut, deși

(având în vedere vârsta și condiția fizică a victimei, intensitatea actelor de

violență) puteau și trebuiau să-l prevadă.

Față

de aceste împrejurări, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod

corect situația de fapt, a dat o temeinică încadrare juridică faptei săvârșite

în cauză fiind pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art.183 Cod penal și a dispus în mod just condamnarea

inculpaților, respectând dispozițiile legale în materie.

Cât

privește cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpatul M.V., Curtea

constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art.72 Cod penal, pedeapsa aplicată reflectând totalitatea

criteriilor generale de individualizare și corespunzând scopului pedepsei

prevăzut de art.52 Cod penal.

Având

în vedere împrejurările concrete de săvârșire a faptei, poziția procesuală

nesinceră a recurentului inculpat, Curtea constată că în cauză nu există

temeiuri de reținere în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuanate

prevăzute de art.74 Cod penal și că, pe cale de consecință, nici de reducere a

cuantumului pedepsei aplicate.

Curtea

constată că modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate corespunde

scopului coercitiv – educativ al sancțiunii penale și de prevenție generală,

suspendarea executării pedepsei neaducând garanțiile necesare privind

realizarea lui.

Pentru

aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte temeiuri de casare, Curtea

urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaților, dispunând obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare.

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct.1 lit.b, art.192 alin.2 Cod procedură

penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.R.

și M.V. împotriva deciziei nr.50 din 28 mai 2002 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2003.