ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 521/2003

D E C I Z I A NR. 521 DOSAR NR. 2873/2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații F.R. și M.V. împotriva deciziei nr.50 din 28 mai 2002 a Curții Militare de Apel. S-au prezentat recurenții inculpați, aflați în stare de libertate, F.R. asistat de avocat M.D. apărător ales și Moldoan Vasile, asistat de avocat D.E., apărător ales, lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului F.R., avocat M.D. a susținut și dezvoltat pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță, în vederea completării probatoriului.

În subsidiar, s-a cerut, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, achitarea, întrucât nu inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat. Avocat D.E., pentru inculpatul M.V. a susținut concluziile scrise depuse la dosar și a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond, achitarea inculpatului, pentru același temei, respectiv art.10 lit.c din Codul de procedură penală. În subsidiar, s-a cerut redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art.81 din Codul penal.

Procurorul a pus concluzii de respingere a ambelor recursuri, ca nefondate, susținând că probatoriul administrat în cauză este complet, că în baza acestuia în mod legal s-a stabilit vinovăția pentru faptele deduse judecății, în sarcina celor doi inculpați, nefiind motive nici pentru trimiterea dosarului la prima instanță, nici pentru achitarea inculpaților și nici pentru reducerea pedepselor. Inculpații, în ultimul cuvânt acordat, au arătat că sunt nevinovați și că achiesează la concluziile apărătorului lor. C U R T E A Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința nr.19 din 12 februarie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, inculpații: - plt.maj.(r.) F.R.

și serg.maj. M.V. au fost condamnați la pedepse de câte 5 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal. S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal. S-a luat act că Spitalul Clinic nr.4 „Victor Babeș” din Timișoara nu s-a constituit parte civilă. Fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 4 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În noaptea de 21/22 august 1996, lucrătorii de poliție F.R. și S.C., aflați în holul Stației CFR Lugoj, au legitimat victima C.V. care suferea de deficiențe de auz și de exprimare și care nu avea actele de identitate asupra sa.

Inculpații F.R. și M.V. au încadrat victima și au condus-o în parcul din apropiere unde au lovit-o cu pumnii și picioarele, cauzându-i un traumatism toracic cu multiple fracturi costale, rupturi ale plămânului și hemotorax bilateral (raport medico-legal nr.633/A din 23 august 1996 al Laboratorului exterior Timișoara – fila 14 dosar urmărire penală). În urma agresiunii suferite, victima a decedat pe data de 22 august 1996 la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, cauza morții fiind insuficiența cardio-respiratorie acută survenită pe fondul traumatismului suferit. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, acte medico-legale, planșe fotografice, declarațiile martorilor, procese-verbale de confruntare, declarațiile inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Curtea Militară de Apel, prin decizia nr.50 din 28 mai 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații F.R. și M.V. Inculpatul F.R. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea completării probatoriului administrat. În subsidiar, a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală. Inculpatul M.V. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia prin aplicarea dispozițiilor art.74-76 Cod penal și suspendarea condiționată a executării ei potrivit dispozițiilor art.81 Cod penal. Temeiurile juridice invocate sunt prevăzute de art.385 9 pct.17 1 , 18 și 14 Cod procedură penală. Examinând recursurile, Curtea constată că acestea nu sunt fondate, pentru motivele ce se vor arăta. Instanța de judecată a pronunțat o soluție legală și teminică dispunând condamnarea inculpaților F.R. și M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal. Materialul probator administrat – îndestulător și concludent pentru stabilirea situației de fapt – a fost corespunzător coroborat, interpretat și analizat, într-o succesiune logică și susținută a cadrelor care compun filmul evenimentului.

Astfel, instanța de fond a avut la dispoziție atât depozițiile unor martori oculari ai agresiunii G.M. și S.I.I., cât și depozițiile unor martori ai unor secvențe premergătoare sau colaterale incidentului și ale unor martori indirecți, din relatările tuturor rezultând indubitabil că inculpații sunt autorii agresiunii comise asupra victimei C.V. Declarațiile martorilor care i-au văzut pe inculpați lovind victima cu pumnii și picioarele – se coroborează cu constatările actelor medicale și cu relatarea incidentului făcută chiar de C.V. către membrii familiei T. Mobilul agresiunii l-a constituit comportamentul victimei – o persoană vârstnică, cu deficiențe fizice – care a trezit suspiciunea inculpaților cu privire la sinceritatea atitudinii sale, motiv pentru care inculpații au vrut să îi aplice o corecție.

Loviturile au vizat regiunea costală și au avut o durată redusă în timp, dovedind că inculpații au urmărit numai vătămarea corporală a victimei, moartea acesteia constituind un rezultat din culpă pe care inculpații nu l-au prevăzut, deși (având în vedere vârsta și condiția fizică a victimei, intensitatea actelor de violență) puteau și trebuiau să-l prevadă. Față de aceste împrejurări, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, a dat o temeinică încadrare juridică faptei săvârșite în cauză fiind pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.183 Cod penal și a dispus în mod just condamnarea inculpaților, respectând dispozițiile legale în materie.

Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpatul M.V., Curtea constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.72 Cod penal, pedeapsa aplicată reflectând totalitatea criteriilor generale de individualizare și corespunzând scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal. Având în vedere împrejurările concrete de săvârșire a faptei, poziția procesuală nesinceră a recurentului inculpat, Curtea constată că în cauză nu există temeiuri de reținere în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuanate prevăzute de art.74 Cod penal și că, pe cale de consecință, nici de reducere a cuantumului pedepsei aplicate. Curtea constată că modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate corespunde scopului coercitiv – educativ al sancțiunii penale și de prevenție generală, suspendarea executării pedepsei neaducând garanțiile necesare privind realizarea lui.

Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte temeiuri de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaților, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare. Văzând dispozițiile art.385 15 pct.1 lit.b, art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.R. și M.V. împotriva deciziei nr.50 din 28 mai 2002 a Curții Militare de Apel. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2003.